Dennis Man (FCSB) a semnat pentru Parma

0 311

Atacantul român Dennis Man s-a transferat, vineri, de la FCSB la echipa italiană de fotbal Parma, cu care a semnat un contract valabil până la data de 30 iunie 2025, a anunţat clubul din Serie A.

Suma plătită pentru Man (22 ani), care a efectuat joi vizita medicală, ar fi de 13 milioane de euro, la care se pot adăuga alte două milioane în bonusuri, potrivit Tutto Mercato Web.

Man s-a format ca jucător la Atletico Arad, club de la care s-a transferat în 2014 la UTA. Transferul de la UTA la FCSB s-a făcut în septembrie 2016. Dennis Man este golgheterul la zi al Ligii I, cu 14 goluri marcate pentru FCSB.

Dennis Man este unul dintre jucătorii de bază ai roș-albaștrilor și a devenit, odată cu trecerea la Parma Calcio 1913, jucătorul vândut pe cea mai mare sumă din istoria Ligii 1. A avut un rol determinant în obținerea Cupei României din 2020, când a înscris singurul gol al finalei contra celor de la Sepsi OSK. Acea reușită s-a alăturat celorlalte 48 de goluri și 29 de pase de gol cu care Dennis a contribuit în toate competițiile, în cei patru ani și jumătate petrecuți la echipa noastră.

Cei mai scumpi fotbalişti români care s-au transferat direct din Liga I sunt Nicolae Stanciu (de la Steaua la Anderlecht, în 2016), pentru 10 milioane de euro, Vlad Chiricheş (de la Steaua la Tottenham, în 2013), pentru 9,5 milioane de euro, şi Valentin Mihăilă (de la Universitatea Craiova la Parma, în toamnă), pentru 8,5 milioane de euro.

Astfel, Parma va avea în lot trei fotbalişti români, internaţionalul Dennis Man, internaţionalul de tineret Valentin Mihăilă şi tânărul fundaş Reinaldo Radu.

După 19 etape, Parma este penultima în Serie A (locul 19), cu 13 puncte. Parma va juca pe 31 ianuarie cu Napoli, în deplasare, în etapa a 20-a din Serie A.

Leave A Reply

Your email address will not be published.