6 mai, (✝) Sfintele Paști
✝) Sfântul Ierarh Atanasie al III-lea (Patelarie), Patriarhul Constantinopolului; Sfântul și Dreptul Iov, mult răbdătorul; Sfânta Cuvioasă Sofia, asceta din Kleisoura; Sfântul Mucenic Varvar; Sfântul Cuvios Ilarion; Sfântul Cuvios Pahomie; Sfântul Cuvios Mamant; Ap. Fapte 1, 12-17; 21-26 Ev. Ioan 1, 18-28 (Slujba Sfântului Ierarh Atanasie al III-lea, Patriarhul Constantinopolului, prăznuit pe 2 mai, se va săvârși luni, a doua zi de Paști)
Învierea, ca și lumea lui Dumnezeu, nu pot fi accesate prin mijloacele înțelegerii raționale, ci prin cele ale înțelegerii duhovnicești sau ale simțirii înțelegătoare. Sunt de înțeles mai curând la nivelul simțirii decât la cel al minții. De aceea, ne îndemnăm, într-un glas cu imnograful: „Să ne curățim simțirile și să-L vedem pe Hristos strălucind cu neapropiata lumină a Învierii. Și cântându-I cântare de biruință, luminat să-L auzim zicând: Bucurați-vă!”. Cei care vin la biserică se mulțumesc cu această receptare tainică la nivelul experienței, oricât de precară ar fi aceasta. Totul se rezumă și se recapitulează în faptul, de neexplicat și de necuprins cu mintea, al întâlnirii omului cu Dumnezeu. Ne întâlnim cu Hristos Cel Înviat, într-un anume fel! Nu putem spune că-L vedem, pentru că nu Se vede. Nici nu putem spune că-L pipăim, pentru că nu Se poate pipăi. Nici nu putem măsura, în vreun fel anume, prezența Sa. Și totuși, de două mii de ani, această certitudine, sau mai curând această experiență este cea care ne atrage, ca un magnet, în Săptămâna Mare în biserici, iar în noaptea de Înviere în fața bisericilor, ca să primim lumina Învierii și salutul sau provocarea: „Hristos a înviat!”.
(Pr. Prof. Dr. Constantin Coman, Dreptatea lui Dumnezeu și dreptatea oamenilor, Editura Bizantină, pp. 90-91)