Browsing Category
Personalitati
Doina Cornea a trecut la cele veșnice
"Lupta mea nu s-a îndreptat, în esenţă, împotriva lui Ceauşescu, ci împotriva comunismului ca ordine socială. Am luptat împotriva unui sistem. Ceauşescu nu era decât un produs al sistemului. (…) M-am străduit, realmente, să trăiesc ca şi…
Marele istoric român Dinu C.Giurescu a trecut la cele veșnice
Istoricul Dinu C. Giurescu s-a născut la 15 februarie 1927, la Bucureşti. A urmat cursurile Colegiului ''Sf. Sava'', apoi cursurile Facultăţii de Istorie din Bucureşti, luându-şi licenţa în anul 1955 şi apoi doctoratul în istorie, la…
Regina Elisabeta a II-a, 92 de ani
Astăzi, 21 aprilie 2018, Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii și Irlandei de Nord împlinește 92 de ani. La mulți ani Majestății Sale!
Născută la 21 aprilie 1926, Suverana britanică a succedat tatălui său, Regele George al VI-lea, la 6…
Teatrul și filmul românesc își iau rămas bun de la Carmen Stănescu
Carmen Stănescu, fișă biografică:
Actriţa Carmen Stănescu s-a născut în Bucureşti, pe 29 iulie 1925. A urmat Conservatorul Regal de Muzică şi Artă Dramatică, promoţia 1944-1948, la clasa profesoarei Marioara Voiculescu. A debutat în 1945 în…
Regele Mihai, o lacrimă pe pământul României
(Regele Mihai şi Regina Ana, un cuplu care a însemnat mult pentru românii care au crezut în monarhie)
Coroana regală nu este un simbol al trecutului, ci o reprezentare unică a independenţei, suveranităţii şi unităţii noastre.…
Mircea Drăgan, creatorul celebrei serii cinematografice B.D.
,,M-am săturat de tot ce se întâmplă. Ce să vă spun? Împlinesc 85 de ani. Ce filme mi-au rămas la suflet din toată cariera mea? Cele pe care nu le-am făcut. Pe ele le iubesc cel mai mult. Nu am fost lăsat să mai fac filme, tot…
Patriarhul Kirill al Moscovei şi al Întregii Rusii – Biografie
Patriarhul Moscovei şi al Întregii Rusii a ajuns în România. Aeronava care a adus delegaţia Bisericii Rusiei, condusă de Părintele Patriarh Kirill, a aterizat joi pe aeroportul Internaţional Henri Coandă în jurul orei 16:43. Aceasta este…
Olga Tudorache, sufletul tare al teatrului românesc
Marea actriță Olga Tudorache s-a născut la Oituz, județul Bacău, la 11 octombrie 1929. A absolvit, în 1951, Institutul de Teatru din București.
Începând cu luna septembrie 1951, a devenit angajata Teatrului Tineretului din București, unde…
24 ani fără Părintele Dumitru Stăniloae
De 24 ani părintele Dumitru Stăniloae s-a mutat la cele veșnice. Odată cu plecarea sa la Domnul, poporul român a pierdut un teolog de excepție, un preot cu o viață curată, dar și un mărturisitor al Ortodoxiei în perioada comunistă.
1903:…
Mircea Ionescu-Quintus a trecut la cele veșnice
Membru al Partidului Naţional Liberal de 70 de ani, fost senator, fost ministru al justiției și fost președinte al Senatului, dar şi scriitor, Quintus şi-a dedicat întreaga viaţă valorilor liberale, iar participarea sa la viaţa politică i-a…