Academicianul Eugen Simion s-a mutat la cele veșnice
Academicianul Eugen Simion, fost președinte al Academiei Române, s-a mutat la cele veșnice joi, 18 octombrie 2022.
Născut în 25 mai 1933 în Chiojdeanca, judeţul Prahova, într-o familie de moşneni cu ascendenţe transilvănene, viitorul academician a studiat la Liceul „Sfinţii Petru şi Pavel“ (ulterior „I.L. Caragiale“) din Ploieşti, instituție școlară care a dat 23 de membri ai Academiei Române.
A studiat Filologia la Universitatea din București în perioada 1952-1957 și a devenit doctor în Filologie al universității în 1969, cu teza E. Lovinescu – scepticul mântuit, sub conducerea ştiinţifică a criticului literar Şerban Cioculescu.
A debutat publicistic în 1960, cu articole de critică literară, și editorial cu volumul Proza lui Eminescu (1964), distins cu premiul de critică literară al Uniunii Scriitorilor.
Eugen Simion a fost Președintele Academiei Române în perioada 1998-2006, iar după 2006 a condus Institutul de Istorie şi Teorie Literară „G. Călinescu“ al Academiei Române.
Opera sa de cercetare și exegeză literară a inclus studii despre literatura contemporană (Scriitori români de azi – vol. I-IV, apărute între 1974 și 1989), studiul speciei literare a jurnalului intim (Ficțiunea jurnalului intim – 2001, Genurile biograficului – 2002), aspecte ale operei lui Mircea Eliade, Eugen Ionescu, Marin Preda, Emil Cioran și alții.
Printre proiectele editoriale majore coordonate se numără facsimilarea integrală a Manuscriselor Mihai Eminescu (38 vol., 2004-2009) și Colecţi Opere fundamentale, în format Pléiade (2000-prezent; 250 de volume în ediţie critică integrală a operei unor autori români).
Eugen Simion a fost membru în șapte societăți academice de peste hotare și a primit titlul de Doctor Honoris Causa de la șapte universități din țară și străinătate.
A fost decorat în anul 2000 de Președintele României cu Ordinul Naţional „Steaua României“ în grad de Mare cruce și a fost distins și cu Legiunea de Onoare a Franţei, în grad de Ofiţer, cea mai înaltă distincție franceză.
Membru in societăți și organizații profesionale
Membru al Academiei Regale de Ştiinţe şi Litere din Danemarca, 2003
Membru al Academiei de Ştiinţe Morale şi Politice din Franţa, 2004
Membru de onoare din străinătate al Academiei din Atena, Secția de Litere și Arte Frumoase, 2010
Membru al Academiei Regale Europene a Doctorilor din Barcelona, Spania
Membru al Academiei de Ştiinţe din Moldova
Membru al Academiei Europaea, Londra
Membru al Academiei de Ştiinţă şi Artă din Serbia, 2018
Titluri și distincții (selecţie)
Înalte ordine de stat
– Ordinul Naţional „Steaua României“ în grad de Mare cruce
– Legiunea de Onoare a Franţei, în grad de Ofiţer<
– Ordinul brazilian „Crucea Sudului“
– Ordinul şi diploma daneză „Comandor de gr. I al ordinului Danebrog“
– Medalia de aur oferită de Preşedintele Republicii Serbia
Doctor Honoris Causa
– Universitatea „Al. Ioan Cuza“ din Iaşi
– Universitatea „Transilvania” din Braşov
– Universitatea „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca
– Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia
– Universitatea din Belgrad
– Universitatea de Stat din Moldova (Chişinău)
– Universitatea „Politehnica“ din București
ACTIVITATE PROFESIONALĂ
Cercetător ştiinţific în colectivul Eminescu, condus de Perpessicius (1956-1967)
Redactor la Gazeta Literară (ulterior România Literară) Membru în Asociaţia Internaţională a criticilor literari Vicepreşedinte la Comitetul Inter-guvernamental al Deceniului Mondial al Dezvoltării Culturale (UNESCO)
Director al revistei de specialitate Caiete Critice Autor al numeroase cărţi de critica, teorie şi istorie literară printre care: Scriitori români de azi (I-IV, 1974-1989); Timpul trăirii, timpul mărturisirii (1977); Dimineaţa poeţilor (1980); Întoarcerea autorului (1981); Die Mitte der Welt. Afsätze zu Mircea Eliade (în colaborare: Suhrkamp, 1984); Mircea Eliade, un spirit al amplitudinii (1993; ediţie americană 1999); The Return of the Author (Northwestern Universirty Press, Svanston, Illinois, 1996); Le retour de l’Auteur (l’Encrier, Editeur, Strassbourg, 1996); Fragmente critice I-VI (1996-2009); Ficţiunea jurnalului intim (I-III); Genurile biograficului I-II (2008); Eliade, romancier(Paris, Editions Oxus, 2004); În ariegarda avangardei (2004); Le jeune Eugen Ionescu (Paris, 2013); Ion Creangă. Cruzimile unui umorist jovial (2014); Cioran, o mitologie a dezamăgirilor (2014).
Activitate Didactică
Asistent (din 1964), conferenţiar (din 1971) şi, din 1990, profesor la Facultatea de Litere a Universităţii din Bucureşti
Profesor la Paris IV (Sorbona) – între 1970 şi 1973.
Premii şi Distincţii
Premiat de mai multe ori de Uniunea Scriitorilor (1965, 1976, 1980, 1984)
Premiul Academiei Române (1976); Membru al Academiei Europene cu sediul la Londra (1992); Membru corespondent (1991) şi titular (1992) al Academiei Române; Vicepreşedinte (1994) şi preşedinte (1998-2006) al Academiei Române; Membru al Academiei de Ştiinte şi Litere din Danemarca (2003); Membru al Academiei de Ştiinte Morale şi Politice din Franţa – corespondent străin (2004), Membru al Academiei din Atena (2009); Membru al Academiei Regale a Doctorilor (Barcelona, Spania), Membru al Academiei de Ştiinţe din Moldova, Distins cu ordinul Steaua României, în grad de Mare Cruce; Legiunea de onoare în grad de Ofiţer (Franţa); OrdinulRepublicii (R. Moldova); Medalia de Aur a Republicii Serbia (2013).
Sursa foto: Facebook / Academia Română