Universitatea Craiova a câştigat cu emoţii Cupa României

0 382

Universitatea Craiova a câştigat cu mari emoţii Cupa României la fotbal, după ce a învins-o pe Astra Giurgiu cu scorul de 3-2 (1-1, 1-1), la capătul prelungirilor, sâmbătă seara, pe Stadionul ”Ilie Oană” din Ploieşti.

Universitatea a cucerit trofeul pentru a opta oară, potrivit site-ului său, după cupele obţinute în 1976-1977, 1977-1978, 1980-1981, 1982-1983, 1990-1991, 1992-1993 şi 2017-2018.

Universitatea, deşi era mare favorită, după retrogradarea Astrei în Liga a II-a, a dominat jocul, dar nu a reuşit să se impună, echipa din Giurgiu crescând treptat în joc, iar în prelungiri condus chiar pe tabelă. Dan Nistor a fost omul meciului, reuşind un gol, într-un moment în care echipa sa era condusă, şi două pase de gol.

La primul meci de fotbal cu spectatori din România după debutul pandemiei (25% din capacitatea stadionului ”Ilie Oană”, circa 3.700 de spectatori), Universitatea a reuşit să deschidă scorul prin Andrei Ivan (14), care a trimis peste portarul Mihai Popa, după o lansare genială a lui Dan Nistor.

Astra a reuşit egalarea la scurt timp (17), prin Valerică Găman, dintr-un penalty acordat eronat de arbitrul Horaţiu Feşnic, după un fault comis de Marius Constantin la Albert Stahl, însă în afara careului.

Craiovenii au controlat jocul şi au avut câteva ocazii bune de gol, dar Popa a scos şuturile lui Alexandru Cîmpanu (22, 23) şi Marius Constantin (23).

Universitatea a avut şi după pauză oportunităţi, dar Mateiu a reluat imprecis din 6 metri (55), apoi Marius Constantin a reluat în coechipierul său Mateiu (56). Ivan a şutat în plasa laterală (79), iar Alexandru Cicâldău a trimis pe lângă din lovitură liberă de la 22 de metri (87).

Astra putea decide soarta trofeului în min. 88, când Mirko Pigliacelli s-a opus şutului expediat de Dario Canadjija de la 26 de metri (88). Bălaşa a ratat şi el o situaţie bună (90), trimiţând imprecis cu capul din 5 metri.

Astra a intrat mai bine în prelungiri şi a marcat prin francezul Yann Boe-Kane (93), cu capul, după mingea respinsă de Pigliacelli la şutul lui Valentin Gheorghe.

Universitatea a egalat graţie lui Dan Nistor, cu un şut splendid de la 26 de metri (100). Tot Nistor a fost şi la originea golului victoriei, centrând din lovitură liberă în min. 113, iar Vladimir Screciu a înscris cu capul, profitând de ieşirea greşită a portarului Popa.

Astra a încercat să trimită meciul la loviturile de departajare, dar şutul lui Valentin Gheorghe (117), de la 18 metri, a fost prins de Pigliacelli, Bălaşa a repins şutul lui şut Dragoş Gheorghe (120+2), iar Pigliacelli a salvat golul la ultima ocazie, şutul lui Balaure (120+2).

Înaintea meciului solista Paula Seling a interpretat imnul ”Deşteaptă-te române!”.

Astra rămâne cu un singur trofeu în palmares în Cupa României, cel obţinut în 2014. Astra a pierdut trei finale, 2016-2017, 2018-2019, 2020-2021, toate la Ploieşti.

Reacții după meci:

“Mă bucur foarte mult pentru Screciu, practic el ne-a adus Cupa acasă. Sunt convins că nu va fi ultimul lui gol. Toţi am muncit mult în acest meci nebun. Ne bucurăm foarte mult că am reuşit să câştigăm această Cupă pentru că aveam foarte mare nevoie de ea. Ne aşteptam să fie un meci greu pentru că Astra are jucători foarte buni care la un moment dat se băteau să intre în play-off. A fost greu mai ales când am primit al doilea gol… eram extenuaţi, simţeam o oboseală foarte mare. Dar a reuşit Dan Nistor acea super-execuţie, iar apoi a venit golul 3 şi s-a terminat bine pentru noi”, a spus Alexandru Cicâldău.

„Am discutat deja cu patronul despre sezonul următor, despre ce trebuie să facem. Vom încerca să ajungem în grupele Conference League.  Pentru mine este o problemă că avem nevoie de multe ocazii pentru a marca. Despre greșelile de arbitraj nu e momentul să discutăm, dar cert e că avem nevoie de VAR.

Dan Nistor e excepțional în anumite momente, dar trebuie să se tempereze mai mult. Cu toții ne pierdem concentrarea în anumite momente. Avem nevoie de mai mult timp pentru a schimba obiceiurile. Puteam face mai mult și în campionat, dar erorile ne-au dus într-o astfel de ipostază.”, a spus Marinos Ouzounidis, la TV Telekom Sport.

Astra Giurgiu – Universitatea Craiova 2-3 (1-1, 1-1), după prelungiri
Au marcat: Valerică Găman (17 – penalty), Yann Boe-Kane (93), respectiv Andrei Ivan (14), Dan Nistor (100), Vladimir Screciu (113).
Ploieşti, Stadion ”Ilie Oană”; Cupa României – finala

Au evoluat echipele:

Astra Giurgiu: 12. Mihai Popa – 2. Hugo Sousa (92. Robert Riza, 69), 25. Valerică Găman (căpitan), 27. Igor Jovanovic, 3. Abdel Lamanje – 91. Yann Boe-Kane, 7. Dario Canadjija, 21. Ljuban Crepulja – 77. Albert Stahl (96. Silviu Balaure, 67), 9. Sulejman Krpic, 11. Valentin Gheorghe (99. Dragoş Gheorghe, 118). Antrenor: Ionuţ Badea.

Rezerve neutilizate: 23. Mirel Bolboaşă – 5. Andrei Ion, 6. Paulian Banu, 20. Alexandru Duminică, 22. Gabriel Şerban, 43. Abdul Fatai Adeshina.

Universitatea Craiova: 13. Mirko Pigliacelli – 5. Bogdan Vătăjelu, 4. Mihai Bălaşa, 23. Marius Constantin (26. Stephane Acka, 75), 11. Nicuşor Bancu (căpitan) – 10. Alexandru Cicâldău, 8. Alexandru Mateiu (6. Vladimir Screciu, 75), 16. Dan Nistor – 28. Alexandru Cîmpanu (24. Juan Camara, 66; 21. Matteo Fedele, 109), 9. Andrei Ivan, 17. Ştefan Baiaram (20. Alexandru Tudorie, 75). Antrenor: Marinos Ouzounidis.

Rezerve neutilizate: 12. Laurenţiu Popescu – 27. Vasile Constantin, 29. Ovidiu Bic, 33. Mihai Căpăţînă.

Arbitru: Horaţiu Mircea Feşnic (Cluj-Napoca); arbitri asistenţi: Octavian Şovre (Satu Mare), Alexandru Cerei (Cluj-Napoca); arbitru de rezervă: Florin Mihai Marcu (Oradea)
Observatori: Constantin Ştefan (Bucureşti) – CCA, Octavian Goga (Braşov) – LPF
Cartonaşe galbene: Lamanje (52), Crepulja (90+2), Camara (103), Popa (107), Screciu (114), Pigliacelli (114).

Leave A Reply

Your email address will not be published.