Arhiepiscopul Ciprian reclamă apetența tinerilor pentru străin în locul valorilor naționale

0 239

La evenimentul organizat la Buzău de Centenarul Tratatului de la Trianon, Arhiepiscopul Ciprian și-a exprimat speranța ca acest tip de manifestări să rezoneze mai ales în inimile tinerilor și copiilor care păcătuiesc de multe ori prin dispreț față de valorile propriului neam.

Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei a spus că „ceea ce trebuie să învățăm de la înaintașii noștri este dorința de a rămâne uniți în dreapta credință strămoșească și în iubirea de patrie și de neam”.

Cuvântul său a fost concentrat pe unitate și pe ajutorul primit de poporul nostru de la Dumnezeu.

„Poporul român a fost răstignit de multe ori de-a lungul istoriei sale, dar a înviat de fiecare dată, pentru că Dumnezeu nu l-a părăsit, ci l-a ajutat și întărit în momentele cele mai grele, atunci când a dat dovadă de jertfă pentru apărarea credinței, demnității și unității sale”, a spus IPS Ciprian.

La final, ierarhul a făcut remarca referitoare la păcatul tinerei generații de a iubi ceea ce este străin în locul valorilor naționale.


Aniversarea a 100 de ani de la semnarea Tratatului de pace de la Trianon are o semnificație aparte în istoria românilor, întrucât ne oferă prilejul de a evoca și comemora jertfele celor mai iubiți fii ai națiunii române, din timpul Războiului pentru întregirea neamului, datorită cărora a fost posibilă făurirea României Mari, prin unirea celor trei mari provincii românești, Basarabia, Bucovina și Transilvania, cu Patria Mamă, actul istoric de maximă importanță pentru întreg poporul român, scris cu sângele eroilor căzuți pe câmpurile de luptă de la Mărăști, Mărășești și Oituz și desăvârșit prin hotărârea Marii Adunări Naționale de la Alba Iulia, din data de 1 Decembrie 1918.

Tocmai de aceea, Patriarhia Română a rânduit ca, și anul acesta, în încheierea evenimentelor dedicate Centenarului Marii Uniri, desfășurate pe parcursul anilor 2018-2019, să fie săvârșită, astăzi, o slujbă specială de pomenire a eroilor, ostașilor, luptătorilor și tuturor celor care au contribuit la împlinirea idealului de unitate națională al românilor și, totodată, de pomenire a diplomaților patrioți, adevărați bărbați de stat, cărora le datorăm justa înțelegere de către Marile Puteri ale vremii a legitimității actului de unire a românilor și de întregire teritorială a Țării, ca exercitare a dreptului lor la autodeterminare, pe care ele doar l-au consfințit în plan internațional, prin tratatul semnat la 4 iunie 1920, în faimosul palat Trianon de la Versailles.

Încât este important să afirmăm și noi, dimpreună cu adevărații istorici ai României, că unirea provinciilor românești și îndeosebi a Transilvaniei cu Regatul României nu s-a datorat Tratatului de la Trianon, ci românilor înșiși, care au luptat cu credință și nădejde în Dumnezeu, pentru eliberarea lor din acele «închisori ale popoarelor», cum au fost definite imperiile multinaționale. Semnatarii acelui act juridic n-au făcut altceva decât să recunoască de jure o realitate de facto, și anume deciziile popoarelor eliberate de a trăi în granițele lor etnice. În ceea ce-i privește pe români, ideea de unitate politico-statală a existat în conștiința înaintașilor noștri de veacuri, astfel că ceea ce s-a întâmplat în urmă cu 100 de ani a fost un act de normalitate și de reparație istorică, după cum sublinia Nicolae Titulescu, semnatarul Tratatului în numele României, alături de dr. Ion Cantacuzino – ministru de stat. Astfel, ilustrul diplomat român a declarat că «Tratatul de la Trianon apare tuturor românilor și îndeosebi celor din Ardeal ca o consfințire a unei ordini de drept mult mai redusă decât aceea pe care veacuri de conviețuire și suferințe comune au săpat-o în conștiința istorică a neamului nostru. De aceea, în chip firesc, în opinia noastră publică, Tratatul de la Trianon evocă mai curând ideea unei completări decât ideea unei amputări».

Totodată, este important să menționăm că, atât la dobândirea independenței României în 1877, cât și la realizarea statului național unitar român în 1918, au contribuit adevărați români, bărbați credincioși și curajoși din toate categoriile sociale, sub îndrumarea și purtarea de grijă a Bisericii neamului. Atunci când s-a ivit contextul internațional, prin pronia lui Dumnezeu și cu susținerea unor vrednici ierarhi, precum viitorul prim patriarh al României, Miron Cristea, românii au avut înțelepciunea să se unească unii cu alții, îndeplinindu-și idealul de a trăi împreună în aceeași țară.

Ceea ce trebuie să învățăm de la înaintașii noștri este dorința de a rămâne uniți în dreapta credință strămoșească și în iubirea de patrie și de neam. Nu este suficient doar să evocăm momentele importante din istoria poporului român, ci avem datoria să apărăm moștenirea pe care am primit-o, ca să o încredințăm copiilor și nepoților noștri nealterată și neștirbită. Pentru că ar fi o lipsă de recunoștință față de înaintași dacă nu ne-am strădui să fim uniți, să păstrăm cu adevărat această moștenire și să o transmitem mai departe. Numai în măsura în care vom prețui valorile creștine și naționale, pentru care au murit generații de români, vom fi în stare să păstrăm unitatea neamului, integritatea teritorială și suveranitatea acestei țări și, de asemenea, ne vom învrednici să fim pomeniți, la rândul nostru, de copiii și nepoții acestui neam.

Poporul român a fost răstignit de multe ori de-a lungul istoriei sale, dar a înviat de fiecare dată, pentru că Dumnezeu nu l-a părăsit, ci l-a ajutat și întărit în momentele cele mai grele, atunci când a dat dovadă de jertfă pentru apărarea credinței, demnității și unității sale. Iar noi, atenți la provocările vremurilor dificile și complexe pe care le parcurgem, trebuie să fim cât mai responsabili față de aceste valori, descifrând corect însemnătatea evenimentului petrecut în urmă cu un secol, când drepturile și dorințele românilor din Transilvania au fost recunoscute la nivel internațional, pentru a trăi cu frații lor de peste Carpați, indiferent de etnie, în unitate și în comuniune de iubire și credință în Hristos, Domnul și Mântuitorul nostru.

Fie ca astfel de manifestări cultural-istorice, menite a conștientiza necesitatea cunoașterii autentice a trecutului istoric al poporului român, să rezoneze mai ales în inimile tinerilor și copiilor noștri, dintre care mulți păcătuiesc astăzi, prin așa-numitul «xenotropism», un termen ce definește apetența lor inexplicabilă de a-și însuși, fără discernământ, modul de a trăi și gândi al străinilor, în dispreț față de valorile propriului neam. Avem totuși speranța că Dumnezeu îi va lumina, învrednicindu-i să prețuiască așa cum se cuvine memoria și jertfele înaintașilor lor.

Înaltpreasfințitul Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei

Leave A Reply

Your email address will not be published.