Ce-i al Cezarului și ce este al Lui Dumnezeu…

0 509

În ultimul timp am auzit nenumărate afirmații incorecte în legătură cu vaccinarea cetățenilor. La televizor se vorbește numai despre asta, de parcă istoria întreagă pivotează în jurul acestei boli și a vaccinurilor propuse în scopul înfrângerii ei. Așa cum se spune de două mii de ani: „înainte de Hristos și după Hristos”, tot la fel unii ar vrea să impună omenirii formularea: „înainte de pandemie și după pandemie”.

Deci pe toate canalele de informare în masă se discută exclusiv despre pandemie și despre vaccinuri. La început eram foarte curios, ca tot omul. Am văzut și audiat poate zeci de ore de reportaje și talkshow-uri pe tema Covid 19. Mi-am format părerea personală în legătură cu subiectul pe baza unui amestec de argumente logice, științifice și religios-apocaliptice, și ar fi trebuit să mă opresc aici. Iar puterile politice ale diferitelor state ale lumii ar fi trebuit să se oprească la propunerea acestor vaccinuri anti-Covid.

Pandemie cu happy-end: a apărut boala, dar oamenii au fost mai deștepți decât ea și au descoperit repede vaccinuri care să o combată. Așa ar fi trebuit să fie.. Dar nu a fost așa. Vaccinurile aflate în fază experimentală nu sunt doar propuse, ci sunt impuse. Diferite interese aflate în spatele afacerii vaccinurilor determină o politică de impunere a vaccinării, suprimându-se dreptul cetățenilor de a refuza terapii medicale. Deși sunt foarte puțini oameni care înțeleg într-adevăr funcționarea terapiilor genice, adică a vaccinurilor de ultimă generație, majoritatea celor care le acceptă o fac pentru că nu vor să-și bată capul cu argumente contra, iar cei care le resping o fac pentru că au încredere în oameni de știință competenți care îndeamnă la prudență în acceptarea vaccinurilor.

Dacă în privința vaccinurilor tradiționale știm că oricât de nocive ar putea deveni prin reacții adverse provocate în mod accidental, totuși în cele din urmă corpul omenesc le poate anihila prin sistemul său imunitar, referindu-ne la vaccinurile genice, intrăm într-o zonă obscură, total necunoscută. Știm că acestea din urmă au puterea de a produce modificări permanente în ființa noastră umană, modificări despre care nu știm absolut nimic, în afara faptului că vor fi permanente, definitive și transmisibile pe linie genetică.

Firea omenească, așa cum a creat-o Dumnezeu, riscă să fie ireversibil modificată prin aceste vaccinări. Și măcar dacă aceste modificări ar fi pozitive, trupurile noastre devenind mai rezistente la boli, dobândind puteri fizice și capacități intelectuale superioare, nimeni nu s-ar supăra. Dar cum nu putem ști acest lucru, punem răul înainte, luând în calcul o eventuală modificare negativă ireversibilă a structurii noastre fizice, o deteriorare a ființei noastre. Și în cazul acesta.. cui îi mai arde de vaccinare anti-Covid?..

Astfel s-a ajuns la un puternic conflict între cei care vor să impună vaccinarea anti-Covid, făcând-o obligatorie prin diferite metode de constrângere, și cei care nu vor să o accepte, fiind dispuși la orice sacrificiu pentru păstrarea sănătății și integrității fizice. Este destul de stranie situația: asupra lumii s-a abătut o molimă periculoasă, iar o parte a lumii se teme mai mult de vaccinuri decât de molima în sine! Dar dacă molima și vaccinurile împotriva ei ar fi generate de același sistem programator al noii „umanități”, atunci totul s-ar „lega” și s-ar explica foarte bine.

Cert este că se vehiculează în ultimul timp ideea transformării radicale a omenirii, așa-numitul „great reset”, marea resetare a omenirii..

Voi reveni asupra subiectului, mă opresc aici ca să nu vă obosesc prea mult. Doamne ajută tuturor.

Leave A Reply

Your email address will not be published.