TENSIUNE MAXIMĂ ÎN FOSTA URSS (INFORMAȚII ORĂ CU ORĂ)

0 849
👉Președintele Rusiei, Vladimir Putin, a declarat că operațiunea militară în Ucraina este o măsură impusă, dar fiind că Federației ruse nu i s-au oferit șanse să procedeze altfel.
„Ceea ce se întâmplă este o măsură impusă. Nouă nu ni s-au lăsat șanse să procedăm altfel. Au creat astfel de riscuri în sfera de securitate că prin alte mijloace era imposibil să reacționăm”, a declarat Putin la o întrevedere cu reprezentanții marelui business.

👉Armata rusă a anunţat joi că a distrus 74 de instalaţii militare, între care 11 aerodromuri, în Ucraina, unde Moscova a lansat în cursul dimineţii o operaţiune militară de amploare, relatează AFP.

”Ca urmare a atacurilor forţelor armate ruse, au fost distruse 74 de instalaţii terestre ale infrastructurii militare ucrainene. Aceasta include 11 aerodromuri ale Forţelor aeriene”, a anunţat la televiziune purtătorul de cuvânt al Ministerului rus al Apărării, generalul Igor Konaşenkov.

👉Reprezentantul oficial al Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, comentând situația din jurul Ucrainei, a declarat că acesta nu este începutul războiului, ci o încercare de a preveni un război global.
„Acesta nu este începutul războiului. Asta în primul rând. Acest lucru este foarte important. Tendința noastră de a preveni evoluția evenimentelor care s-ar putea transforma într-un război global. Și în al doilea rând, acesta este sfârșitul războiului”, a spus ea pe postul NTV.

👉Ministerul Rus al Apărării a emis o declarație oficială cu privire la situația din jurul Ucrainei. Acesta a făcut cunoscut că personalul militar al serviciului de frontieră al Ucrainei nu au manifestat nicio rezistență în fața unităților ruse, relatează TASS.

Mijloacele de apărare aeriană ale forțelor armate ale Ucrainei sunt suprimate. Infrastructura militară a bazelor aeriene ale forțelor armate ale Ucrainei a fost scoasă din funcțiune.

Anterior, Ministerul rus al Apărării a informat că nu există nicio amenințare pentru populația civilă din Ucraina. Militarii ruși nu lansează lovituri cu rachete, avioane sau artilerie asupra orașelor ucrainene și toate țintele sunt de natură pur militară.

Asta noapte, Putin s-a adresat rușilor cu un mesaj. El a anunțat despre intrarea trupelor rusești în Ucraina. Operațiunea specială vizează „demilitarizarea și denazificarea Ucrainei”, se spune în mesaj.

👉Ultima oră:

Unitățile și militarii Forțelor Armate ale Ucrainei își părăsesc masiv pozițiile, aruncându-și armele. Acest lucru a fost declarat de Ministerul Rus al Apărării, transmite RIA Novosti.

Ministerul a mai spus că nu au existat atacuri asupra orașelor ucrainene din partea forțelor armate ruse. Acesta a clarificat că nimic nu reprezintă o amenințare pentru populația civilă.

Armele de înaltă precizie dezactivează doar infrastructura militară, instalațiile de apărare aeriană, aerodromurile militare și aviația armatei ucrainene, subliniază ministerul.

👉În această noapte, președintele rus, Vladimir Putin, într-un mesaj adresată rușilor, a anunțat că a luat decizia privind operațiunea militară specială în Donbass, transmite presa rusă.

„Circumstanțele ne cer să luăm măsuri decisive și imediate. Republicile Populare din Donbass s-au adresat Rusiei cu o cerere de ajutor. În acest sens, în conformitate cu articolul 51, Partea 7 din Carta ONU, cu aprobarea Consiliului Federației și în temeiul tratatelor de prietenie și asistență reciprocă cu DNR și LNR, ratificate de Adunarea Federală, am luat decizia privind efectuarea unei operațiuni militare speciale”, a spus el.

Șeful statului a menționat că planurile Rusiei nu includ ocuparea Ucrainei, dar Moscova va depune eforturi pentru demilitarizarea acesteia.

„Scopul operațiunii este de a proteja oamenii care au fost supuși hărțuirii, genocidului de către regimul de la Kiev timp de opt ani, iar pentru aceasta ne vom strădui să demilitarizăm și să denazificăm Ucraina, precum și să-i aducem în fața justiției pe  cei care au comis numeroase crime sângeroase împotriva civililor, inclusiv a cetățenilor ruși”, a spus Putin.

Potrivit președintelui, ciocnirile dintre Rusia și forțele naționaliste din Ucraina, care mai devreme sau mai târziu vor declanșa un război pentru Crimeea, sunt inevitabile. „Este doar o chestiune de timp. Se pregătesc, așteaptă momentul potrivit. Acum pretind și să aibă arme nucleare. Nu le vom permite să facă asta”, a spus el.

👉Rusia nu poate să se simtă în siguranță, să se dezvolte, să existe cu o amenințare constantă care vine din partea Ucrainei, a subliniat șeful statului, menționând că explorarea Ucrainei de către Alianța Nord-Atlantică este inacceptabilă.

Politica Rusiei se bazează pe libertatea și toată lumea, inclusiv ucrainenii, ar trebui să se bucure de acest drept, a spus Putin. „Libertatea de a alege pentru fiecare de a-și determina în mod independent viitorul și viitorul copiilor săi. Și considerăm important ca acest drept, dreptul de a alege, să poată fi folosit de toate popoarele care trăiesc pe teritoriul Ucrainei de astăzi. Oricine care ar avea acest deziderat”, a adăugat el.

Președintele a amintit că nici în timpul creării URSS, nici după cel de-al Doilea Război Mondial, oamenii care au locuit în anumite teritorii care fac parte din Ucraina de astăzi, nimeni nu i-a întrebat vreodată cum vor ei înșiși să-și aranjeze viața.

Președintele și-a exprimat încrederea că soldații și ofițerii ruși își vor îndeplini cu curaj datoria și că puterea executivă va funcționa fără probleme și eficient.

„Dragi compatrioți, sunt sigur că soldații și ofițerii Forțelor Armate Ruse devotați țării lor își vor îndeplini cu profesionalism și curaj datoria. Nu am nicio îndoială că toate nivelurile de guvernare vor funcționa fără probleme și eficient”, a spus el în discursul său. .

Responsabilitatea pentru vărsarea de sânge, a spus șeful statului, va fi pe conștiința regimului aflat la conducere din Ucraina.

Putin s-a adresat, de asemenea, militarilor ucraineni, menționând că aceștia au depus un jurământ de loialitate față de popor, și nu față de junta anti-populară care jefuiește Ucraina. „Dragi tovarăși! Părinții, bunicii și străbunicii voștri s-au luptat cu naziștii, apărând patria noastră comună, nu pentru ca neonaziștii de astăzi să preia puterea în Ucraina”, a spus el.

Președintele a cerut militarilor ucraineni să nu execute ordinele criminale, să depună imediat armele și să plece acasă. În același timp, el a subliniat că toți militarii armatei ucrainene care îndeplinesc această cerință vor putea părăsi liber zona de luptă și să se întoarcă acasă la familiile lor.

Putin a menționat că Rusia respectă și va respecta suveranitatea țărilor CSI. „Respectăm și vom continua să tratăm cu respect față de toate țările nou formate din spațiul post-sovietic. Le-am respectat și le vom respecta suveranitatea. Și un exemplu în acest sens este asistența pe care am acordat-o Kazahstanului, care s-a confruntat cu evenimente tragice, cu provocarea la adresa statului și integrității sale”, a adăugat el.

Vorbind despre NATO, șeful statului a amintit că alianța se apropie de granițele Rusiei. Moscova, potrivit acestuia, a încearcat timp de 30 de ani să convină asupra neextinderii blocului către est și s-a confruntat cu înșelăciune, încercări de presiune și șantaj.

„De ce se întâmplă toate acestea (extinderea NATO – n.r.)? De unde această manieră nerușinată de a vorbi din postura propriei exclusivități, infailibilități, permisivități? De unde nesocotirea, disprețul față de interesele noastre și cerințele absolut legale?” a întrebat Putin.

Potrivit lui, totul este clar și evident – aceasta a fost consecința slăbirii URSS. „Uniunea Sovietică, la sfârșitul anilor ’80 ai secolului trecut, a fost slăbit, pe urmă s-a prăbușit complet. Întregul curs al evenimentelor care au avut loc atunci este o lecție bună pentru noi astăzi. A arătat în mod convingător că paralizia puterii, voinței este primul pas spre degradarea completă a voinței și uitare”, a spus el.

Potrivit acestuia, era necesar doar să-ți pierzi încrederea în sine – „și gata”. „Echilibrul de forțe din lume a fost deranjat. Acest lucru a dus la faptul că tratatele și acordurile anterioare nu mai sunt valabile”, a adăugat el.

Rusia este pregătită pentru orice evoluție a evenimentelor, toate deciziile au fost luate, a spus Putin. „Sper că voi fi auzit”, a spus președintele.

Adevărata forță constă în dreptate și adevăr, care sunt de partea Rusiei, a declarat președintele. Stimați cetățeni ai Rusiei, prosperitatea, însăși existența unor state și popoare întregi, succesul și viabilitatea lor își au originea întotdeauna într-un sistem puternic de rădăcină, cultura lor de valori, experiența strămoșilor lor”, a explicat el.

„Și, bineînțeles, depinde direct de capacitatea de a se adapta rapid la o viață în continuă schimbare, de coeziunea societății, de disponibilitatea acesteia de a se consolida, de a aduna toate forțele pentru a merge mai departe. Forțele sunt întotdeauna necesare. Întotdeauna, dar puterea poate fi de calitate diferită. În centrul politicii unui imperiu al minciunii, despre care am vorbit la începutul discursului meu, se află în primul rând forța brutală și primitivă. In asemenea cazuri se spune: ai forță – nu ai nevoie de inteligență. Și noi țtim că forța adevărată stă în dreptate și adevăr, care este de partea noastră”, a adăugat șeful statului.

Putin a declarat că mizează pe sprijinul consolidat al parlamentului și al rușilor în legătură cu demararea operațiunii din Donbass. „În cele din urmă, așa cum a fost întotdeauna în istorie, soarta Rusiei este în mâinile de încredere ale poporului nostru multinațional. Și asta înseamnă că deciziile luate vor fi implementate, obiectivele stabilite vor fi atinse, securitatea patriei noastre să fie garantă în mod sigur. Cred în susținerea voastră, în acea forță invincibilă pe care ne-o dă dragostea noastră pentru Patrie”, a spus Putin în discursul său.

Leave A Reply

Your email address will not be published.