Browsing Category
Breaking News
Obiceiuri și tradiții românești de Bobotează
Pentru a întâmpina cum se cuvinte această mare sărbătoare, a Bobotezei, credincioșii țin post aspru sau chiar post negru, luând numai dimineață Agheasmă Mare, pe care o au păstrată din anii trecuți.
"Oamenii se pregătesc pentru a…
Mitică Popescu, actorul solemn din teatrul românesc
Actorul Mitică Popescu s-a născut la 2 decembrie 1936 la București. În 1967 a absolvit Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică ”I.L. Caragiale” din București. A urcat pe scena Teatrului Național ”Mihai Eminescu” din Timișoara, dar a…
Regele Mihai I: abdicarea forțată și anii de exil
În noiembrie 1947, regele Mihai I împreună cu regina-mamă Elena au făcut o vizită la Londra, la invitația regelui George al VI-lea, pentru a asista la căsătoria principesei Elisabeta, viitoarea regină Elisabeta a II-a a Regatului Unit al…
Tradiții și obiceiuri de Sfântul Vasile
Sfântul Vasile, unul dintre sfinţii care au făcut minunile cele mai mari, considerat păzitor de duhuri rele, este serbat în prima zi din noul an, când, potrivit tradiţiei, dacă ninge, anul va fi unul îmbelşugat, iar dacă este senin şi…
Vă dorim un An Nou de poveste!
Vă dorim un an nou de poveste cu pace și bucurie! La mulți ani!
Tradiții și obiceiuri de Sfântul Vasile
În prima zi a Noului An, românii îl sărbătoresc pe Sfântul Vasile. Conform credințelor populare, el este unul dintre sfinții care au făcut cele mai mari minuni și este considerat drept un păzitor de duhuri rele. Se spune că dacă va ninge pe…
GÂNDURI LA CUMPĂNA DINTRE ANI …
La fiecare sfârșit de an suntem încercați de nostalgie, pentru că se încheie un capitol din Cartea Vieții noastre și vom începe a scrie unul nou, necunoscut de noi, înaintând cu fiecare pagină spre asfințitul vieții noastre!
La început de…
LA CUMPĂNA DINTRE ANI …
La fiecare sfârșit de an suntem încercați de nostalgie, pentru că se încheie încă un capitol din „Cartea Vieții” noastre și pășim încet, anotimp după anotimp, spre „iarna” vieții...
În schimb, la începutul unui an nou, devenim optimiști,…
Metaforele disperării și Anul Nou …
În fiecare iarnă, la sfârșitul lui decembrie lumea intră într-o panică greu de clasificat. Oamenii toți se înghesuie la magazine, cozi uriașe la dat ultimul bănuț din buzunar cu o frenezie suspectă, comecianți de orice, și de suflete aș…
(VIDEO) Tradiții românești de Anul Nou
Anul Nou, denumit și Sânvasâiu sau Crăciunul Mic este pentru români o sărbătoare laică, cu foarte puține conotații religioase, care marchează noul an civil – fiindcă anul nou bisericesc începe la 1 septembrie.
Celebrarea începutului unui…