UEFA a anulat regula golurilor marcate în deplasare începând din sezonul 2021-2022

0 309

UEFA a anulat regula golurilor marcate în deplasare în toate competiţiile organizate de ea începând din sezonul 2021-2022, a anunţat joi comitetul executiv al forului fotbalistic european, citat de AFP.

Regula se aplica atunci când scorul era egal la finalul celor două manşe, echipa care marca mai multe goluri în deplasare fiind declarată învingătoare.

Regula va fi înlocuită de două perioade de prelungire de 15 minute, urmate de eventuale lovituri de departajare, a precizat joi UEFA.

La sfârşitul lui mai, cotidianul britanic The Times anunţa că UEFA va lua în discuţie regula golurilor marcate în deplasare.

Regula, introdusă de UEFA în sezonul 1965-1966, a ajuns în centrul atenţiei în actuala stagiune, în care unele meciuri s-au disputat pe terenuri neutre, fără spectatori, în contextul pandemiei de Covid-19.

Câştigătoarea ediţiei trecute a Ligii Campionilor, Bayern Munchen, a fost eliminată în acest sezon de Paris Saint-Germain în sferturile de finală, graţie regulii golurilor înscrise în deplasare, la fel fiind şi cazul lui Juventus, scoasă din cursă de Porto, în optimi, după prelungiri.

Leave A Reply

Your email address will not be published.