Fregata MĂRĂȘEȘTI (F111) – 101 ani de istorie glorioasă

0 402

Fiecare zi de 1 iulie adaugă, în cununa realizărilor fregatei „Mărășești”, o nouă pagină încărcată de semnificații. Anul acesta, sărbătorim 101 ani de la intrarea în serviciu a primului distrugător românesc, navă ale cărei tradiții au fost preluate de actuala fregată „Mărășești”.

„Asul de treflă”, așa cum a fost cunoscut, în perioada celui De-al Doilea Război Mondial, distrugătorul „Mărășești” a participat la evenimente decisive în bătăliile navale din Marea Neagră. De la lupta împotriva crucișătoarelor sovietice „Moskva” și „Harkov”, la „Operația 60.000”, în care au fost salvate viețile atâtor bravi militari români, germani și slovaci, „NMS Mărășești”, alături de celelalte nave ale Marinei Militare, a reprezentat un standard înalt în luptele navale.

După Primul Război Mondial, România a primit de la Marina italiană două distrugătoare: „Sparviero” și „Nibio”, botezate ulterior „Mărăști” și „Mărășești”. Cele două distrugătoare de „clasa M” au fost folosite în al Doilea Război Mondial, alături de alte două distrugătoare: „Regina Maria” și „Ferdinand”. Escadrila de distrugătoare era cunoscută sub numele de „Careul de Aşi”.

În anul 1945, toate cele patru distrugătoare au fost capturate de Marina sovietică și returnate României un an mai târziu.

Din 1960, cele patru distrugătoare au fost scoase din serviciul Forţelor Navale Române.

În anii 1980, tradiția distrugătoarelor a fost reluată, iar la Șantierul Naval Mangalia a început construirea celei mai mari nave de război românească, actuala fregată „Mărășești”, lansată la apă la data de 2 august 1985. Până în anul 1990, nava a participat la numeroase exerciții în Marea Neagră, iar din anul 1994, atunci când România a semnat Parteneriatul pentru Pace, fregata „Mărășești” a fost prima navă militară de luptă a țării noastre care a participat, după cel De-Al Doilea Război Mondial, la exerciții internaționale în Marea Mediterană și în Oceanul Atlantic și a fost, totodată, prima navă a Forțelor Navale Române care a acționat sub comandă NATO, în anul 2004, pentru asigurarea securității Summit-ului NATO de la Istanbul.

Fregata „Mărășești” conduce pachetul de forțe maritime „Gata de acțiune”, pus la dispoziția NATO pentru asigurarea capacității de reacție imediată în zona de responsabilitate a Armatei României.

Istoria recentă a fregatei „Mărășești” consemnează participarea la peste 30 de exerciții multinaționale în Marea Neagră, Marea Mediterană și Oceanul Atlantic, iar recunoașterea calităților profesionale ale echipajului navei a venit, în anul 2007, atunci când președintele României a conferit acestuia Ordinul „Virtutea Maritimă” în grad de Cavaler, cu însemn pentru pace, pentru înaltul profesionalism demonstrat în îndeplinirea misiunilor încredințate.

Indiferent de denumirile purtate, de-a lungul timpului, această navă și-a îndeplinit întotdeauna cu succes misiunile, grație pregătirii deosebite a echipajului și a responsabilității de care au dat permanent dovadă marinarii de la bord.

Leave A Reply

Your email address will not be published.