Istoria ca desfășurare a cugetării lui Dumnezeu: Expoziția „Serbarea de la Putna 150. Continuitatea unui ideal”

0 347

Expoziția „Serbarea de la Putna 150. Continuitatea unui ideal” poate fi vizitată toată luna septembrie la Centrul Cultural „Mitropolit Iacob Putneanul” al Mănăstirii Putna. Ea ne ajută să înțelegem că istoria nu este doar înlănțuire de evenimente, ci este, după cum ne vorbește Eminescu de pe panourile expoziției, „desfășurarea cugetării lui Dumnezeu”.

Dacă privim la harta României din 1871, vom înțelege ce înseamnă să crezi într-un ideal. Pe vremea lui Eminescu, românii erau risipiți sub trei imperii, iar țara era doar o treime din cât avea să fie la Marea Unire. Momentul 1 Decembrie 1918 părea inimaginabil.

Totuși, Eminescu a avut puterea de a crede și le-a insuflat credința lui și celor din jur. Așa s-a născut Prima Serbare de la Putna a Românilor de Pretutindeni (1871), a cărei cronică fidelă o face expoziția.

Prin urmare, panourile expoziției ne explică de ce momentul 1871 trebuie păstrat în tezaurul memoriei colective: fiindcă ne învață să credem în lucrarea lui Dumnezeu cu România – să credem în lucrarea lui Dumnezeu cu românii.

Foto: Mănăstirea Putna

Desigur, încrederea nu este de ajuns. Vizionarul Eminescu a înțeles că este nevoie ca un ideal să unească frații, pentru ca ei să lucreze apoi uniți pentru împlinirea lui. Iar împlinirea va însemna în aceste condiții împlinirea unui gând al lui Dumnezeu: motto-ul serbării din 1871 a fost „Uniți în cugete, uniți în Dumnezeu”.

„Să facem ca o cugetare, una singură, să treacă prin toate faptele, să pătrundă toată viața noastră națională. Să fim conștiuți de situațiunea noastră față cu lumea, de datoria noastră cătră ea și cătră noi înșine. În trecut ni s-a impus o istorie; în viitor, să ne-o facem noi”, scria Eminescu la Viena, în 1870.

„Pentru asta trebuie să ne-ntrunim, să ne-nțelegem. Și nu poate fi o zi mai aptă pentru această întrunire decât o serbare întru memoria eroului celui mai mare și mai conștiut de misiunea sa” – Sfântul Domnitor Ștefan cel Mare.

Cugetarea poporului, nu ideile proprii

Unul dintre cei care ne vorbesc de pe panourile expoziției este scriitorul Teodor V. Ștefanelli, care a dat mărturie despre rolul lui Mihai Eminescu în inițierea Primei Serbări de la Putna și în definirea idealului ei:

„Eminescu mi-a spus singur că el a «clocit» această idee și, când l-a întrebat de ce tace și nu o spune ca să știe toți, nu numai cunoscuții săi cei mai aproape, mi-a răspuns că nu ar fi recomandabil să știe guvernul austriac că românii din România, adică supuși străini, au pornit aranjarea acestei serbări, dar el, Eminescu, a sugerat ideea în mai multe părți, așa că nu se mai știe de la cine anume vine.”

A fost și un gest de smerenie din partea lui Eminescu, mai ales că el scria de la Cernăuți, în 1871:

„Tot ce e bine e un rezultat al cugetării generale și tot ce e rău e produsul celei individuale.”

„De aceea, meritul nostru va consta numai în formularea ideilor și trebuințelor existente ale poporului, nu în crearea altora”, continua poetul. „Ne vom lăsa îndreptați de cugetarea și trebuințele poporului nostru, nu de ale noastre proprii, receptate poate de la străini. Ne vom lăsa conduși de curentul ideilor națiunii și nu vom pretinde rolul de a conduce noi prin ideile noastre individuale.”

„Un credincios agent al istoriei”

Cu alte cuvinte, el se vedea pe sine ca un agent al cugetării comune a românilor de pretutindeni și ca un catalizator al transformării acestei cugetări în acțiune conștientă. Eminescu scria:

„Dacă o generație poate avea un merit, e acela de a fi un credincios agent al istoriei, de a purta sarcinile impuse cu necesitate de locul pe care îl ocupă în înlănțuirea timpilor. Și istoria lumii cugetă, deși încet, însă sigur și just: istoria omenirii e desfășurarea cugetării lui Dumnezeu.”

„Numai expresia exterioară, numai formularea cugetării și a faptei constituite meritul individului ori al generației. Ideea internă a amândurora e latentă în timp, e rezultatul unui lanț întreg de cauze, rezultatul ce atârnă mult mai puțin de voința celor prezenți decât de a celor trecuți”, adaugă el, vorbind astfel despre unirea în spirit cu generațiile trecute.

Și, pentru că istoria este „desfășurarea cugetării lui Dumnezeu”, Eminescu aplică raționamentul Dreptului Gamaliei: ce este de la oameni se va nimici, iar dacă ceva dăinuie, atunci este de la Dumnezeu.

Astfel, Eminescu scrie: „Dacă serbarea întru memoria lui Ștefan va avea însemnătate, aceea va fi o dovadă mai mult că ea a fost cuprinsă în sufletul poporului românesc și s-a realizat pentru că a trebuit să se realizeze. Dacă, însă, va trece neînsemnată, atunci va fi o dovadă cum că a fost expresiunea unor voințe individuale, necrescute din sâmburele ideilor prezentului.”

Sf. Ștefan cel Mare, primul care ne-a unit

Serbarea din 1871 și idealul ei – cel de unitate a românilor de pretutindeni – s-a impus ca act pregătitor, în plan cultural și social, al Marii Uniri statale din 1918.

Ea a fost urmată de reeditări periodice, pentru a ține aprinse flacăra idealului și amintirea că orice se poate când suntem uniți între noi în același gând – și totodată uniți în gând cu Dumnezeu.

Tinerii l-au ales pe Sfântul Ștefan cel Mare ca simbol al acestei unități, pentru că domnitorul a realizat primul o formă de unitate românească prin autoritatea pe care o exercita atât în Moldova, unde era conducător al țării, cât și în Țara Românească și asupra românilor din Transilvania. Acad. Ioan-Aurel Pop semnala că un document italian din 1459 îl numea Re de Dacia („Regele Daciei”).

În 2 iulie 2004, când s-au împlinit 500 de ani de la Adormirea Sfântului Ștefan cel Mare, o tânără din Orhei, Basarabia, a scris în cartea de impresii a Mănăstirii Putna: „Astăzi, Ștefan ne-a unit pe toți. Cine-i cel care-i va urma exemplul?”

Iar cântecul îi răspunde: „Și în fiecare suflet / Se mai naște un Ștefan”.


Expoziția „Serbarea de la Putna 150. Continuitatea unui ideal” va ajunge în 26 noiembrie la Muzeul Național al Bucovinei din Suceava.

Imaginea de deschidere îi reprezintă pe Sf. Ștefan cel Mare și Vlad Țepeș și este detaliu dintr-un desen de Costin Petrescu folosit la marea paradă istorică din 2 iulie 1904 de la București, care a marcat 400 de ani de la trecerea la Domnul a sfântului Domnitor. Vlad Țepeș l-a sprijinit pe Sf. Ștefan cel Mare să ia domnia – exemplu de unitate de acțiune a românilor.

Leave A Reply

Your email address will not be published.