Summit SUA-Rusia: Întâlnirea a fost constructivă şi a demonstrat dorinţa celor doi lideri de a se înţelege

0 358

Preşedintele rus, Vladimir Putin, a declarat în conferinţa sa de presă, miercuri, la Geneva, că întâlnirea cu preşedintele american, Joe Biden, a fost una constructivă, s-a desfăşurat fără ostilitate şi a demonstrat dorinţa celor doi lideri de a se înţelege.

Preşedintele american şi cel rus, Joe Biden şi Vladimir Putin, au convenit în cadrul primului lor summit desfăşurat miercuri la Geneva ca ambasadorii celor două ţări să revină la post, după ce au fost retraşi mai devreme în acest an, relatează agenţiile internaţionale de presă.

Tensiunile între Moscova şi Washington au fost în ultimele luni la un grad extrem de ridicat pe fondul dezacordurilor cu privire la Ucraina, la soarta disidentului rus Aleksei Navalnîi, încarcerat şi bolnav, la acuzaţiile de spionaj, ingerinţa electorală şi atacurile cibernetice atribuite Moscovei, context în care în martie Rusia şi-a rechemat ambasadorul din SUA la Moscova pentru “consultări cu privire la viitorul relaţiilor ruso-americane”, ulterior şi ambasadorul SUA la Moscova revenind la Washington. Totodată, cele două ţări au expulzat reciproc diplomaţi.

“Se întorc la post. Când exact, este o problemă pur tehnică”, a spus miercuri Putin.

În conferinţa sa de presă de după summitul cu Biden, Putin a subliniat de asemenea că Rusia şi SUA au o responsabilitate comună faţă de stabilitatea nucleară şi vor purta discuţii asupra unor posibile modificări ale Noului Tratat Start, recent înnoit. Prelungirea cu cinci ani a tratatului “New START”, ultimul tratat major privind controlul armelor între cele două ţări, a fost aprobată de parlamentele rus şi american în ianuarie, respectiv februarie.

Liderul rus a afirmat în acelaşi timp că a convenit cu omologul său american ca Rusia şi SUA să poarte “consultări în materie de securitate informatică”, adăugând că “numeroase atacuri informatice de pe plan mondial provin din spaţiul american” şi criticând lipsa de cooperare în materie din partea Washingtonului.

Vladimir Putin a abordat şi situaţia principalului său opozant, Aleksei Navalnîi, explicând că acesta “ştia că încalcă legea” atunci când nu a respectat condiţiile condamnării sale cu suspendare, în timp ce era la tratament în Germania după otrăvirea cu un agent neurotoxic de tip”Noviciok”.

Liderul de la Kremlin a ţinut să-l laude în conferinţa sa de presă pe partenerul său de discuţii, afirmând despre Biden că este un “om foarte echilibrat, profesionist” şi “este clar că are foarte multă experienţă”. El a adăugat că nu a fost o discuţie “prietenească”, ci mai curând un dialog pragmatic despre interesele celor două ţări.

Donald Trump era “altfel”, a menţionat Putin, care a mai precizat că preşedintele american nu l-a invitat la Casa Albă, pentru o astfel de întâlnire fiind necesară îndeplinirea unor condiţii.

Întâlnirea din 2018 dintre Putin şi Trump de la Helsinki a fost mult mai jovială. Atunci, Putin i-a dăruit lui Trump o minge de fotbal, notează Reuters.

Potrivit lui Putin, este “greu de spus” dacă relaţiile cu SUA se vor îmbunătăţi, dar există o “licărire de speranţă” în ce priveşte încrederea reciprocă.

Cei doi şefi de stat au organizat conferinţe de presă separate după discuţiile de la vila La Grange din Geneva, care au durat aproape patru ore, mult mai puţin decât au spus consilierii lui Biden că se aşteaptă să dureze.

Acesta din urmă le-a semnalat jurnaliştilor că totul este “ok” – “thumbs-up” – la plecarea de la întâlnire, înainte de a intra în limuzina prezidenţială.

Leave A Reply

Your email address will not be published.