22 decembie 1889 – 20/21 august 1972
Membru titular – 21 mai 1940 (exclus – 2 iunie 1946; repus în drepturi – 22 noiembrie 1995)
Discurs de recepţie: Elogiul lui Octavian Goga (22 mai 1941)
A urmat cursurile Seminarului Central (1904–1912) şi ale Facultăţii de Teologie (1912–1916) din Bucureşti. Şi-a continuat specializarea la Facultatea de Teologie Catolică şi la Facultatea de Filosofie din Viena (1920–1922). A fost profesor la facultăţile de Teologie din Chişinău (1927–1932) şi din Bucureşti (din 1932), întocmind pentru uzul studenţilor câteva manuale: Curs de istorie a literaturii bisericeşti şi religioase moderne predat studenţilor de anul III şi IV (1933); Curs de teologie mistică (1938).
A desfăşurat o bogată activitate publicistică: a condus revista „Gândirea” (1926–1944); a scos ziarul „Calendarul” (1932–1933) şi săptămânalul „Sfarmă-Piatră” (1935–1942); a făcut parte din redacţia ziarelor: „Cuvântul”, „Dacia”, „Lamura”, „Neamul românesc”; a colaborat la numeroase publicaţii ale vremii („Glasul patriei”, „Neamul românesc literar”, „Revista critică”, „Viaţa literară” etc.). A debutat ca scriitor în 1916 cu volumul de eseuri Şesuri natale, căruia i-au urmat volumele de poezii: Zâmbete în lacrimi (1916); Icoanele vremii (1919); Darurile pământului (1920); Privelişti fugare (1921); Cântecele patriei (1925); Ţara de peste veac (1931), poezia sa evoluând de la stilul tradiţionalist spre ortodoxism; volumele de proză: A doua neatârnare (1926); Sensul tradiţiunii (1929); Sensul frumosului (1932); Rasă şi religie (1935); Puncte cardinale în haos (1936); Ortodoxia, concepţia noastră de viaţă (1937); Ortodoxie şi etnocraţie (1938); Nostalgia paradisului (1940).
A lăsat şi traduceri din creaţia lui Rilke (Povestiri despre Bunul Dumnezeu), Tagore (Calea desăvârşirii), Verhaeren (Belgia însângerată). În manuscris i-a rămas volumul de memorii Zile albe, zile negre (apărut postum, 1991). A desfăşurat o intensă activitate politică: secretar general în Ministerul Cultelor şi Artelor (1926), deputat de Vlaşca (1929), ministru al Propagandei Naţionale (1940, 1941), membru al Ligii Apărării Naţional-Creştine. Apropiat al Mișcării Legionare. După 23 aug. 1944, considerat „criminal de război”, a fost judecat și condamnat în lipsă la închisoare pe viață, fapt ce i-a atras și excluderea din cadrul Academiei Române (2 iun. 1946).
Între 1944 și 1947 s-a refugiat în Transilvania, la mănăstirea Sâmbăta de Sus, de unde, în primăvara anului 1947, s-a predat autorităților, sperând la un proces corect. Cauza s-a rejudecat, dar timp de 15 ani nu s-a dat niciun fel de sentință, el fiind întemnițat în toată această perioadă la Văcărești și la Aiud. A fost eliberat în apr. 1962 și încadrat la revista „Glasul patriei” (până în 1968). Doctor honoris causa al Universităţii din Viena (1940). Laureat al Premiului Național pentru Poezie (1930).
(Academia Română, filiala Cluj Napoca)
