UEFA a oficializat reforma Ligii Campionilor, care va debuta cu un minicampionat cu 36 de echipe
Uniunea Europeană de Fotbal (UEFA) a oficializat marţi reforma Ligii Campionilor, care va debuta cu un minicampionat cu 36 de echipe, informează AFP.
Liga Campionilor va începe din sezonul 2024-2025 cu un minicampionat cu opt etape cu 36 de echipe, în locul celor 32 de echipe care dispută astăzi faza grupelor care are şase etape, a decis marţi UEFA, o reformă controversată ce ar trebui să propună mai multe meciuri difuzorilor.
La încheierea reuniunii comitetului său executiv de la Viena, forul fotbalistic european a adoptat această reformă, care prevede şi două locuri suplimentare alocate celor mai bune două naţiuni europene în sezonul precedent, un fel de plasă de siguranţă pentru cluburile mari, şi o treia echipă calificată pentru a cincea naţiune pe lista coeficienţilor UEFA, aceasta fiind în prezent Franţa.
Cele patru locuri suplimentare create de creșterea de la 32 la 36 de echipe în faza grupelor a UCL vor fi alocate astfel:
• Un loc va reveni clubului clasat pe locul al treilea în campionatul asociației de pe locul cinci în ierarhia UEFA.
• Un loc va fi acordat unei campioane prin extinderea de la patru la cinci a numărului de cluburi care se califică prin așa-numita „rută a campioanelor”.
• Ultimele două locuri vor reveni asociațiilor cu cea mai bună performanță colectivă a cluburilor lor în sezonul precedent (numărul total de puncte obținute împărțit la numărul de cluburi participante). Cele două asociații vor câștiga un loc pentru clubul cel mai bine clasat în liga națională, în spatele pozițiilor din UEFA Champions League. De exemplu, la sfârșitul actualului sezon cele două asociații care adaugă un club în Liga Campionilor, pe baza performanței colective a cluburilor lor ar fi Anglia și Țările de Jos.
• Comitetul Executiv al UEFA a confirmat încă o dată că toate meciurile dinaintea finalei se vor juca în continuare la mijlocul săptămânii, recunoscând importanța calendarului competițiilor interne din Europa.
„UEFA a arătat în mod clar astăzi că ne angajăm pe deplin să respectăm valorile fundamentale ale sportului și să apărăm principiul cheie al competițiilor deschise, cu calificare bazată pe meritul sportiv, pe deplin în concordanță cu valorile și modelul sportiv european. Deciziile de astăzi încheie un amplu proces de consultare pe parcursul căruia am ascultat ideile suporterilor, jucătorilor, antrenorilor, asociațiilor naționale, cluburilor și ligilor, pentru a numi doar câteva, cu scopul de a găsi cea mai bună soluție pentru dezvoltarea fotbalului european”, a explicat președintele UEFA, Aleksander Čeferin.
Cum va arăta formatul
Mărind numărul echipelor participante de la 32 la 36 în UEFA Champions League, cea mai mare schimbare va avea ca rezultat o transformare din faza tradițională a grupelor într-o singură fază a ligii care să includă toate echipele. Fiecărui club i se vor garanta acum un minim de 8 meciuri în faza grupelor împotriva a 8 adversari diferiți (patru meciuri acasă, patru în deplasare), față de cele șase meciuri anterioare împotriva a trei echipe, jucate acasă și în deplasare.
Primele opt echipe ale ligii se vor califica automat în faza eliminatorie, în timp ce echipele care termină pe locurile nouă până la 24 se vor concura într-un play-off cu două etape pentru a-și asigura locul în ultimele optimile competiției.
Modificări similare de format vor fi aplicate și pentru UEFA Europa League (8 meciuri în faza grupelor) și UEFA Europa Conference League (6 meciuri în faza grupelor) și ambele vor include și 36 de echipe în faza grupelor.