Ambasadorul Valery Kuzmin: „Occidentul colectiv” își pierde poziția dominantă pe arena mondială

0 379

Valery Kuzmin, Ambasadorul Extraordinar și Plenipotențiar al Federației Ruse în România a explicat actuala situație politică și economică la nivel mondial, relația Rusiei cu Occidentul, conflictul ucrainian dar și tensiunile existente în relațiile cu NATO.

60 de ani de „noua eră diplomatică”

În ultimele luni, lumea a asistat din nou la numeroasele episoade cu expulzarea diplomaților și declararea acestora persona non grata, în unele cazuri aceasta seamănă cu „bătălii diplomatice”. În acest context, primim întrebări dacă celebra Convenție de la Viena cu privire la relațiile diplomatice, semnată în urmă cu 60 de ani, este relevantă și acum. Deseori, întrebările sunt legate de motivele comportamentului „imperceptibil” al diplomaților ruși în România în comparație cu mulți colegi occidentali.

Serviciul diplomatic rus a acționat întotdeauna pe baza prevederilor Convenției de la Viena din 1961, adică normele respective ale dreptului internațional, care, în special, interzic strict ambasadelor străine și angajaților acestora să intervină în treburile interne ale acelor state în care sunt acreditate.

Ca principiu fundamental al relațiilor diplomatice moderne, convenția sus-menționată se bazează pe PRINCIPIUL RECIPROCITĂȚII.

Tocmai aceasta este principala diferență între comportamentul diplomaților ruși în România și activitățile colegilor străine din statele membri ale UE și NATO. Mulți dintre ei, conform instrucțiunilor directe ale guvernelor sale, consideră că este posibil să critice deschis acțiunile autorităților române sau ale altor organe de stat, ale Parlamentului, precum și să influențeze viața politică internă a României în formele diferite.

Ambasada Rusiei, în conformitate cu Convenția de la Viena, își limitează activitatea politică în țara gazdă exclusiv la studiul și analiza politicii interne și externe a României pentru a-și informa guvernul în acest sens, precum și pentru a explica politica externă și internă a Rusiei pentru reprezentanții autorităților române și opinia publică românească. Apropo, chiar și în această activitate complet „convențională”, suntem obligați periodic să auzim despre „nemulțumirea” din partea Bucureștiului.

Privind transformarea „ordinii mondiale globale” în era „conflictelor hibride”

Rusia menține relații diplomatice și economice fructuoase cu majoritatea statelor membre ale ONU, inclusiv statele ale UE și NATO. Printre acestea se numără cele mai mari state precum Germania, Franța și Italia și țările relativ mici, precum Ungaria, Finlanda, Republica Cipru și altele. În același timp, atât la nivel NATO, cât și recent la nivelul Uniunii Europene, cu „rolul de ghidare” activ al Statelor Unite, campania de informare și propagandă pentru demonizarea Rusiei devine mai vizibilă. De fapt, țara noastră este acuzată de toate problemele și dificultățile cu care se confruntă „democrația liberală occidentală”. Mulți experți constată o revenire de facto la zilele Războiului Rece, deși Occidentul preferă acum să numească aceste relații în mod diferit – conflicte sau războaie „hibride”.

Este paradoxal faptul că în Occident, unde, de exemplu, la nivelul președinților SUA, s-a declarat în mod repetat falimentul economic, juridic și chiar militar al Rusiei și în același timp ei văd rădăcina tuturor problemelor, pe care politicienii occidentali nu le pot rezolva, tocmai în „influența rusă malignă”. Rusia a înțeles demult motivele reale ale acestui tip de strategie adoptat de „Occidentul colectiv” care își pierde poziția dominantă pe arena mondială. Motivele evidente ale ostilității față de Rusia și orice stat care este deschis pentru cooperare constructivă cu aceasta sunt Aspirațiile geopolitice ale Statelor Unite și celor mai apropiați aliați ai lor. Ei văd în Rusia democratică și distinctivă unul dintre principalele obstacole în calea restabilirii hegemoniei lor. Din păcate, capitalele occidentale nu vor să observe un alt „mic detaliu”: lumea s-a schimbat mult în ultimele 1,5-2 decenii și în viitor previzibil este puțin probabil să se întoarcă la fosta ordine mondială unipolară cu Statele Unite în frunte.

Privind relațiile ruso-române din trecut și viitor

Rusia și România, într-adevăr, au multe în comun. După cum menționa remarcabilul diplomat român N.Titulescu, „prietenia româno-rusă este înrădăcinată în istoria …”. În cartea sa „Politica externă a României” el a scris: „Istoria arată că Rusia a fost întotdeauna aliatul, iar nu dușmanul României”. Vor fi oameni care vor spune că a fost cu mult timp în urmă: N. Titulescu, spun ei, a murit înainte de al Doilea Război Mondial. Drept răspuns, aș cita un singur fapt, deși există multe astfel de fapte. Tocmai URSS a adăugat în 1944 în textul acordului de armistițiu între puterile aliate, adică Națiunile Unite, și România (care, permiteți-mi să vă reamintesc, luptase împotriva Uniunii Sovietice timp de 3 ani de partea Germaniei naziste) o frază despre revenirea Transilvaniei sub controlul României. Deja la începutul secolului XXI, când perspectiva aderării României la NATO a devenit destul de evidentă, Rusia a semnat în 2003 cu acesta Tratatul privind relațiile prietenești și de cooperare, mizând pe păstrarea și dezvoltarea relațiilor de bună vecinătate reciproc avantajoase.

În afară de politică, există și legături economice destul de voluminoase ca și rudenie spirituală datorită apartenenței la Ortodoxia mondială, tradițiile îndelungate ale relațiilor culturale și umanitare și multe altele.

În același timp, sunt nevoit să recunosc că, în calitate de catolic care dorea să fie mai catolic decât Papa, România își interpretează obligațiile de coaliție în cadrul NATO într-un mod deosebit. Astfel, în formula NATO, care este foarte controversată din punctul nostru de vedere – „descurajare și menținerea dialogului cu Rusia” – accentul se pune pe prima parte. Cu toate acestea, Rusia își confirmă invariabil disponibilitatea pentru un dialog bazat pe respect reciproc. În același timp, subliniem că un dialog „dintr-o poziție de forță”, în limbajul ultimatumurilor, pentru noi ca stat suveran și autosuficient este cu siguranță inacceptabil.

Înțelegem îngrijorarea multor români cu privire la situația tensionată dintre Washington și Moscova. Trebuie să spun că vinovatul în degradarea fără precedent a relațiilor ruso-americane a fost noua administrație a Casei Albe condusă de președintele J.Biden. Motivele sunt aceleași: încrederea că se poate vorbi cu Rusia dintr-o poziție de forță, căutând să-i „schimbe comportamentul”, contrar propriilor sale interese naționale legitime. O astfel de politică este complet lipsită de perspectivă și își demonstrează ineficiența de mai bine de două decenii.

Permiteți-mi să vă dau un exemplu. Rusia este destul de activă în comerțul cu România la capitolul resurselor energetice, iar pe o scară paneuropeană mai largă de mai multe decenii Rusia a dobândit după merit o reputație de partener de încredere în acest domeniu. Astă este motivul care provoacă nemulțumiri deosebite la Washington, care încearcă să impună europenilor gazul de șist lichefiat mult mai scump și, în acest scop, ar dori să împiedice finalizarea construcției gazoductului Nord Stream 2 în Marea Baltică.

Trebuie să-i dezamăgesc pe strategii de la Washington, Rusia deja furnizează peste 20 de milioane de tone de gaz natural lichefiat pe piața europeană, ceea ce reprezintă aproximativ 20% din consumul de gaze în Uniunea Europeană, la un preț foarte competitiv. Companiile noastre sunt capabile și intenționează să mărească volumul de livrări.

Privind evenimentele din Ucraina și tensiunile din regiunea Mării Negre

Din păcate, cea mai vizibilă manifestare a cursului anti-rus al Washingtonului este izbucnire de tensiuni internaționale în diferite regiuni ale lumii. La urma urmei, Statele Unite au fost cele care, în mod deschis, fără să se ascundă, în 2014 au organizat, finanțat și gestionat activitatea „eroilor Maidanului”, – o violentă lovitură de stat în Ucraina. Scopurile proclamate la Maidan – dușmănia cu Rusia și aderarea la NATO, interzicerea completă a limbii ruse în țară, glorificarea complicilor ucraineni ai Germaniei naziste etc. – au fost respinse de locuitorii din Crimeea, care au votat pașnic și într-o atmosferă democratică pentru reunificarea cu Rusia. În același timp, aceste obiective au fost inacceptabile și pentru locuitorii din regiunile Donețk și Lugansk, care, în fața amenințării represaliilor de la Kiev, au fost obligați să ia armele. În acest sens, nu există niciun conflict la granița dintre Rusia și Ucraina: un conflict civil se desfășoară în interiorul statului ucrainean de mai bine de 7 ani care a luat deja aproximativ 15 mii, iar potrivit unor estimări peste 50 de mii de vieți.

În ultimă vreme, tocmai Kievul stârnește tensiuni pe linia de contact cu Republicii Populare Donețk și Lugansk: Misiunea Specială de Monitorizare din cadrul OSCE numai în luna martie a înregistrat transferul de arme grele care sunt interzise de Acordurile de la Minsk (aproximativ 300 de unități de artilerie și tancuri de calibru mare) în regiunea menționată. Bombardarea cartierelor pașnice din orașele și satele din Donețk de către forțele armate ucrainene s-a intensificat brusc. Civilii mor aproape în fiecare zi: copii, femei, bătrâni.

Conducerea Rusiei a subliniat în repetate rânduri că nu va permite masacrul populației civile din Donbass de către neo-naziștii de la Kiev. Iar această poziție se bucură de sprijinul majorității covârșitoare a rușilor, mai ales că aproximativ 500 de mii de locuitori ai Republicilor Populare Donețk și Lugansk au făcut o alegere liberă în favoarea cetățeniei ruse și au primit pașapoarte rusești.

Pe scurt, nu există niciun motiv pentru care România să se îngrijoreze de situația din estul Ucrainei, desigur, cu excepția cazului în care, din propria voință sau a aliaților săi strategici, ea ar fi implicată într-un fel de aventură militară concepută de „capetele fierbinți” din sediul NATO.

«Sputnik V» – răspunsul Rusiei la pandemia COVID-19

După cum se știe, în Rusia, în august 2020, a fost înregistrat primul vaccin eficient anti-COVID „Sputnik V”, elaborat de Centrul Național de Cercetare pentru Epidemiologie și Microbiologie „N.F.Gamaleia” (director – academician A.L.Gințburg). Câte voci sceptice s-au auzit atunci, unele chiar denunțând „înșelăciune obraznică din partea autorităților ruse”. În special, unul dintre cei mai înverșunați critici ai vaccinului „Sputnik V” a fost Alexei Navalnîi. Probabil că din acest motiv în Occident el a fost prezentat drept lider al opoziției ruse.

Acum suntem mândri să constatăm că „Sputnik V” a fost deja înregistrat în peste 60 de țări ale lumii și, în același timp, în cadrul aplicării în masă a serului nu se înregistrează efecte secundare și complicații vizibile. Eficacitatea vaccinului, deja administrat câtorva milioane de pacienți, se situează la un nivel de peste 97%.

Spre deosebire de producătorii occidentali, Rusia este gata să împărtășească tehnologia de producție a „Sputnik V”. Printre statele în care se produce deja vaccinul rusesc, merită menționate Argentina, Belarus, India, China, Republica Coreea, Serbia, Emiratele Arabe Unite și altele. Italia și Germania se pregătesc să li se alăture. În Europa, „Sputnik V” a fost primit de întreaga populație din San Marino, sute de mii de doze și-au găsit pacienții în Belarus, Ungaria, Serbia… Li se alătură numeroase state din Africa, Asia, Orientul Mijlociu, America Latină.

În Rusia numărul dozelor administrate a depășit 17 milioane, deși ar fi putut fi mai mare dacă nu ar exista „scepticii COVID” care, după cum se știe, sunt peste tot. Președintele Vladimir Putin și-a finalizat vaccinarea anti-COVID în aprilie.

În plus, un alt vaccin peptidic sintetic monocomponent – „EpiVacCorona”, elaborat de Centrul Științific de Virologie „Vector”, – este complet înregistrat în Rusia și începe utilizarea acestuia. Se termină testele unui alt vaccin „Covivac”, dezvoltat de Centrul Științific al Academiei de Științe din Rusia „M.P.Ciumakov”. De asemenea, pe piață intră noi medicamente pentru tratamentul COVID. Toate acestea sunt evoluții inovatoare ale oamenilor de știință ruși.

În general, putem afirma că Federația Rusă are mai mult succes în combaterea pandemiei decât majoritatea țărilor din lume. În ceea ce privește infecțiile și decesele la 100 de mii de locuitori, Rusia se află pe locurile 50-70 printre „state comparabile”. Este vădit că suntem pe un loc „inferior” (adesea având indicatori de câteva ori mai mici) față de SUA (conform datelor Universității J.Hopkins (SUA) din 18.04.2021, 3165,2 și 70,7 persoane respectiv), Marea Britanie, Franța, Brazilia, Spania, Italia, Germania și, în particular, România (respectiv 5275,5 și 134,4 persoane la 18.04.2021).

Carantina strictă în țara noastră a rămas în 2020. În prezent, situația epidemică s-a stabilizat în general, medicina rusă menținând un nivel ridicat de pregătire pentru a continua lupta împotriva pandemiei. Nu vorbim despre „al treilea val” cu care se confruntă, să zicem, Europa de Vest. Însă, în contextul izbucnirii de cazuri noi de infectare în regiuni populare pentru turiștii din țara noastră, cum ar fi Turcia, nu poate fi exclusă o ușoară creștere a numărului de infectați.

Guvernul rus caută energic să sprijine cele mai vulnerabile segmente ale populației și sectoarele economiei: familii cu copii, pensionari, persoanele care și-au pierdut locul de muncă, precum și întreprinderile mici și mijlocii.

În Rusia, nu există nicio dispută referitoare la poziția Bisericii Ortodoxe Ruse în contextul luptei împotriva COVID. În conformitate cu Constituția țării noastre, biserica este separată de stat și guvernul nu se amestecă în obiceiurile și ritualurile bisericii. Biserica Ortodoxă din Rusia se bucură de autonomie deplină și credibilitate înaltă. Ceremoniile bisericii, cum ar fi botezul, cununia, înmormântarea, precum și slujbele în masă se desfășoară în conformitate cu principalele reguli antiepidemice cunoscute.

Privind lecțiile pandemiei pentru viitorul omenirii

Încercările grave cu care s-a confruntat omenirea, să zicem, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, au contribuit la unificarea eforturilor unor state atât de diferite ca URSS, pe de o parte, și SUA cu Marea Britanie, pe de altă parte, în vederea luptei împotriva răului absolut – nazismul.

Spre marele regret, suntem obligați să constatăm că toate eforturile Rusiei și ale altor state privind coordonarea răspunsului internațional la pandemia COVID-19 nu au dus la un succes serios. În pofida lansării programului internațional COVAX, potrivit autorității agenției Bloomberg, până la jumătatea lunii aprilie 40% din numărul total de vaccinări din lume au fost făcute în 27 de țări bogate, în care trăiesc doar 11% din populația Pământului. În cele mai sărace țări, același procent din populația lumii a primit doar aproximativ 1,6% din vaccinuri. Astfel, vaccinarea populației lor se desfășoară de 25 de ori mai lent. Pentru majoritatea umanității, orice vaccin anti-COVID rămâne indisponibil.

De la primele lovituri ale pandemiei din ianuarie-martie 2020, Președintele rus Vladimir Putin a înaintat o serie de inițiative pentru ridicarea sancțiunilor, facilitarea accesului la medicamente și echipamente pentru cele mai vulnerabile state. Rusia este singurul stat din lume care, dându-și seama de imposibilitatea fizică de a furniza întregii umanități vaccinurile create în țara noastră, a propus cu generozitate partenerilor săi internaționali să organizeze producția în țările lor folosind tehnologiile rusești. Am solicitat să ne alăturăm programului COVAX și, de asemenea, noi colaborăm activ cu OMS.

Nu aș vrea să fiu bucuros în contextul nenorocirii altora, însă situația din domeniul combaterii COVID în cadrul Uniunii Europene ridică multe întrebări. Birocrația europeană, la fel ca administrația SUA, a plasat comenzi pentru o cantitate de vaccin care este de câteva ori mai mare decât nevoile reale ale țărilor respective. Pur și simplu atâtea vaccinuri nu au putut fi produse conform programului. Toate acestea, împreună cu neajunsurile descoperite ale unui număr de vaccinuri, cu efecte secundare rare, dar severe cauzate de acestea, au dezorganizat în mare măsură campania de vaccinare. În același timp, vedem că autoritățile competente din UE și Statele Unite, ghidate de principiile preferințelor politice și ale concurenței economice neloiale în interesele giganților lor farmaceutici, tergiversează înregistrarea vaccinului rus „Sputnik V”. Și acest lucru se întâmplă în ciuda aprecierilor celor mai pozitive acordate atât de revista respectabilă din Marea Britanie „Lancet”, cât și de experți de renume în acest domeniu (de exemplu, epidemiologul-șef al SUA A.Fauci).

Din păcate, toate circumstanțele sus-menționate în prezent fac imposibilă utilizarea vaccinurilor ruse și în România.

În aceste zile, când întreaga lume ortodoxă se pregătește să sărbătorească Sfintele Paști, există dorința de a crede nu numai în Învierea Domnului, ci și în faptul că încercările severe ale pandemiei îi vor ajuta pe cei care poartă povara grea de responsabilitate pentru viitorul omenirii să fie demni de înalta misiune de a păstra pacea universală și existența însăși a civilizației pământești.

Leave A Reply

Your email address will not be published.