Şoferii aşteaptă 50 de minute la intrarea în ţară prin Nădlac II, unde au loc controale sanitare

0 236

Şoferii care intră în România prin Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II au fost nevoiţi să aştepte aproximativ 50 de minute pentru tranzitare, în noaptea de marţi spre miercuri, din cauza controalelor sanitare efectuate de autorităţi, în contextul noului coronavirus.

Purtătorul de cuvânt al Poliţiei de Frontieră Arad, Matei Filip Ionuţ, a declarat, pentru AGERPRES, că numărul celor care s-au prezentat la intrarea în ţară prin Nădlac II a fost mai mic în ultimele 24 de ore faţă de zilele obişnuite, însă pasagerii autoturismelor sau autocarelor completează chestionare cu privire la zonele din care vin şi sunt verificaţi din punct de vedere medical, astfel că se aşteaptă mai mult pentru tranzitare.

“În ultimele 24 de ore, prin punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II au efectuat formalităţile de frontieră aproximativ 11.000 de persoane pe sensul de intrare în ţară. Precizăm faptul că anul trecut în aceeaşi perioadă am avut pe sensul de intrare 14.000 de persoane, valorile de trafic fiind acum în scădere. În acest moment, formalităţile de frontieră se efectuează pe trei artere la intrarea în ţară prin PTF Nădlac II, iar timpul de aşteptare este de 40-50 de minute. Timpul de aşteptare mai ridicat înregistrat în acest moment este cauzat de măsurile suplimentare dispuse în punctele de frontieră în contextul noului coronavirus, respectiv verificările efectuate de către poliţiştii de frontieră, completarea formularului pus la dispoziţie de Direcţia de Sănătate Publică, precum şi măsurile dispuse de specialiştii acestei instituţii”, a declarat Matei Filip Ionuţ.

În judeţul Arad se află în carantină 80 de persoane care au venit din “zone roşii”, majoritatea din Italia. Acestea se află în două centre de carantină. La unul dintre ele, în jur de zece persoane au avut un conflict verbal cu responsabilii DSP care i-au pus în carantină, cerând să fie lăsate să plece.

“Câteva persoane au refuzat să intre în carantină, motivând că nu au probleme de sănătate. Din aceasta cauză, s-a solicitat de către DSP sprijinul Poliţiei. Situaţia a fost aplanată şi nu au existat alte incidente. Persoana depistată pozitiv la testul pentru coronavirus, aflată într-un centru de carantină, a fost preluată de un echipaj specializat ISU, fiind transportată la Spitalul de Boli Infecţioase Timişoara”, a declarat purtătorul de cuvânt al Prefecturii Arad, Lucian Cozma.

Leave A Reply

Your email address will not be published.