Debut fără înfrângere pentru Gheorghe Hagi: România a remizat cu Georgia la Tbilisi

0 460

Naționala României a terminat la egalitate, scor 1-1, partida amicală disputată marți seara împotriva selecționatei Georgiei, pe Stadionul „Miheil Meshi” din Tbilisi. Meciul a marcat debutul celui de-al doilea mandat al lui Gheorghe Hagi la conducerea tehnică a primei reprezentative.

După o primă repriză fără goluri, gazdele au deschis scorul imediat după pauză, prin Ghiorghi Kvilitaia, care a profitat în minutul 46 de o eroare a portarului Marian Aioani. Tricolorii au reacționat însă rapid, iar Louis Munteanu a restabilit egalitatea în minutul 55, cu o lovitură de cap din unghi, după o centrare inspirată a lui Vladimir Screciu.

România a început mai bine partida și a fost aproape de deschiderea scorului în primele minute, profitând de două erori ale portarului georgian Ghiorghi Mamardașvili. Florinel Coman și Ianis Hagi au avut șanse importante, însă defensiva gazdelor a reușit să evite primirea golului.

Pe parcursul primei reprize, Georgia a echilibrat jocul și și-a creat la rândul său oportunități de a marca, însă intervențiile defensive ale tricolorilor și lipsa de precizie la finalizare au menținut tabela neschimbată până la pauză.

În repriza secundă, după golurile celor două echipe, Georgia a continuat să controleze o parte importantă a jocului și a mai avut câteva ocazii notabile, însă fără rezultat pe tabelă. De cealaltă parte, România a încercat să profite de spațiile oferite de adversari, însă nu a mai reușit să înscrie.

Partida de la Tbilisi a adus și câteva premiere pentru echipa națională. Nu mai puțin de patru jucători au debutat sub tricolor: portarul Otto Hindrich, fundașii Matei Ilie și Andrei Borza, precum și mijlocașul David Matei.

Înaintea fluierului de start, Federația Georgiană de Fotbal a organizat o ceremonie specială dedicată lui Guram Kașia, care a bifat ultima sa apariție la echipa națională, ajungând la 129 de selecții.

Pentru România, următorul test amical este programat pe 6 iunie, de la ora 20:45, pe Stadionul Steaua din București, împotriva reprezentativei Țării Galilor.

Prin remiza de la Tbilisi, Gheorghe Hagi își începe noul mandat pe banca naționalei cu un rezultat pozitiv, într-un meci care a oferit oportunitatea testării mai multor jucători și formule de joc în perspectiva viitoarelor competiții oficiale.

Declarații după meci:

”A fost un prim meci, puteam să facem mai multe, dar am fost împreună doar câteva zile. Eu spun că ușor-ușor jucătorii mă vor înțelege pe mine, eu pe ei și va fi mai bine. În mare parte azi am luptat, am ieșit la joc, am făcut lucruri bune, dar, bineînțeles, am făcut și greșeli, dar asta este. Eu la sfârșit în vestiar le-am spus felicitări pentru efortul făcut pentru că suntem la final de sezon și nu e ușor să joci în deplasare. Le-am vorbit mai mult de lucrurile bune, mai puțin de alea mai puțin bune.

Următorul amical va fi foarte greu, pentru că Țara Galilor este o echipă foarte agresivă în jumătatea adversă. Va trebui să lucrăm în astea trei zile rămase cu jucătorii care sunt acasă și cu cei de aici care au jucat mai puțin. Încercăm să facem o formație competitivă pentru a încerca să câștigăm meciul”, a afirmat selecționerul Gheorghe Hagi la postul tv, Antena 1.

Georgia – România 1-1 (0-0)
Au marcat: Ghiorghi Kvilitaia (46), respectiv Louis Munteanu (55).
Tbilisi, Stadionul ”Miheil Meshi”
meci amical

Au evoluat echipele:
Georgia: 1. Ghiorghi Mamardașvili – 5. Saba Goglicidze (18. Iva Ghelașvili, 83), 14. Luka Locioșvili (3. Lașa Dvali, 66), 4. Guram Kașia (căpitan; 13. Ilia Beriașvili, 66), 16. Irakli Azarov – 15. Ghizo Mamagheișvili, 6. Ghiorghi Kociorașvili, 10. Ghiorghi Ceakvetadze (24. Irakli Egoian, 46), 17. Otar Kiteișvili – 11. Ghiorghi Kvilitaia (19. Anzor Mekvabișvili, 84), 8. Budu Zivzivadze (21. Ghiorghi Kvernadze, 66). Selecționer: Willy Sagnol.

Rezerve neutilizate: 12. Davit Kereselidze, 23. Luka Gugheșașvili – 2. Luka Gadrani, 7. Hvicea Kvarațhelia, 9. Saba Lobjanidze, 20. Nika Gagnidze, 22. Saba Harebașvili.

România: 16. Marian Aioani (12. Otto Hindrich, 63) – 24. Andrei Coubiș (22. Matei Ilie, 63), 3. Radu Drăgușin, 5. Virgil Ghiță (23. Deian Sorescu, 78), 20. Andrei Borza (15. Lisav Eissat, 46) – 6. Vladimir Screciu (19. David Matei, 71), 18. Răzvan Marin (Ghiorghi Kvilitaia, 46) – 21. Olimpiu Moruțan (14. Alexandru Dobre, 46), 10. Ianis Hagi (căpitan; 17. Tudor Băluță, 63), 13. Valentin Mihăilă (11. Ștefan Baiaram, 63) – 7. Florinel Coman (9. Louis Munteanu, 46). Selecționer: Gheorghe Hagi

Rezerve neutilizate: 1. Ștefan Târnovanu – 2. Tony Strata.

Arbitru: Mohamed Al-Muzaied; arbitri asistenți: Jumaa Al-Bourshid, Khaled Ayed; al patrulea oficial: Mohamed Al-Shammari (toți din Qarar)
Cartonașe galbene: Screciu (41), Kvilitaia (59), Drăgușin (59), Goglicidze (80), Băluță (82), Matei Ilie (85).

Foto: Adrian Glodeanu (FRF)

Leave A Reply

Your email address will not be published.