(VIDEO) Dem Rădulescu: Comedia este singura salvare pentru omenirea bolnavă

0 350

”O zi în care n-ai râs e o zi pierdută. Omul are nevoie de râs, la nivelul celulei. Buna dispoziţie, se ştie, dizolvă adrenalina pe care o provoacă durerea, supărarea, enervarea. (…) Comedia e salvarea. Mi se pare un medicament extraordinar pentru că omenirea e bolnavă. Şi câte situaţii de comedie adevărată există în viaţă! Suntem clovni într-un mare circ” – Dem Rădulescu

Dem Rădulescu, unul dintre cei mai populari actori de teatru şi film, profesor universitar, s-a născut la 21 septembrie 1931, la Râmnicu Vâlcea. A absolvit, în 1954, Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică din Bucureşti, clasa profesor Irina Răchiţeanu – Şirianu.

În perioada studenţiei la Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică a jucat, în 1953, în piesele “Ursul” de A.P. Cehov (regia Marţian A. Pop, Irina Răchiţeanu – Şirianu), “Mincinosul” de Carlo Goldoni (regia Marţian A. Pop, Irina Răchiţeanu – Şirianu) şi “Rădăcini adânci” de Arnaud D’Usseau, James Gow (regia Beate Fredanov).

În 1954 a debutat la Teatrul Naţional din Bucureşti, pe scena căruia a jucat între anii 1954-1989. Dintre zecile de spectacole în care Dem Rădulescu a fost distribuit la Teatrul Naţional din Bucureşti amintim: “Îndrăgostiţii” de Maria Banu (regia Alexandru Finţi, 1954); “Doamna nevăzută” de Calderon de la Barca (regia Miron Nicolescu, 1955); “Doctor fără voie” şi “Căsătoria silită” de J.B.P. Moliere (regia Sică Alexandrescu, Radu Beligan, 1955); “Regele Lear” de William Shakespeare (regia Sică Alexandrescu, 1955); “Steaua fără nume” de Mihail Sebastian (regia Sică Alexandrescu, 1956); “Institutorii” de Otto Ernst (regia Ion Finteşteanu, 1957); “Anii negri” de Aurel Baranga, Nicolae Moraru (regia Sică Alexandrescu, 1958); “Hangiţa” de Carlo Goldoni (regia Sică Alexandrescu, 1958); “Cei din urmă” de Maxim Gorki (regia Ion Cojar, 1959); “Discipolul diavolului” de George Bernard Shaw (regia Alexandru Finţi, 1960); “Poveste din Irkutsk” de Aleksei Arbuzov (regia Radu Beligan, 1960); “Bolnavul închipuit” de J.B.P. Moliere (regia Sică Alexandrescu, 1962);

(Sebastian Papaiani și Dem Radulescu în filmul  “Astă seară dansam în familie ” – 1972)

“Adam şi Eva” de Aurel Baranga (regia Sică Alexandrescu, 1963); “Nevestele vesele din Windsor” de William Shakespeare (regia Lucian Giurchescu, 1963); “O femeie cu bani sau milionara” de George Bernard Shaw (regia Mihai Berechet, 1964); “Domnişoara Nastasia” de G.M. Zamfirescu (regia Ion Cojar, 1964), “Enigma Otiliei” de George Călinescu (regia Ion Cojar, 1968); “Travesti” de Aurel Baranga (regia Aurel Baranga şi Victor Moldovan, 1969); “Coana Chiriţa” de Tudor Muşatescu (regia Horea Popescu, 1969); “Să nu-ţi faci prăvălie cu scară” de Eugen Barbu (regia Sanda Manu, 1971); “Simfonia patetică” de Aurel Baranga (regia Aurel Baranga, 1973); “Conu Leonida faţă cu reacţiunea” de I.L. Caragiale (regia Ion Cojar, 1974); “Peripeţiile bravului soldat Svejk” de Jaroslav Hasek (regia Dem Rădulescu, 1975); “O scrisoare pierdută” de I.L. Caragiale (regia Radu Beligan, 1979); “Ploşniţa” de Vladimir Maiakovski (regia Horea Popescu, 1982), “O scrisoare pierdută” de I.L. Caragiale (regia Radu Beligan, 1989).

“De la tata am învățat să mă bucur de tot și de toate; și de la mama, la fel. Sunt oameni care s-au bucurat… E ușor să îți amărăști sufletul, dar e bine să-ți cultivi această capacitate de a te bucura de lucrurile mici. Tata era atât de iubit, că ieșeam la plimbare noaptea, ziua era asaltat de admiratori. Mergeam mult pe jos, noaptea. Mă ținea de mână; și cutreieram străzile, că eu sunt o mare iubitoare a mersului pe jos – la fel era și tata. Și am rămas cu o slăbiciune a plimbărilor noaptea, ceea ce nu e cel mai sigur lucru. Dar noaptea a rămas un sfetnic bun pentru mine.”

 

A jucat, de asemenea, pe scena Teatrului de Comedie din Bucureşti (în piesa “Troilus şi Cresida” de William Shakespeare, regia David Esrig, 1965), a Teatrului “Lucia Sturza Bulandra” din Bucureşti (în piesele “O scrisoare pierdută” de I.L. Caragiale, regia Liviu Ciulei, 1972; “Secretul familiei Posket” de Sir Arthur Wing Pinero, regia Valeriu Moisescu, 1986), pe scena Teatrului Mic din Bucureşti (în spectacolul “Zbor de sticleţi” de Dumitru Bobîrcă, regia Dem Rădulescu, 1979), precum şi la Teatrul “Tudor Vianu” din Giurgiu (în piese precum “Siciliana” de Aurel Baranga, regia Olimpia Arghir, 1971, sau “Fii cuminte, Cristofor” de Aurel Baranga, regia Aurel Baranga, 1972).

Dem Rădulescu a fost distribuit şi în zeci de filme, dintre care menţionăm: “Telegrame” (regia Gheorghe Naghi, 1961), “Un surîs în plină vară” (regia Geo Saizescu, 1963), “Politică… cu delicatese” (regia Haralambie Boroş, 1963), “Serbările galante” (regia Rene Clair, 1965), “Gaudeamus igitur” (regia Gheorghe Vitanidis, 1965), “B.D. intră în acţiune” (regia Mircea Drăgan, 1970), “B.D. în alertă” (regia Mircea Drăgan, 1971), “B.D. la munte şi la mare” (regia Mircea Drăgan, 1971), “Veronica” (regia Elisabeta Bostan, 1972), “Astă seară dansăm în familie” (regia Geo Saizescu, 1972), “Veronica se întoarce” (regia Elisabeta Bostan, 1973), “Explozia” (regia Mircea Drăgan, 1973), “În noaptea asta toată lumea e a mea” (regia Alexandru Bocăneţ, 1974), “Comedie fantastică” (regia Ion Popescu-Gopo, 1975), “Premiera” (regia Mihai Constantinescu, 1976), “Războiul Independenţei” (regia Doru Năstase, Gheorghe Vitanidis, Sergiu Nicolaescu, 1977), ”O scrisoare pierdută” (regia Liviu Ciulei, 1977), “Eu, tu şi Ovidiu” (regia Geo Saizescu, 1977), “Aurel Vlaicu” (regia Mircea Drăgan, 1977), “Expresul de Buftea” (regia Haralambie Boroş, 1978), “Saltimbancii” (regia Elisabeta Bostan, 1981), “Grăbeşte-te încet” (regia Geo Saizescu, 1981), “Şantaj” (regia Geo Saizescu, 1982), “Secretul lui Bachus” (regia Geo Saizescu, 1984), “Primăvara bobocilor” (regia Mircea Moldovan, 1985), “Cucoana Chiriţa” (regia Mircea Drăgan, 1986), “Chiriţa în Iaşi” (regia Mircea Drăgan, 1987), “Secretul armei secrete” (regia Alexandru Tatos, 1988), “Harababura” (regia Geo Saizescu, 1990), “Titanic vals” (regia Dinu Cernescu, 1993) şi multe altele.

Trăiesc din amintiri. Nu am prezent. Când plec de undeva, îmi dau lacrimile. Ştiţi ce urăsc cel mai tare? Gara. E necunoscutul, dorul de a fugi. Pentru mine, plecarea cu trenul înseamnă să pleci de tot.

“Reprezentant strălucit al promoţiei marilor actori de teatru şi film care au ilustrat ultima jumătate de veac a artei spectacolului românesc, de-a lungul carierei, Dem Rădulescu a creat zeci şi zeci de roluri, îndeosebi de comedie, colaborând şi cu Teatrul Bulandra, Teatrul de Comedie, jucând în filme, fiind adesea invitat la Radio şi la Televiziune”, se menţiona într-un comunicat al Uniunii Teatrale din România – UNITER şi Uniunii Cineaştilor din România din 11 septembrie 2000.

A fost profesor universitar la Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică “I.L. Caragiale” din Bucureşti. În 1967 a fost distins cu Ordinul “Meritul Cultural” clasa a IV-a “pentru merite deosebite în domeniul artei dramatice”.

Leave A Reply

Your email address will not be published.