Și haiducii aveau Dumnezeu: Cum au ctitorit o biserică din Vâlcea, care urmează să fie renovată

0 667

Biserica Gornești, monument istoric din Bălcești, jud. Vâlcea, va fi restaurată cu sprijin de la Institutul Național al Patrimoniului. Localnicii povestesc că a fost construită cu banii pe care haiducii au vrut să-i jefuiască de la un boier care le-a spus că suma era păstrată pentru a face o biserică.

„Conform legendelor transmise din generație în generație, au prădat curtea boierească de aici și, descoperind o sumă de bani, au vrut să o ia, dar boierul le-a spus că banii sunt pentru construirea unei biserici”, a relatat preot paroh Marian Bădulescu.

„Și așa, haiducii împreună cu boierul și cu locuitorii acestui cătun au construit această biserică, în jurul anului 1791. În anul 1795 se pare că ea a fost sfințită, la sfințirea ei participând ierarhul locului și haiducii care, stând pe acel deal, la finalul slujbei, au slobozit în aer puștile.”

„În fresca bisericii sunt pe de o parte pictați protopopul Cârstea împreună cu alți preoți de aici, 11 la număr, iar pe cealaltă parte sunt haiducii care țin practic biserica”, a mai precizat parohul.

Lăcașul de cult păstrează fresca originală – interioară și exterioară. Aceasta include o scenă a Judecății de Apoi foarte asemănătoare cu cea pictată la Mănăstirea Cozia. Pictura a fost realizată în 1809 de zugravul Nicolae.

Biserica a fost inițial parte a complexului boieresc din zonă și servea și ca turn de apărare, fiind situată pe o culme de deal, spun istoricii.

În ea s-au oficiat slujbe până în anii 1980, când a fost abandonată, pentru că nu era racordată la electricitate și nu avea încălzire.

Autoritățile din Bălcești au încercat să prindă în acest proiect de consolidare și construcțiile rămase din vechea curte boierească, însă nu au reușit din cauza unor probleme legate de actele de proprietate, acest domeniu nefiind retrocedat foștilor proprietari nici în prezent.

Biserica Gorunești are hramurile „Intrarea Maicii Domnului în Biserică” și „Sf. Ioan Botezătorul”. În elaborarea proiectului de restaurare sunt implicate Ministerul Culturii, Primăria Bălcești, Asociația „Inima Olteniei” și Liceul „Petrache Poenaru” din oraș.

(Foto credit: Carina T. via RamnicuValceaWeek.ro)

Leave A Reply

Your email address will not be published.