Restricţii impuse de ţările europene în contextul pandemiei Covid-19

0 243

Ordonanţa Militară nr. 4 privind măsuri de prevenire a răspândirii Covid-19, anunţată de ministrul român de Interne, Marcel Vela, la 29 martie 2020, a fost publicată în Monitorul Oficial, Partea I, la 30 martie.

Noua ordonanţă prevede că persoanele de peste 65 de ani pot să îşi rezolve problemele de natură medicală pe întreaga perioadă a zilei. Ordonanţa mai stipulează că persoanele care încalcă regulile izolării vor intra în carantină şi vor suporta obligatoriu toate cheltuielile. Persoanele care nu respectă carantinarea şi sunt depistate în afara perimetrului protejat de către organele de ordine vor intra încă 14 zile în carantină din momentul în care sunt depistaţi că au încălcat regulile, suportând cheltuielile aferente, mai prevede ordonanţa. O altă prevedere se referă la preţurile la energie electrică şi termică, gaze, apă, salubritate şi carburanţi, care nu mai pot fi majorate pe perioada stării de urgenţă.

Anterioara ordonanţă militară emisă pentru România (Ordonanţa militară nr. 3 din 24 martie 2020 privind măsuri de prevenire a răspândirii Covid-19) a impus interdicţia privind circulaţia tuturor persoanelor în afara locuinţei/gospodăriei, cu următoarele excepţii: deplasarea în interes profesional; deplasarea pentru asigurarea de bunuri care acoperă necesităţile de bază ale persoanelor şi animalelor de companie/domestice, precum şi bunuri necesare desfăşurării activităţii profesionale; deplasarea pentru asistenţă medicală care nu poate fi amânată şi nici realizată de la distanţă; deplasarea din motive justificate, precum îngrijirea/ însoţirea copilului, asistenţa persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilităţi ori deces al unui membru de familie; deplasările scurte, în apropierea locuinţei, legate de activitatea fizică individuală a persoanelor; deplasarea în scopul donării de sânge, la centrele de transfuzie sanguină; deplasarea în scop umanitar sau de voluntariat; deplasarea pentru realizarea de activităţi agricole; deplasarea producătorilor agricoli pentru comercializarea de produse agroalimentare.

România a decretat stare de urgenţă la 16 martie 2020 pentru o perioadă de 30 de zile.

În contextul pandemiei Covid-19, toate statele europene au adoptat diferite măsuri de restricţie sau de interdicţie atât în plan intern cât şi cu privire la călătorii, în vederea limitării răspândirii noului coronavirus.

La nivel intern, unele state europene au luat măsuri de restricţie după ce au decretat starea de urgenţă, în timp ce altele au adoptat măsuri restrictive sau de interdicţie, fără să recurgă la adoptarea stării de urgenţă.

Restricţii generale aplicate în ţările europene

Cu excepţia Regatului Unit al Marii Britanii, Olandei, Germaniei, Liechtensteinului, Poloniei, Norvegiei, Suediei, Sloveniei şi Croaţiei, au adoptat măsura stării de urgenţă pe teritoriile lor toate celelalte state din Europa menţionate pe harta restricţiilor Covid-19 în Europa, publicată de Frontex (Agenţia Europeană pentru Poliţia de Frontieră şi Garda de Coastă), la 26 martie, pe site-ul https://frontex.europa.eu/. Harta întocmită de Frontex oferă informaţii generale cu privire la şase indicatori: trafic maritim, trafic aerian, trafic terestru, şcoli, reuniuni publice şi autoizolare.

Ţările cu restricţii aproape totale, potrivit Hărţii Frontex realizate la 26 martie, erau Norvegia, Danemarca, Bulgaria, România, Croaţia, Polonia şi Ţările Baltice. Dintre acestea, Bulgaria, România, Croaţia, Polonia, Ţările Baltice, Danemarca au adoptat restricţii în paralel cu decretarea stării de urgenţă: restricţii de circulaţie totale în spaţiul aerian, maritim şi rutier, închiderea şcolilor şi interzicerea totală a întrunirilor. În privinţa izolării la domiciliu, aceste ţări au adoptat interdicţii, oferind şi unele excepţii în care cetăţenii pot ieşi din casă.

Norvegia, Polonia şi Croaţia sunt ţările europene care, deşi nu au instituit măsura stării de urgenţă, au aplicat restricţii de pandemie aproape totale.

Ţările europene cu cele mai puţine măsuri restrictive sunt, la data menţionată, Suedia, Olanda şi Germania. Aceste state nu au recurs la măsura stării de urgenţă, iar interdicţiile totale vizează doar închiderea şcolilor şi reuniunile publice. În privinţa traficului rutier, maritim şi aerian, în aceste ţări există doar restricţii parţiale, conform sursei citate.

Alte state au impus starea de urgenţă, însă au optat pentru restricţii mai puţine. Este cazul Finlandei care a restricţionat total doar şcolile şi întrunirile publice.

Pe de altă parte, Malta şi Cipru au restricţii totale în privinţa traficului aerian şi maritim, dar nicio restricţie în privinţa traficului rutier.

Măsuri adoptate pe plan intern în cele mai afectate ţări europene

Italia, Spania, Germania, Franţa, Marea Britanie, Elveţia, Olanda, Belgia sunt ţări europene care la 30 martie 2020 aveau cele mai multe cazuri confirmate pe continent, cu peste 10.000 de îmbolnăviri. Cu sau fără stare de urgenţă, toate acestea au adoptat o serie de măsuri interne menite să limiteze răspândirea noului coronavirus.

Italia, ţara care avea, la 30 martie 2020, cel mai mare număr de cazuri confirmate din Europa (97.689 de cazuri; sursă: https://coronavirus.jhu.edu/map.html), a adoptat măsuri excepţionale care limitează circulaţia persoanelor pe întreg teritoriul Italiei: sunt permise doar deplasările strict necesare ale cetăţenilor (pentru motive de sănătate, muncă, întoarcere la propriul domiciliu sau alte motive bine întemeiate). Pentru intervalul 22 martie-3 aprilie a fost introdusă interdicţia pentru toate persoanele fizice de a se deplasa cu mijloace de transport public sau privat într-o localitate diferită de localitatea în care se află.

În acelaşi interval, au fost suspendate activităţile de producţie, cu excepţia celor considerate esenţiale sau strategice. Rămân, în continuare, deschise magazinele alimentare, farmaciile, supermarket-urile, magazinele de bunuri de primă necesitate şi serviciile esenţiale. Acest stat a instituit starea de urgenţă la 31 ianuarie, potrivit informaţiilor disponibile pe mae.ro.

Spania, a doua cea mai afectată ţară din Europa (la 30 martie: 80.110 cazuri), a decretat starea de urgenţă la 16 martie 2020 cu posibilitate de prelungire. Cu privire la deplasări, acestea sunt interzise pe întreg teritoriul ţării, cu unele excepţii: pentru a reveni la domiciliu, între domiciliu şi locul de muncă, pentru necesităţi medicale, pentru aprovizionare cu alimente, bunuri de primă necesitate şi combustibil, pentru a îngriji persoane aparţinând unor categorii vulnerabile.

Alte măsuri restrictive: extinderea suspendării cursurilor la nivelul întregii ţări; extinderea închiderii restaurantelor, cafenelelor, teraselor, menţinându-se posibilitatea livrării comenzilor la domiciliu; interzicerea activităţilor publice cu caracter cultural, sportiv şi religios; reducerea transportului public urban cu 50% şi a celui interurban cu 66%; suspendarea activităţilor instanţelor de judecată. Autorităţile spaniole au anunţat că se pot avea în vedere şi măsuri mai dure precum rechiziţionarea de bunuri, spaţii şi mijloace de producţie (pentru a asigura aprovizionarea cu produse de primă necesitate) sau impunerea de către autorităţi a unor sarcini obligatorii angajaţilor din sectorul public, se arată pe site-ul mae.ro.

Germania (la 30 martie: 62.435 cazuri) nu a decretat starea de urgenţă, o singură zonă din această ţară fiind definită drept “deosebit de afectată” (districtul Heinsberg). Cu toate acestea, nu au fost introduse măsuri speciale de restricţionare a călătoriilor dinspre sau către această zonă. În plan intern, sunt aplicate măsuri precum: limitarea contactelor sociale, închiderea până după vacanţa de Paşte a tuturor instituţiilor de învăţământ; interzicerea adunărilor publice; închiderea barurilor, a instituţiilor culturale şi locurilor de agrement; închiderea centrelor comerciale şi a magazinelor – cu excepţia magazinelor alimentare, farmaciilor, băncilor, oficiilor poştale şi benzinăriilor, informează site-ul mae.ro.

Franţa (30 martie: 40.723 cazuri) a dispus starea de urgenţă sanitară la 24 martie 2020, pentru o perioadă de 2 luni, informează mae.ro. În privinţa deplasărilor, acestea sunt interzise până pe 15 aprilie, pe tot teritoriul Franţei, cu o serie de excepţii: deplasare la locul de muncă (dacă nu este posibil să se lucreze de la domiciliu); deplasare pentru aprovizionare cu produse de primă necesitate şi cele necesare desfăşurării activităţii profesionale; deplasare pentru motive de sănătate (la medic/spital); deplasare pentru asistenţă pentru persoanele vulnerabile sau îngrijire copii; deplasări scurte, în apropierea domiciliului, legate de activitatea fizică individuală şi îngrijirea animalelor de companie; activitatea fizică este permisă în mod individual pe o rază de un kilometru în jurul domiciliului, o dată pe zi, cel mult o oră; convocări judiciare sau administrative, scrie site-ul www.gouvernement.fr/info-coronavirus.

Încălcarea măsurii de izolare se pedepseşte cu amendă de 135 de euro, iar în caz de recidivă în 15 zile, poate ajunge la 1.500 de euro. La 4 încălcări succesive în 30 de zile, delictul se pedepseşte cu 3.700 de euro amendă şi maximum 6 luni de închisoare, informează mae.ro.

Fără să instituie starea de urgenţă, Marea Britanie (la 30 martie: 19.784 cazuri) a anunţat, la 23 martie 2020, un set de măsuri restrictive. În privinţa părăsirii locuinţei, cetăţenii pot pleca de la locuinţă doar în următoarele situaţii: aprovizionarea cu alimente sau cu medicamente; transport la şi de la serviciu – numai dacă este absolut necesar şi nu se poate lucra de acasă; un exerciţiu fizic în aer liber pe zi; pentru orice nevoie medicală sau îngrijirea unei persoane vulnerabile. De asemenea, s-au suspendat activităţile culturale, sportive şi de divertisment, şcolile au fost închise, dar au rămas deschise magazinele alimentare, potrivit mae.ro/.

Elveţia (la 30 martie: 14.829 cazuri) a decretat, la 16 martie 2020, “starea extraordinară” pe întreg teritoriul federal până la 19 aprilie 2020. Au fost închise magazinele comerciale (cu excepţia celor alimentare şi a drogheriilor), restaurantele, barurile, centrele de recreere şi sport, dar şi saloanele de cosmetică şi coafură. În intervalul de timp menţionat, sunt, de asemenea, interzise întrunirile în spaţiul public, inclusiv cele spontane, de peste cinci persoane. Au rămas deschise farmaciile, benzinăriile, gările şi autogările, filialele bancare, oficiile poştale şi unităţile hoteliere. De asemenea, funcţionează bufetele/cantinele de întreprindere, precum şi firmele de catering care livrează alimente la domiciliu, conform mae.ro.

Olanda (la 30 martie: 10.930 cazuri) nu a instituit starea de urgenţă şi nici măsura carantinei. Autorităţile au recomandat însă autoizolarea la domiciliu în cazul persoanelor care prezintă simptome. Şcolile, creşele şi centrele de îngrijire a copiilor au fost închise începând cu 16 martie până la 6 aprilie. Examenele pentru elevii de liceu nu vor fi anulate, pentru aceştia şcolile rămânând deschise, pentru a se putea pregăti pentru examene. Instituţiile publice şi ministerele lucrează în ture, în regim de telemuncă. Instanţele şi-au închis temporar activitatea, iar activitatea Parlamentului a fost limitată la dezbaterile strict necesare, mai notează mae.ro.

Belgia (la 30 martie: 10.836 cazuri) a instituit starea de urgenţă pentru perioada 13 martie – 3 aprilie 2020. Sunt permise deplasările la locul de muncă, acolo unde nu este posibilă munca la distanţă, şi deplasările în scopul achiziţionării de produse alimentare şi de medicamente, la poştă, la bancă şi la staţiile de alimentare cu carburanţi. Unităţile de învăţământ şi-au suspendat cursurile, dar se menţine un sistem de primire a unora dintre elevi. Creşele îşi continuă activitatea, pentru a se evita situaţia în care copiii sunt preluaţi de persoanele în vârstă. Toate întreprinderile trebuie să implementeze telemunca acolo unde este posibil, în timp ce magazinele, cu excepţia celor alimentare, sunt închise.

Leave A Reply

Your email address will not be published.