Browsing Category
Breaking News
Rusia și SUA luptă pentru supremația aeriană
SUA deține aproape 1.000 de avioane F-16, alte 25 de state operând acest avion. De aceea, Rusia și-a propus să aibă un număr mare de avioane cu performanțe similare acestuia.
A fost ales MiG-29, pentru adaptarea la acest standard,…
Avioanele de pasageri care încalcă spaţiul aerian al Rusiei ar putea fi doborâte (nou act normativ)
Ministerul Apărării rus a pregătit un proiect de act normativ care permite doborârea avioanelor de pasageri în cazul în care acestea încalcă spaţiul aerian al Federaţiei Ruse, informează în ediţia sa de vineri cotidianul Izvestia, citat de…
România, creştere economică de 4,2% în primele 9 luni din 2018
Creşterea economică înregistrată de România în primele nouă luni ale lui 2018 a fost de 4,2% pe seria brută şi de 4,3% pe seria ajustată sezonier, comparativ cu perioada similară din 2017, iar faţă de trimestrul II al anului trecut,…
Trump şi-a anulat deplasarea la Davos, pe fondul crizei politice din Statele Unite
Preşedintele american Donald Trump şi-a anulat joi deplasarea planificată în cursul acestei luni pentru a participa la Forumul Economic Mondial de la Davos în Elveţia, pe fondul continuării paraliziei parţiale guvernamentale în Statele…
US Air Force va recepţiona primul avion de realimentare KC-46 de la Boeing
Aviaţia militară americană (US Air Force) a acceptat joi livrarea de către producătorul Boeing a primului avion KC-46, dând undă verde pentru recepţionarea, cu peste un an întârziere, a acestor aparate care vor înlocui avioanele de…
Victor Opaschi: Da, Biserica plătește impozit!
Victor Opaschi, Secretarul de stat pentru Culte, a explicat pentru Q Magazine relaţia Stat-Biserică în contextul Președinției Consiliului Uniunii Europene și modul în care este finanțată, dar și impozitată Biserica.
În interviu, Secretarul…
Pericol pentru sănătate! Foi de plăcintă cu gaze propulsoare!
Foi fine de plăcintă cu 2 conservanţi!
Foi de plăcintă cu cisteină!
Foi de plăcintă cu glicerină!
Foi de plăcintă cu carboximetilceluloză de sodiu!
1 din 2 sortimente de aluat congelat conţine conservanţi!
6 din 10 sortimente de aluat…
Exerciţii ruseşti în Marea Neagră: Sisteme antiaeriene S-400 resping un atac masiv cu rachete
Sisteme de rachete sol-aer S-400 au respins un atac masiv cu rachete simulat în cursul unor manevre desfăşurate de Rusia joi pe coasta sa de la Marea Neagră, a anunţat serviciul de presă al Districtului militar Sud într-un comunicat, citat…
Handbal feminin: Cristina Neagu a fost operată cu succes
Handbalista Cristina Neagu a anunţat miercuri, pe pagina sa de Facebook, că a fost operată cu succes la genunchiul drept, în Belgia, în urma rupturii de ligament încrucişat anterior suferită la Campionatul European din Franţa.
"M-am trezit…
Cutremur de 4,2 pe scara Richter în judeţul Buzău
Un cutremur cu magnitudinea de 4,2 pe scara Richter s-a produs miercuri după-amiaza, la ora locală 13:36, în zona seismică Vrancea, judeţul Vrancea, la o adâncime de 119 kilometri, conform datelor publicate de Institutul Naţional de…