S-a născut la 18 august 1916, în Bucureşti. În 1937 a devenit licenţiat în istorie la Sorbona, iar în 1940 şi-a luat doctoratul în drept la Paris. În 1987 a obţinut Diploma Institutului Naţional de Limbi şi Civilizaţii Orientale (INALCO) din Paris.
Tineretul care se revoltă astăzi nu are absolut niciun ideal. Nu se revoltă pentru un ideal, se revoltă ca să dărâme. Asta înseamnă ca s-a stricat ceva. Tineretul, care în general trebuie considerat ca purtător de idealuri viitoare, chiar greşite cum a fost comunismul, astăzi nu mai are niciun ideal.
A lucrat la Ministerul de Externe, din 1943, iar la 23 august 1944 a fost trimis curier diplomatic la Stockholm. Numit secretar de legaţie la Stockholm, va rămâne în Suedia până în septembrie 1947, după care alege calea exilului în Franţa şi militează în diverse organizaţii din diaspora. A fost secretar general al Comitetului de Asistenţă a Refugiaţilor Români de la Paris şi a activat la Radio Europa Liberă, Fundaţia Universitară ”Carol I”, Casa Românească, etc.
Cu fiecare cultură care moare, o floare unică se vestejeste pentru a nu mai renaşte, o mireasmă incomparabilă se risipeşte pentru totdeauna. Există comori de înţelepciune şi poezie în cele mai mici idiomuri, ca şi în concepţia despre lume a celui mai mic trib destinat dispariţiei. Toate sunt pierdute – pierdute pentru totdeauna şi pentru toţi. În viaţa popoarelor, ca şi în toată Creaţiunea, ceea ce izbeşte cel mai mult şi scandalizează într-adevăr spiritul este risipa Naturii. Cei care astăzi sunt privilegiaţi şi aparţin culturilor majore pot încă să se legene în iluzia perenităţii lor.
În 1961 a plecat în Africa, în Republica Niger, unde a fost consilier diplomatic şi juridic al Ministerului nigerian al Afacerilor Străine (1961-1984), călătorind mult în Africa, Europa şi America.
Nu mai există nimic în momentul de faţă, toată Europa e ”gemischten Compositum” (”compoziţie amestecată”), acelaşi lucru, fiindcă nu mai există în lume decât o singură putere, Statele Unite ale Americii. Ne întoarcem la situaţia Imperiului Roman. Statele Unite ale Americii sunt Roma antică de azi, domină lumea întreagă. Din Europa până în Coreea nu se mai mişcă nimic fără voinţa Statelor Unite ale Americii.
După Revoluţia din decembrie 1989 a revenit în România, în 1990. A fost profesor-asociat la Universitatea din Bucureşti (1991-1998), membru de onoare al Institutului de Istorie ”A.D.Xenopol” din Iaşi şi al Institutului de Istorie ”Nicolae Iorga” din Bucureşti.
Ultimii şase ani de scriere a cărţii „Civilizaţii şi tipare istorice. Un studiu comparat al civilizaţiilor” i-am făcut în Africa, unde cu greu îmi procuram cărţile de care aveam nevoie. Din fericire, francezii, când au părăsit colonia Niger, au făcut un centru cultural aliniat cu Biblioteca Naţională Franceză şi, prin acest sistem, puteam să capăt cărţi pentru câteva luni la Niamei. Scriam mereu în cameră, sub ventilator, pe nişte călduri năstruşnice. Aveam un ceainic alături şi scriam doar sâmbătă după-amiază şi duminica, fiindcă sâmbătă dimineaţa munceam. Scriam şi foarte încet. Nu mai mult de o pagină pe zi. Reciteam de o sută de ori, ciopleam fraza.
Preocupat în mod special de filosofia istoriei şi de istoria României, Neagu Djuvara a semnat mai multe lucrări de referinţă, dintre care: ”Le droit roumain en matiere de nationalité” (teza de doctorat) (Paris, 1940); ”Civilisations et lois historiques. Essai d’étude comparée des civilisations” (”Civilizaţii şi tipare istorice. Un studiu comparat al civilizaţiilor”) (Paris, 1975), carte premiată de Academia Franceză în 1976; ”Le pays roumain entre Orient et Occident. Les Principautés danubiennes dans la premiere moitié du XIXe siecle” (”Între Orient şi Occident. Ţările Române la începutul epocii moderne”); ”O scurtă istorie a românilor povestită celor tineri” (2008); ”Mircea cel Bătrân şi luptele cu turcii”; ”De la Vlad Ţepeş la Dracula Vampirul” (ediţia I – 2003, ediţia a II-a – 2007), cu o traducere în limba engleză apărută în 2011; ”Însemnările lui Georges Milesco” (roman); ”Amintiri din pribegie” (2005, în 2012 apărând cea de-a zecea ediţie), versiune franceză: ”Bucarest-Paris-Niamey et retour ou Souvenirs de 42 ans d’exil (1948-1990)”; ”Există istorie adevărată?” (2004); ”Thocomerius-Negru Vodă, un voivod de origine cumană la începuturile Ţării Româneşti” (2007); ”Războiul de şaptezeci şi şapte de ani (1914-1991) şi premisele hegemoniei americane. Eseu de istorie-politologie” (2008); ”Ce au fost ‘boierii mari’ în Ţara Românească? Saga Grădiştenilor (secolele XVI-XX)” (2010); ”Misterul telegramei de la Stockholm din 23 august 1944 şi unele amănunte aproape de necrezut din preajma dramaticei noastre capitulări” (2012); ”O scurtă istorie ilustrată a românilor” (2013) (apărută, în 2014, şi în traducere în limba engleză – ”A Brief Illustrated History of Romanians”).
Sunt conştient că sunt român de când bunicul meu s-a supărat că vorbeam prea mult în franţuzeşte. Aşa că am luat măsuri. Am cumpărat o carte cu poeziile lui Eminescu şi am cărat-o cu mine peste tot, inclusiv în cei 22 de ani de şedere în Africa! Peste graniţe, i-am avut alături pe Eminescu şi Biblia, şlefuită de Gala Galaction.
Neagu Djuvara şi-a lansat, la 26 noiembrie 2011, în cadrul Târgului Gaudeamus, volumul „Răspuns criticilor mei şi neprietenilor lui Negru Vodă”, considerat de către public ”Cea mai râvnită carte a Târgului”, iar la 10 mai 2012 a fost lansată la standul României de la Salonul Internaţional de Carte de la Torino traducerea în italiană a cărţii sale ”Între Orient şi Occident” (”Tra Oriente ed Occidente. Gli Stati Romeni agli inizi dell’epoca moderna”).
Ce-i aia o scrisoare de dragoste bătută la maşină? E rece şi impersonală. Când scrii de mână e ca un sacrificiu de sine. Iar când primeai o scrisoare de la o femeie şi-i simţeai parfumul impregnat în pagini… ce mare lucru!
„În umbra civilizaţiei majore, înainte ca aceasta să dispară la rândul ei, câte alte culturi n-au pierit fără urmă! Această imensă dramă e astăzi trăită de mulţi cu nespusă intensitate. Trebuie să aparţii unei asemenea culturi pe cale de a se stinge, sau care moare chiar înainte de a înflori, pentru a înţelege nesfârşita disperare a acelora care asistă neputincioşi la dispariţia inexorabilă a celor mai preţioase valori ale lor. Cu fiecare cultură care moare, o floare unică se veştejeşte pentru a nu mai renaşte, o mireasmă incomparabilă se risipeşte pentru totdeauna. Există comori de înţelepciune şi poezie în cele mai mici idiomuri, ca şi în concepţia despre lume a celui mai mic trib destinat dispariţiei”, notează Neagu Djuvara în cea de-a şasea ediţie a volumului „Civilizaţii şi tipare istorice”, lansată la 29 august 2014.
Lucrul care place la mine e că nu vorbesc o limbă savantă. Transpun istoria pe înţelesul omului elementar.
De asemenea, în prefaţa volumului ”Între Orient şi Occident. Ţările Române la începutul epocii moderne (1800-1848)”, ediţia a VIII-a, ilustrată, apărută în 2013 la Editura Humanitas, istoricul Neagu Djuvara scrie: ”Cititorul va descoperi, ca într-un jurnal ilustrat, peisaje din Orient şi din ţările române, chipuri de suverani, de domni şi de luptători, de boieri, târgoveţi şi de oameni simpli. Am nădejdea că armele, costumele şi giuvaierurile din secolele XVIII-XIX îi vor încânta privirea şi îl vor face să înţeleagă de ce călătorii străini nu conteneau să admire frumuseţea unor tărâmuri aflate între Orient şi Occident. Dar tot cititorul va judeca”.
Rând pe rând sau deodată, ţaratul bulgar, imperiul bizantin, regatul ungar, apoi despotatele sârbeşti, regatul polon, turcii otomani, austriecii, la urmă şi ruşii au jucat un rol în destinul neamului nostru.
La ediţia din 2010 a Târgului de Carte Bookfest a fost lansat volumul coordonat de Sandra Pralong ”De ce m-am întors în România”, în care se regăsesc şi texte semnate de Neagu Djuvara. În decembrie 2010, a apărut volumul ”Un secol cu Neagu Djuvara”, semnat de jurnalistul George Rădulescu, prefaţat de scriitorul Andrei Pleşu, postfaţa purtând semnătura lui Mihai-Răzvan Ungureanu. Neagu Djuvara se numără printre autorii celor 19 poveşti personale reunite în volumul „Bucureştiul meu”, apărut la Editura Humanitas şi lansat la 8 iulie 2016.
Pornind de la parabola cu bogatul nemilos şi sărmanul Lazăr, din Evanghelia după Luca: dacă, în urmă cu două mii de ani, se puteau face corespondenţe între Iad, Rai şi Pământ, vă închipuiţi că acum, cu Internet-ul, sigur o să ştiu după moarte dacă mai sunt citit sau nu!
În 2006 Neagu Djuvara a fost decorat cu Ordinul Naţional ”Serviciul Credincios” în grad de Mare Cruce. În 2010 a fost decorat de către ambasadorul Franţei la Bucureşti, Henri Paul, cu ordinul Ordinul Artelor şi Literelor în grad de Ofiţer. La 9 august 2016 istoricului Neagu Djuvara i-a fost conferit Ordinul Naţional „Steaua României” în grad de Cavaler.
Îmi doresc să mor pe un vapor. Când nu voi mai putea să scriu, am să încerc să-mi găsesc un loc pe un vas cu pânze, din acela care face înconjurul lumii. Atunci, dacă mori pe drum, te aruncă în mare. Să terminăm odată cu poveştile astea cu înmormântări complicate, cu alaiuri şi cu discursuri.
La 30 octombrie 2012, a primit titlul de Doctor Honoris Causa al Universităţii din Bucureşti, iar la 5 decembrie 2012, titlul de Doctor Honoris Causa i-a fost atribuit şi de către Universitatea ”Dunărea de Jos” din Galaţi. I-a fost decernat Premiul de Excelenţă al celei de-a XVI-a ediţii a Galei Premiilor Radio România Cultural 2016. În octombrie 2016 i-a fost acordat titlul de Cetăţean de Onoare al Iaşiului.
