Arhid. Mihail Bucă: „Sfântul Dimitrie cel Nou mă protejează și mă îndrumă în tot ceea ce fac”

Arhid. Mihail Bucă, fondatorul Grupului psaltic Tronos al Catedralei Patriarhale, ne-a acordat un interviu la cald, în timpul sărbătorilor prilejuite de pomenirea Sf. Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor.

Protopsaltul a vorbit despre evoluția muzicii bizantine în Biserica Ortodoxă Română după comunism, despre aspectul duhovnicesc al cântării bisericești și despre legătura puternică pe care o are cu sfinții.

„Sfântul Dimitrie cel Nou mă protejează și mă îndrumă în tot ceea ce fac”, a declarat el.

Înflorirea muzicii bizantine, încurajată de Patriarhul Daniel

Basilica.ro: În ce stadiu era muzica psaltică după ieșirea României din comunism și unde se găsește azi?

Începutul a fost greoi după ce am ieșit din comunism. Dar ne-am adaptat din mers. Aveam repere pe psalții greci din Sfântul Munte Athos sau psalți consacrați din spațiul grecesc sau de la Ierusalim, pentru că ei au păstrat cu ardoare această muzică.

Mergeam prin diferite biserici și locații și încercam să cântăm muzica bună, muzica frumoasă. La început, muzica bizantină era un domeniu sec, se cânta doar prin Facultatea de Teologie, prin seminarii și prin câțiva monahi vârstnici de la mănăstirile limitrofe Bucureștiului sau prin țară.

Erau mănăstirile mari, Mănăstirea Putna, mănăstirile din Moldova, dar nu erau „conglomerate” de suflete, nu erau oameni care să participe într-un cor. Erau foarte puține grupurile care cântau această muzică.

Înflorirea muzicii bizantine în România a fost foarte mult încurajată de Părintele Patriarh Daniel încă din perioada când era Mitropolitul Moldovei și Bucovinei. De atunci a început să încurajeze această muzică monodică, muzică bizantină, organizându-se numeroase festivaluri în zona Iașilor. Așa că îmi plec fruntea în fața acestui mare om, care de atunci a început să deschidă drum muzicii bizantine, spre înțelegere și spre cunoaștere.

La Iași era un cor foarte bun, un cor cu renume, Byzantion, condus de Adrian Sîrbu, un cor pe care Preafericirea Sa l-a promovat foarte mult și l-a ridicat la un nivel foarte înalt.

Venind la București ca Patriarh, ne-a găsit pe noi, grupul de psalți al Catedralei Patriarhale. Nu aveam o denumire, iar Părintele Patriarh Daniel m-a pus să-i dau o denumire. Și am zis că nu pot veni în fața unui Patriarh și să dau eu o denumire. Nu voiam să mă leg de un interpret anume, pentru că în Biserică și într-un cor bizantin contribuie toți.

Sub inspirație, Părinte Patriarh a denumit corul Tronos, ca tronurile din ierarhia îngerească și ca Tronul Preasfintei Treimi. Pentru mine, ideea de tron înseamnă stabilitate, înseamnă așezare. Deci, mulțumim pentru numele nostru Patriarhului Daniel.

Iar Tronos a prins rădăcini și așezare și datorită Televiziunii și Radioului Trinitas, precum și tuturor celorlalte canale media bisericești, care au reflectat toate evenimentele noastre: sutele de concerte, campaniile umanitare, simpozioanele, expozițiile, filmările și ceremoniile de stat la care am luat parte în diferite momente.

Spre exemplu, Grupul psaltic Tronos a cântat la slujba de Înmormântare a unui rege – Majestatea Sa Mihai I. Am participat la concerte mari cu orchestră simfonică și la multe altele.

Muzica deschide sufletul tinerilor

Basilica.ro: Cât de importantă a fost reînvierea muzicii psaltice pentru generația dumneavoastră și pentru cele care vin după ea?

Aceasta a fost la început. În prezent, pot spune că la nivel de cor și de personal activ care cântă muzică bizantină, cred că am întrecut spațiul grec. De ce? Pentru că vin foarte mulți tineri cu ardoare să cânte această muzică și să o învețe. Se duc mulți în Athos în pelerinaje.

Acum corurile bizantine românești participă la privegherile, sau agripniile (cum zic grecii) de toată noaptea în Sfântul Munte Athos. Iată că muzica a evoluat foarte mult. Au apărut și compozitorii, au apărut și compoziții. Se scrie muzică în metrică bizantină, în care cuvântul, silabele capătă o altă așezare.

Înainte, muzica aceasta era puțin haotică, în stare de tranziție. Ori era tradusă mai prost, pentru că noi am mers foarte mult pe traduceri și în vremea Sfântului Macarie Protopsaltul, pe care îl pomenim, fiindcă s-a luptat foarte mult pentru românirea cântărilor. Eu cred că pe vremea lui și pe vremea lui Anton Pann nu erau coruri bizantine mari cum sunt acum.

Acum ne bucurăm, avem grupuri la seminariile de teologie, avem grupuri eparhiale, avem grupuri consacrate.

Este o muncă frumoasă și o muncă asiduă de 28 de ani de când sunt la Catedrala Patriarhală. Această muncă, într-adevăr, dă roade acum și este la un nivel foarte ridicat.

Este o muncă foarte asiduă, deoarece se lucrează pe mai multe planuri: sunt oameni care compun, sunt oameni care cântă la slujbele Catedralei, care sunt multe. Spre exemplu, în acest an, Grupul psaltic Tronos asigură cea mai mare parte a Privegherilor și atunci este nevoie de personal.

Pot spune că Tronos a ajuns să fie un fel de instituție frumoasă, unde cresc oameni frumoși, care se dăruiesc Bisericii. Sunt oameni cu o aleasă conștiință teologică, oameni care descifrează tainele muzicii, oameni care formează repere liturgice.

Sunt oameni care ajung să predea, sunt profesori, dar sunt și oameni care lucrează în alte domenii de activitate, unde fac cinste locului de muncă. Și, la rândul lor, aceștia sunt ca niște apostoli care vorbesc foarte frumos despre muzica bizantină, muzica din Biserică, despre Biserică în general, despre icoane, despre sfinți.

Și în acest amalgam intră foarte mulți oameni și foarte mulți tineri care ajung să cunoască și să se atașeze foarte mult de Biserică prin muzică. Asta facem noi. Simțim că muzica e cea care deschide cel mai bine sufletul omului, mai ales al tinerilor.

De aceea am creat și acest cor minunat, Tronos Junior, unde copiii vin cu mare sârguință și cu mare bucurie să participe la slujbe, la orele de curs sau să meargă în tabere. Vă dați seama că în spatele unui copil este și un părinte. Și de aici asemănam Tronos cu un laborator. Ca acest laborator să ființeze acum, a fost nevoie de girul mai multor patriarhi. În vremea patriarhului de vrednică pomenire Teoctist a început acest cor.

Noi, Tronosul, încercăm să fim reper cât putem pentru fiecare. Nu dorim să impunem stilul nostru nimănui. Dorim ca fiecare să se formeze în stilul propriu și să asculte. Pentru că orice grup din țară – o spun cu mâna pe inima și cunosc – s-a inspirat de la Grupul psaltic Tronos. Noi suntem aici și pentru inspirație.

Catedrala Națională, emblema Ortodoxiei românești

Basilica.ro: Cum a fost pentru dvs experiența cântării în interiorul Catedralei Naționale – atât la sfințirea altarului, cât și la vizita Papei Francisc?

Am cântat de două ori la Catedrala Națională. Mi-a rămas o amintire frumoasă, plăcută, deși era foarte frig și îi vedeam pe toți dârdâind.

Mi-am dat seama că era vorba acolo despre o muncă uriașă, colosală. Acolo trebuie plămâni foarte puternici și multe voci.

Catedrala este superbă și mă face bucuros. Sunt foarte fericit că o avem, că suntem contemporani cu zidirea ei, pe care o asemuiesc cu evoluția muzicii bizantine, care a crescut foarte mult, a luat amploare în toată țara și în toată lumea.

Noi ținem legătura cu foarte multe coruri din străinătate: din Grecia, din Siria, din alte părți ale lumii ortodoxe. Astfel aflăm cât de mult suntem de apreciați. Eu asemuiesc evoluția muzicii bizantine din spațiul românesc cu această Catedrală. Catedrala Națională va deveni și este emblema Ortodoxiei românești.

Cea mai grea lucrare a psaltului: starea, nu cântarea

Basilica.ro: Care este partea cea mai dificilă pentru psalți într-o astfel de sărbătoare? Dar cea mai frumoasă?

Pentru că trebuie să aibă o anumită așezare, momentele grele pentru psalți sunt cele dinainte de slujbă, când trebuie să-și adune mintea și să nu fie obosiți. Un psalt trebuie să fie atent. Dacă va cădea psihic și fizic, nu va da randament.

De asemenea, trebuie să ne ferim de răceli la plămâni. În aer liber, când se inspiră aer rece, poți să răcești la plămâni. Au fost cazuri cu membri ai Grupului psaltic Tronos care s-au îmbolnăvit și au fost internați.

Eu îi avertizez și îi protejez pe psalți cât pot. Îi trimit la ore de canto, dar îi pregătesc, în primul rând, psihic. Ca să ai un asemenea randament vocal, trebuie să fii pregătit psihic, în primul rând.

Mulțumesc lui Dumnezeu, membrii Grupului psaltic Tronos ascultă tot ceea ce le spun și nu este nevoie să fiu mereu în mijlocul lor, ca să îi coordonez. Cea mai mare bucurie pentru mine este să stau deoparte și să-i ascult. Dacă și eu cânt, atenția este mai mare, iar bucuria și trăirea nu sunt ca atunci când doar ascult această muzică.

Cel mai greu aspect al activității psaltului este pregătirea pentru starea de la strană, iar momentul cel mai ușor este să te bucuri văzând că oamenii stau la slujbă atâtea ore în picioare și pleacă de la slujbă cu mult folos duhovnicesc.

În timpul slujbei, efectul muzicii se îmbină cu cel al picturii, cu vederea soborului de slujitori și simțim că trăim într-un rai pământesc, care ne apropie de perceperea raiului ceresc.

Basilica.ro: Ce înseamnă pentru dumneavoastră experiența sărbătorii Sfântului Dimitrie cel Nou?

Sunt de povestit multe trăiri alături de Sfântul Dimitrie. De-a lungul anilor, am văzut multe minuni făcute de sfânt, am văzut lucruri frumoase – oameni care au plecat bucuroși, vindecați: copii cu dizabilități, oameni care nu puteau să vorbească.

„Am cunoscut personal puterea vindecătoare a sfinților”

Basilica.ro: Ați fost martor la momente mai deosebite legate de puterea sfântului și de evlavia oamenilor față de el?

Un copil de vreo șase ani care nu putea să vorbească a venit la catedrală cu mama lui. La ceva timp după aceea, a venit mama și ne-a spus că cel mic începuse să vorbească.

Alt copil, care era beteag, a plecat mergând mai bine. Am văzut oameni care lăcrimau la vederea sfântului. Am văzut asemenea trăiri. Le văd în fiecare an pe Colina Bucuriei. Și este foarte bine că se adună și sfinții aici, pe această colină, pentru că sfinții ne țin în viață și ne ajută. Aceste trăiri și minuni ne aduc în suflet bucuria Învierii.

Am văzut lucrarea sfinților și cu Irene Ecaterina, fetița mea care a avut leucemie. Eu nu am știut că soția mea o făgăduise Domnului în schimbul vindecării mele într-un moment foarte greu, când era să-mi pierd vocea și medicii voiau să mă opereze.

Primul sfânt la care ne-am rugat atunci a fost, bineînțeles, Sfântul Dimitrie cel Nou. Și soția mea a făcut această făgăduință: a zis că, dacă sfinții și Maica Domnului îmi vor reda vocea, vom face un prunc sau o pruncă. Și iată ce lucrări frumoase a făcut Dumnezeu prin acest copil!

Așadar, am cunoscut personal puterea vindecătoare a sfinților. Al doilea sfânt la care m-am rugat a fost Sf. Ier. Nectarie și am luat ulei din candela lui de la Mănăstirea Radu Vodă din București, unde se află și un fragment din moaștele lui.

M-am rugat atunci la mai mulți sfinți, printre care Sf. Grigore Decapolitul, Sfântul Calinic de la Cernica și Sfânta Muceniță Filofteea de la Curtea de Argeș.

După un repaus vocal de trei luni, timp în care nu am putut vorbi, doar scriam pe o foaie, m-am dus la un nou control, iar doctorița m-a atins pe creștet și mi-a spus: Copile, eu nu mai văd nimic la tine în gât.

Primul lucru pe care l-am făcut când am plecat de la spital a fost să vin la Sfântul Dimitrie și să-i mulțumesc. Parcă nici nu mai atingeam pământul. Lăcrimam. Și atunci mi-am dat seama cu adevărat că sunt sub protecția Sfântului Dimitrie. Sfântul Dimitrie mă protejează și mă îndrumă în tot ceea ce fac.

Cred că Sfântul este cel care mă ține aici. De multe ori am zis că poate nu este locul meu aici, îmi mai vin fel de fel de gânduri, mai ales că familia mea se plânge că nu stau suficient cu ei. Dar cred că sfântul mă ține aici și a făcut minuni cu mine.

Dacă nu iubim Sfinții, nu putem ajunge la Dumnezeu, pentru că ajungem la El prin sfinți.

Să spui acel „Da” hotărât: „Da, Doamne!”

Basilica.ro: Familia dumneavoastră a trecut recent prin încercarea bolii micuței Irene Ecaterina, fiica dumneavoastră. Ce mesaj aveți pentru cei aflați în situații similare în acest an, declarat în Patriarhia Română ca Anul omagial al pastorației și îngrijirii bolnavilor?

Este uimitor cât de mult lucrează Dumnezeu prin omul bolnav care nu-și pierde nevinovăția și nădejdea!

Iată, fetița mea cea mică, Irene Ecaterina, ne-a ajutat să facem lucrări minunate. Am ajuns să ctitorim și o biserică în curtea Institutului Oncologic București. Deci cea mai mare lucrare pentru bolnavi și pentru copii am văzut-o făcută printr-un copil mic. Nici eu, cu toată notorietatea și implicarea mea în acțiuni caritabile nu am reușit cât a reușit ea.

Prin Irene s-au făcut și donații către spital, și către familiile copiilor bolnavi.

Acolo, la Secția de Oncopediatrie a acestui institut, am văzut ce înseamnă suferința. Tocmai de aceea m-am atașat mult de spital și de medicii lui, care veghează din ce au și chiar din ce nu au.

Îi ajutăm mereu cu ce putem și chemăm în ajutorul nostru și alți oameni să o facă. Chiar dacă familia noastră nu are o forță financiară mare, din ce am avut, ne-am gândit să donăm pentru copii, pentru aceste suflete.

Iată ce putere stă în cineva atât de mic!

Cred că și pentru a cânta această muzică avem nevoie de o anumită puritate, chiar dacă păcate avem toți. Atunci când cântăm, să fim goliți de gânduri, de cotidian, pentru că această muzică merge numai pe verticală, nu se duce pe orizontală. Muzica bizantină, muzica Sfinților Părinți, merge pe verticală.

Trebuie să strângi din dinți puțin și să spui doar da sau nu. Adică să spui acel Da hotărât. Da, Doamne, vreau să fac asta!

Așa am reușit și eu. Am zis acel Da hotărât. Și totdeauna, vedeți, primează Da ca bucurie. Și oamenii care vin alături de mine sunt oameni de Da. Nu toți oamenii care au venit lângă mine au fost foarte buni la muzică. Dar, stând lângă ei, sprijinindu-i, au început să înțeleagă. Și uite că avem un cor minunat, cu un sunet de o omogenitate uimitoare.

Din delegația Bisericii Ciprului care a venit la sărbătoarea din acest an face parte un protopsalt care a spus că ne cunoaște și că Grupul psaltic Tronos este unul foarte omogen. Același lucru l-am auzit și din partea lui Gheronda Efrem Vatopedinul.

Omogenitatea aceasta e dată de unitatea în duh. Le spun psalților noștri să-și lase fiecare formulele proprii acasă, să-și lase starea lui, fiindcă aici suntem toți o familie, toți gândim la fel. Când sunt singuri, pot accesa și alte formule. Dar cea mai mare este comuniunea. Când ne dăm toți acordul și când ne dăm mâinile, putem realiza foarte multe. Nu ne dăm seama câtă putere avem noi, oamenii! Și asta încearcă diavolul: să dezbine aceste mâini ridicate spre celălalt.

Aici e smerenia. Aici este puterea: să știi să ridici brațele spre celălalt. Și, dacă ridici brațele spre celălalt, automat vine și celălalt către tine. Și atunci puterea brațelor este acel Da! hotărât.

În încheiere, aș vrea să mulțumesc, în primul rând, Părintelui Patriarh Daniel, pentru grija pe care o are pentru muzica bizantină.

În al doilea rând, vreau să le mulțumesc tuturor preoților profesori din învățământul teologic, care se ocupă de tineri și îi formează.

De asemenea, vreau să le mulțumesc și tuturor copiilor care vin să învețe această muzică. Și, dacă noi, cei din Tronos, suntem neputincioși în fața lor sau nu le-am oferit ceea ce aveau nevoie, ne cerem iertare și încercăm mereu să fim mai buni.

Vă rugăm să ne pomeniți în rugăciunile voastre, pentru a putea să fim mai buni!

Foto credit: Basilica.ro (deschidere articol)