Fugi deochi dintre ochi
din gene, din sprâncene,
din vârful nasului,
din măduva oaselor,
din creştetul capului,
şi du-te unde cocoşul nu cântă,
unde popa nu toacă,
acolo te-aşteaptă cu mesele întinse,
cu făclii aprinse şi las-o pe (numele persoanei) curată, luminată,
cum Dumnezeu a lăsat-o, Amin!
Acesta este cel mai cunoscut descântec de deochi de la noi. De altfel, folclorul conţine multe descântece de deochi, acesta fiind considerat în popor o boală indusă prin magie de o simplă uitătură invidioasă. Deochiul este o vrajă care poate fi provocată şi involuntar de către persoane care deţin această “putere”. Persoanele deochiate încep să se simtă rău, să aibe dureri de cap şi senzaţii de somnolenţă, stări de vomă, de febră şi de vlăguire. Pe scurt, o stare generală foarte proastă. Se mai spune că unele deochiuri nu trec de la sine şi, fără rugăciuni şi descântece, pot duce chiar la moarte.
Bătrânii spun că te poţi feri de deochi dacă porţi o rămuşoară de busuioc, lenjeria îmbrăcată pe dos sau un căţel de usturoi pe care-l porţi la tine.
Pentru că nu toţi ştiu că au puterea de a deochia, este bine ca atunci când te uiţi mai mult la cineva sau lauzi pe cineva să-l scuipi de trei ori şi spui: “să nu-i fie de deochi” sau “scuipă-l să nu-l deochi”.
Trebuie spuse aceste vorbe mai ales când este vorba despre copii, ei fiind cei mai vulnerabili la deochi. Însă nu doar oamenii pot fi deochiati. Şi animalele se îmbolnăvesc, iar plantele se veştejesc. Pentru vindecare, atât la oameni cât şi la plante sau animale, trebuiesc spuse rugăciuni şi descântece.
Pe lângă descântece, există şi o serie de ritualuri care diferă de la o regiune la alta. Cel mai răspândit este stinsul cărbunilor când, într-un vas cu apă neîncepută se aruncă mai mulţi cărbuni încinşi (numărul depinde de puterea deochiului) şi se recită incantaţii ca “ieşi deochi din ochi” sau “de deochi, de mirare, de căscare, de strigare”. Peste vasul de apă se face semnul crucii şi apoi i se dă deochiatului să bea trei înghiţituri, este spălat pe ochi, pe nas, pe frunte şi la încheieturi, iar restul de apei se aruncă pe stâlpii uşii şi se spune: “câtă apă rămăne pe uşa, atât rău să rămână pe (numele deochiatului)”.
Deşi deochiul este foarte răspândit şi puţine persoane au scăpat de el în viaţă, nu există o explicaţie ştiinţifică.
Tu ai fost vreodată deochiat?
Luăm un vas cu apă curată şi, în timp ce aruncăm cărbuni pe rând nouă cărbuni în ea, zicem:
Doi ochi răi ti-o strâcat,
Şi nouă sfinţi te-o vindecat;
Doi ochi răi ti-o strâcat
Şi opt sfinţi te-o vindecat.
Dacă unul sau doi din cărbunii aceia se aşează pe fundul vasului, atunci bolnavul desigur a fost deocheat. Ca să se vindece bea de nouă ori puţină apă, din acee peste care s-a descântat, apoi se spală la subsuori, cap, rânză, încheieituri, ochi şi pe faţă din apa acee, şi ce apă o rămas ungem ţâţânile uşii.
Luăm cărbuni încinşi şi îi aruncăm câte unul într-un vas, zicem:
Pasăre neagră,
Pasăre galbenă,
Sai în ceri,
Sai în pământ,
Sai în piatră seacă,
Piatra-n patru crapă.
Da nu crapă piatra,
Ci crapă (cutare).
De-i deochiat
De cocon, de cocoană,
De fecior, de fată,
Ori de vâj, ori de babă,
Ori de ţigan, ori de ţigancă,
Ori de jidan, ori de jidancă,
Crepe-i-se tâţele,
Versă-i-se laptele,
Sară-i ochii ca şi stropii.
Să rămâie curat
Şi luminat
Ca argintul cel curat,
Ca vinul strecurat.
Arunci nouă cărbuni în apă şi numeri invers, de la nouă spre unu, zicând:
S-o luat Mărie pă cărare,
Pă drumul cel mare,
S-o-ntâlnit cu deochetor, cu deochetoare,
Cu moroi, cu moroaie,
Cu strâgoi, cu strâgoaie.
Fugi, deochi,
Dintre ochi,
Mărie să rămână curată,
Luminată,
Ca argintu strecurat.
| Descântec de soare sec |
| (Descântec de insolație) |
Fugi, soare sec,
Că te-nec,
Cu apa te-nec,
Cu cuțâtu’ te tai.
Ieși dîn capu’ mieu,
Slăbește-mă dă toate durorilii,
Du-te-n pustietăți
Unde câine nu latră,
Unde cocoș nu cântă,
Pe mine să mă părăsăști,
Să mă lecuiești,
C-acolo te-așteaptă cu mese-ntinse,
Cu făclii aprinse.
Acolo să locuiești,
Acolo să văcuiești
Și pe mine să mă părăsăști,
Pe mine să nu mă mai găsăști
Nici azi,
Nici mâine,
Nici în vacu’ dă veci.
Maică Sfântă-Marie,
Leac lu’ cutare să-i fie.
Se iau nouă pietricele cu care se merge la o apă curgătoare sau la un jgheab. În timp ce se descântă, se ia câte o pietricică, se udă în apă, se dă cu ea pe la capul bolnavului și apoi se aruncă. Așa se procedează cu toate, aruncându-se în toate părțile.
