(VIDEO) FC Botoșani – CFR Cluj 2-1 / CFR ratează șansa de a urca pe primul loc în Liga 1

0 292

FC Botoşani a învins-o pe CFR Cluj cu scorul de 2-1 (2-1), luni seara, pe teren propriu, în ultimul meci din etapa a 22-a a Ligii I de fotbal.

Campioana a suferit prima sa înfrângere în mandatul antrenorului Edi Iordănescu, după opt victorii şi două egaluri.

CFR a deschis rapid scorul, prin atacantul croat Gabriel Debeljuh (2), cu un şut din marginea careului. FC Botoşani a egalat prin albanezul Enriko Papa (31), care a reluat mingea la colţul scurt cu capul, după un corner. Mihai Roman a adus victoria gazdelor (37), reluând în plasă mingea şutată în bară de Papa.

CFR a dominat jocul şi a căutat egalarea, dar, pe un teren foarte greu, nu a reuşit să facă un joc prea bun. Clujenii au avut două ocazii mari, pe final, dar portarul Hidajet Hankic a avut intervenţii magistrale la şuturile lui Adrian Păun (81) şi Mario Rondon (90). Gazdele au avut şi ele o şansă mare, dar sirianul Mahmoud Al-Mawas (90+1) a ratat cu portarul, după ce mingea i-a sărit dintr-o brazdă de pământ în momentul şutului.

CFR a suferit primul său eşec în deplasare în acest campionat.

FC Botoşani are trei victorii consecutive, dar şi trei victorii la rând acasă.

În tur, CFR s-a impus cu 2-1.

Reacții după meci:

„Sentimentul e unul frumos, am mai bătut CFR, știu cum e. Tot meritul e al jucătorilor. În prima repriză, dacă aveam nevoie de mai multe goluri pentru a conduce, o puteam face lejer. Am arătat a echipă mare. Am niște jucători incredibil de minunați, niște caractere frumoase. 

Dumnezeu a ținut cu noi, am avut și puțină șansă. Puteam să mai marcăm, dar la fel de bine puteam lua gol la ultima fază, când a scos Hankic. Ne consolidăm poziția din play-off. Acum, contează foarte mult să tratăm fiecare meci cu maximă inteligență, pentru că, e clar, suntem o forță, dar nu trebuie să ne pierdem capul, ci să rămânem bine ancorați în realitate. 

Vom fi sigur calificați când calculele hârtiei vor arăta asta. Până atunci nu trebuie să ne relaxăm. Am soluții în apărare. Ne-am acoperit acolo după plecarea lui Denis Haruț. Am adus încă doi tineri, sunt de viitor, exact pe profilul echipei”, a declarat Marius Croitoru la Digi Sport. 

 ”Ne așteptam la un meci greu, terenul nu ne-a ajutat, mă bucur că am ajutat echipa. E frumos să bați campioana, care are jucători cu experiență, cu meciuri în Europa.  

Cu atât mai mult ne bucurăm pentru victoria noastră, una meritată”, a spus Mihai Roman, autorul golul doi al gazdelor, la final de meci. 

 ”După un început foarte bun al nostru ne-am retras foarte mult și două faze fixe au decis meciul. Faze fixe care pentru noi în trecut contau foarte mult, câștigam meciuri. 

Este a doua oară când puteam trece pe primul loc și nu reușim, e dureros, aici la Cluj nu se acceptă înfrângerea. Sperăm că îi depășim la sfârșit, atunci contează când se trage linia. 

În playoff se înjumătățesc punctele, e un alt campionat.   

Nu are rost să găsim scuze, și ei au jucat pe același teren. Păcat că am pierdut și nu menținem linia fără înfrângeri”, a spus Ciprian Deac după meci. 

 “Ambele echipe au încercat să se descurce în condiţii execrabile. Condiţiile au fost aceleaşi pentru ambele. Trebuie să abordăm meciul pentru cele trei puncte. E adevărat că la lovitura liberă a fost şi neşansă, a rămas mingea, s-a dus la adversar şi a marcat. Am pierdut prima repriză nejustificat. În repriza a doua am încercat să recuperăm diferenţa şi nu ne-a ieşit, chiar dacă am avut situaţii prin Păun, Rondon. Ăsta e fotbalul. E prima înfrângere, dar încercăm să dăm echilibru. E prima înfrângere şi nu cade bine. Felicităm adversarul de azi, pentru că a căutat victoria, dar asta e.  

Nu vrea să vorbesc acum despre jucătorii care au venit. Am zis că avem nevoie de soluţii, dar vreau să analizăm jocul ăsta, să ne redresăm. A fost o perioadă comprimată pentru noi şi, spre deosebire de adversarele noastre, noi o duceam de anul trecut, din trei în tre zile. Pe jucătorii noi îi vom integra”, a declarat antrenorul CFR, Edi Iordănescu.   

AFC Botoşani – FC CFR 1907 Cluj 2-1 (2-1), Stadion Municipal – Botoşani

Au marcat: Enriko Papa (31), Mihai Roman I (37), respectiv Gabriel Debeljuh (2).

Statistică: Șuturi pe poartă 2-6; Șuturi pe lângă poartă 1-4; Lovituri libere 9-11; Cornere 3-4; Intervenții portar 5-0; Ocazii de gol 3-10; Cartonașe galbene 0-3;

FC Botoşani: Hankic – Braun, Chindriş, Şeroni, Ţigănaşu – E. Papa, J. Rodriguez, Ongenda (Plămadă ’89) – Caia (Roman ‘7/Fili ’76), Al Mawas, Keyta (Florescu ’88). Antrenor: Marius Croitoru

CFR Cluj: Bălgrădean – Cr. Manea (Susic ’78), Vinicius, Burcă, Camora – Deac, Hoban (Aurelio ’63), Gîdea (Păun ’10)- Chipciu (Rondon ’63), Debeljuh, Costache (Carnat ’78). Antrenor> Edward Iordănescu

Cartonaşe galbene:Deac ’13, Costache ’63, Aurelio ’67

Arbitru: Horia Gabriel Mladinovici (Bucureşti); arbitri asistenţi: Vladimir Urzică (Piatra Neamţ), Daniel Mitruţi (Craiova); arbitru de rezervă: Vlad Baban (Iaşi)
Observatori: Sorin Boca (Iaşi) – CCA, Ioan Mironaş (Piatra Neamţ) – LPF

Leave A Reply

Your email address will not be published.