La Mănăstirea Oașa începe Săptămâna Părintelui Teofil Părăian

0 477

La Mănăstirea Oașa începe „Săptămâna Părintelui Teofil Părăian”, o serie de manifestări dedicate memoriei „duhovnicului bucuriei”. Evenimentele debutează luni seară.

„Știați că bucuria are un părinte, în sensul propriu al cuvântului? Da, părinte al bucuriei pentru că a născut bucuria în sufletele multora, pentru că vorbea cu și despre bucurie, pentru că zâmbea și glumea, bucurându-se cu sinceritate de prezența celor din jurul său”, au transmis organizatorii, care reprezintă 10 asociații de tineret.

„Da, părinte al bucuriei pentru că a născut întâi de toate bucuria în propriu-i suflet, din care au izvorât mai apoi cuvinte adunate în peste 40 de cărți menite să-i bucure peste ani și pe alții care nu au avut ocazia să-l cunoască personal.”

„Acest părinte al neamului nostru, ca orice părinte, ne-a lăsat și o moștenire valoroasă: bucuria de a fi împreună și de a ne trăi firesc viața și credința ortodoxă”, au mai transmis tinerii pe pagina de Facebook a evenimentului.

Evenimentele dedicate arhimandritului au loc anul acesta la Mănăstirea Oașa, care a făcut public programul.

Program

Luni, 24 octombrie 2022

20:00 Paraclisul Maicii Domnului online cu pr. Avraam;
Conferință online cu pr. Pantelimon despre pr. Teofil Părăian.

Joi, 27 octombrie 2022

20:00 Conferință online cu Pr. Sabin Vodă: „Pr. Teofil Părăian, călăuzitor harismatic de suflete”

Vineri – Duminică, 28-30 octombrie 2022: Excursie Mănăstirea Oașa

Sâmbătă

06:00 Sfânta Liturghie și Parastas.

11:00 Moment artistic In memoriam Pr. Teofil.

14:00 Tâlcuirea Psaltirii 5 + concert muzică psaltică.

Duminică

05:30 Plecare spre Mănăstirea Sâmbăta, Sfânta Liturghie, vizită la chilia pr. Teofil.


Părintele Teofil Părăian a trecut la cele veșnice în 29 octombrie 2009 la Cluj Napoca și a fost înmormântat la Mănăstirea Sâmbăta de Sus. În fiecare an, la sfârșit de octombrie, cei care l-au cunoscut îl evocă într-un loc semnificativ din viața sa.

Anul acesta a fost aleasă Mânăstirea Oașa. Părintele Pantelimon Șușnea de la această mănăstire a mărturisit după mutarea la cele veșnice a arhimandritului: „Noi, ca și obște, suntem o ctitorie a Părintelui Teofil”. Duhovnicul a participat la primele 15 ediții a taberei de tineret de la Oașa.

Foto credit: Facebook / Mănăstirea Oașa

Leave A Reply

Your email address will not be published.