(VIDEO) Camora, în lacrimi la primul interviu la naţională – Aş fi dat tricoul României cui m-a crescut, dar nu mai e

0 732

Fotbalistul Mario Camora, jucător naturalizat selecţionat la echipa naţională, a declarat, cu lacrimi în ochi, la primul său interviu de la convocare, că ar fi vrut să îi dea tricoul României în care va evolua „celui care l-a crescut”, dar acea persoană nu mai este în viaţă.

Fundaşul de origine portugheză a fost foarte emoţionat în interviul acordat site-ului oficial al FRF când a fost întrebat despre tricoul în care va debuta în selecţionata României.

„Cui aş fi vrut, nu pot… pentru că nu mai e printre noi. Celui care m-a crescut… Dar sigur este mândru de mine acolo unde este. Însă cu siguranţă îl voi dărui soţiei mele pentru că fără ea nu era posibil să ajung aici. Deci ei şi copilului meu îl voi dărui”, a spus Camora, aflat în cantonamentul primei reprezentative de la Mogoşoaia.

„Familia din Portugalia a reacţionat foarte bine când a aflat de convocare. Ei ştiau de ceva timp că eu o să rămân în România indiferent dacă voi fi convocat la naţionala României sau nu. Aşa că s-au bucurat că acum, la 33 de ani, am fost convocat. Mi-au transmis să am încredere, să fiu persoana care am fost mereu tot timpul şi că sunt mândri de mine că am reuşit această performanţă”, a adăugat fundaşul.

Camora se bucură că a ales să rămână în România, deşi prima oară când a ajuns în ţară nu credea că se va stabili aici. „La început, când am venit aici, nu am crezut niciodată că o să rămân în România. Dar, din fericire, am cunoscut familia mea de aici care m-a ajutat să cresc ca persoană, dar şi ca performanţă sportivă. Atunci am decis că viitorul meu e în România, indiferent ce va fi voi rămâne aici. Şi pentru copii, pentru tot… pentru mine. Pentru că după ce mă las de fotbal eu cred că uşile sunt un pic mai deschise aici pentru mine decât în Portugalia, de unde am plecat de 10 ani. CFR Cluj a fost şi este clubul meu de suflet. Tot ce am în viaţa mea în acest moment mi-a dat CFR Cluj. Şi familia, pentru că dacă nu veneam la Cluj nu îmi cunoşteam familia. Vreau să fiu antrenor, sunt înscris şi la şcoală aici, pentru că nu am terminat în Portugalia. Eu am rămas impresionat de poporul român, pentru că românii se descurcă oriunde se duc. În orice ţară se duc, ei se descurcă, iar asta nu e uşor deloc, nu toată lumea face aşa ceva”, a explicat el.

Fotbalistul a menţionat că a fost primit foarte bine la echipa naţională a României.

„Am fost primit foarte bine, am vorbit câte un pic cu fiecare, mi-a plăcut atmosfera. Mă bucur că sunt alături de băieţi. Pe drum mă gândeam cum va fi, nu ştiam ce mă aşteaptă, pentru că e prima dată când sunt convocat la echipa naţională, e totul nou pentru mine. Mă gândeam numai să iasă totul bine, să nu dezamăgesc persoanele care au încredere în mine, să nu le dezamăgesc. E greu de spus cât mai pot juca la acest nivel. Dar îmi doresc să fiu sănătos, ca şi până acum, pentru că în 9 ani nu ştiu dacă am avut 1-2 accidentări. Eu mi-aş dori să joc până la 36 de ani sau până la 40, dar cu siguranţă nu se poate. Dar vreau cât mai mult şi să fiu sănătos”, a precizat fundaşul.

„Trebuie să facem ce ne spune antrenorul, el a văzut mai multe meciuri ale adversarilor, i-a studiat mai mult. Trebuie să fim pregătiţi mental, fizic şi să fim disciplinaţi pe teren. Contează mult dinamica de joc pe care o va impune selecţionerul. Pentru că în orice sistem tot 4 fundaşi sunt şi noi, fundaşii, în primul rând ne gândim în primul rând să ne apărăm bine, iar apoi cum să atacăm”, a mai spus Camora.

Acesta le-a transmis suporterilor români să fie alături de echipa naţională ca şi până acum: „Meciul cu Islanda este cel mai important al carierei mele, fără niciun dubiu. În primul rând pentru că e prima oară când sunt chemat la lot. Şi dacă voi juca sau nu, acest meci va rămâne tot timpul în mintea mea. Sper să reuşim să ne calificăm mai departe, acesta este obiectivul nostru. Suporterii români să fie alături de noi aşa cum au fost şi până acum, să aibă încredere în acest grup şi staff. Pentru că noi vom da tot ce ţine de noi. Sperăm toţi să ne bucurăm şi să atingem obiectivul pentru care sunt aici. Hai România!”

Mario Camora, fotbalistul de origine portugheză al echipei CFR Cluj, a depus, la 2 septembrie, jurământul de credinţă şi a obţinut în mod oficial cetăţenia română, el devenind astfel eligibil pentru convocarea la prima reprezentativă a României.

Camora, fundaş stânga care a cucerit patru titluri de campion al României cu CFR Cluj, joacă la formaţia din Gruia din 2011. Anterior a evoluat în ţara natală, la Samora Correia, Valdevez, Beira-Mar, Pampilhosa şi Naval.

Selecţionerul echipei naţionale de fotbal a României, Mirel Rădoi, l-a convocat pe Mario Camora pentru partidele cu Islanda, din barajul pentru EURO 2020, Norvegia şi Austria, ambele din Liga Naţiunilor.

Leave A Reply

Your email address will not be published.