Mircea Rednic: Poli Iaşi trebuie să treacă peste momentul dificil

0 263

Antrenorul echipei de fotbal Politehnica Iaşi, Mircea Rednic, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, că formaţia din Copou trebuie să depăşească momentul dificil prin care trece.

“Trebuie să trecem peste acest moment. Mai avem două zile până la meciul de la Voluntari. Sunt alături de noi şi cei care au venit mai târziu. Cred că o să apară nume noi în echipă şi am încredere că o să obţinem un rezultat pozitiv”, a afirmat Rednic, potrivit site-ului oficial al clubului. Rednic nu consideră că Mihai Teja, antrenorul echipei FC Voluntari, va fi avantajat pentru că a antrenat în Copou.

“În situaţia în care suntem noi acum trebuie să jucam toate meciurile la victorie. Din discuţiile pe care le-am avut cu medicul nu sunt probleme. N-o să fie un meci uşor pentru că Voluntariul e pe val, dar o să încercam să-i surprindem”, a precizat Rednic. Lotul echipei Poli Iaşi va pleca sâmbătă spre Bucureşti şi va fi cazat la hotelul Mirage din Snagov.

Partida dintre FC Voluntari şi Poli Iaşi va avea loc duminică, de la ora 14:30, pe stadionul ”Anghel Iordănescu” din Voluntari, în etapa a cincea din faza play-out a Ligii I. Poli Iaşi ocupă ultimul loc în clasament după acest eşec, cu o singură victorie în ultimele 16 etape.

Leave A Reply

Your email address will not be published.