Vremea nu este foarte generoasă cu noi, clujenii, în ultima perioadă. Adaug chiar, că lipsa de generozitate o remarc din toate punctele de vedere. Dacă vremea este indecisă, vremurile sunt potrivnice cel puțin acum și în perspectiva următorilor patru ani. Vizita președintelui Senatului României, Călin Popescu Tăriceanu, pentru a-l susține public pe candidatul neoindependent (voi reveni asupra acestui termen într-un editorial dedicat exclusiv candidatului Octavian Buzoianu), aduce cu sine aroma dâmbovițeană a incertitudinii și ipocriziei. În conferința de presă care a durat aproape o oră, și din care nu am înțeles mai nimic ca exprimare a sprijinului pentru cel care a venit, respectiv Octavian Buzoianu, Călinuț nu s-a menajat deloc dacă a trebuit introdus în ecuația votului actualul primar, Emil Boc. S-a dat la el la pachet cu ”finul” Alin Tișe, uitând de iubirea platonică pentru ”nașul” Emiluț, împărtășită public prin miniședințele de Guvern ținute de către premierul anilor 2006, același Călinuț, în ”odaia de sticlă” a ogrăzii aceluiași Emiluț. Adică în perioada 2004-2008, alianța dreptate-adevăr (D.A.) emana armonie și iubire, acum le aduce amândurora resentimentul unei nostalgii nejustificate. Dacă aș fi fost prezent la conferința de presă, pe care am urmărit-o live pe facebook datorită unor pesediști ”inimoși-ventriculoși”, i-aș fi ars câteva scatoalce jurnalistice preamăritului sultan ALDE-ist, Tăriceanu. Presa clujeană a fost ambiguă sau sătulă, așa cum ne-a obișnuit, singura întrebare mai acătării remarcând-o la colegul Claudiu Pădureanu, care l-a urecheat public pe sultanul senatului neaoșesc, aducându-i aminte că și destinul (a)politic al finului domniei sale, adică al Tăriceanului, Bogdan Olteanu – actual viceguvernator al BNR, ar putea fi construit pe același calapod al nepotismului, pe presupusa relație Boc-Tișe, sau Emiluț-Alinuț. Zău așa, nici răspunsul legat de lipsa asumării unei candidaturi la primăria Clujului și Napocelului a doamnei deputat-strălucitor Steluța Cătăniciu nu m-a prea mulțumit. Păi are sau nu are probleme?! Răspunsul lui Tăriceanu susține ipocrizia și micimea din interiorul sultanatului ALDE: ”doamna Cătăniciu nu dorea să fie probleme pe posibilul flanc legat de legalitatea unei candidaturi”, un soi de ”doamna nu dorește să aducă prejudicii partidului”. Păi ce, Boc vrea? Nu vrea, chiar dacă-l mai strigă public pe nume cei de la DNA și îl mai cheamă la câte-o horă hârjonită pe ascuns, categoric doar în calitate de martor, deși din câte am priceput din CV-ul domniei sale, este destul de priceput la horă, deci i-ar putea conferi postura de actor, poate chiar principal sau postura de prim-solist. Da‘ ce, Apostu, a vrut? Nici el nu a vrut, deși regret sincer că nu candidează. Ar fi fost o campanie electorală mult mai captivantă pentru electorat și motivantă pentru candidați. Deci, Tăriceanu-Răzgândeanu a venit cam degeaba, asta dacă nu vroia să încerce bucătăria franceză de la Opera Plaza. Îi transmit candidatului Octavian Buzoianu, căruia nu-i poți ignora excesul eleganței din campania domniei sale, campanie șifonată puțin de îmbuibarea PSD-istă: eleganței îi șade bine în decența singurătății.
Hai să vă împărtășesc una. Sau mai precis, de ce nu-l cred pe Tăriceanu. L-am avut șef câteva luni, prin 1993, pe vremea când lucram la Radio Contact. Era acționar majoritar și marele alb al societății. Un soi de Gatsby, dar în loc de paharul de șampanie ținea în mână, cu mare delicatețe, un ”furculision”. Avea o pasiune nedisimulată pentru valoare și frumos, ca atare îi plăcea să epateze. După un stagiu de două săptămâni la București, la radioul mamă, și după încă două luni de tatonare, chiar el însuși m-a numit directorul de programe al postului local, Radio Contact Sibiu. Aveam câteva probleme la nivel de comunicare cu colegii de la București, care au culminat cu o eroare tehnică din partea lor. La acea vreme, spoturile audio spre difuzare veneau înregistrate de la București pe casete audio scurte, de 30 de secunde. Colegul de la București, cel care făcea producția audio a greșit din punct de vedere tehnic, astfel că pe înregistrare spotul nu beneficia de suport muzical, era ca un fel de acapella, ca să înțelegeți, ca un solist care cântă fără suport orchestral sau muzical, cântă doar ”gurist”. Venind de la Arad, mergând spre București via Sibiu, Tăriceanu mă prinde pe mine în program și aude și reclama cu pricina. În delegația lui, Tăriceanu era însoțit de șeful producției (cel care realizase reclama) și directorul tehnic, cel alături de care am muncit pentru a monta studioul radio și cu care am ridicat și ancorat pilonul antenei într-un februarie viscolit, pilonul fiind lung de 15 metri și noi aflându-ne pe plafonul unui bloc cu 10 etaje. În contractul pe care îl aveam se stipula clar că indiferent ce eroare se făcea în emisie, nimeni nu avea voie să intre peste omul din emisie pentru a-i reproșa acea eroare. Reclama fiind realizată cu eroarea acapellei, a sunat ca naiba. După difuzarea ei, după o intervenție live târzie, se deschide brusc ușa studioului de emisie și de după ușa se ițesc patru capete încruntate. Cel mai proeminent și justițiar, ați ghicit, aparținea acționarului majoritar, adică sultanului. Și-ncepe a-mi reproșa eroarea tehnica care nici măcar nu-mi aparținea. Intuiți ce am făcut, nu? L-am dat afară din emisie, amintindu-i de articolul din contract, promițându-i un raport după ieșirea din emisie. După finalul programului meu, a mai avut loc o discuție scurtă în care printre țipete am expus argumentele mele. Ulterior am demisionat, deși trebuie să recunosc că nu mi s-a cerut asta, fiind doar pedepsit cu retrogradarea la animator simplu. Două lucruri m-au deranjat, lipsa de asumare și atitudinea patronală, de tip balcanic: eu sunt șeful, eu am întotdeauna dreptate, eu decid. Îi pot mulțumi sultanului Tăriceanu, pentru că de la el am învățat cum nu ar trebui să fiu, cum ar trebui să arate și să încânte un om rațional, înțelept. Nu-i reproșez nimic din trecut omului, mă refer la trecutul nostru comun; reproșuri îi pot face vizavi de ceea ce a făcut în politică. Sunt destule și ele vor veni pe parcurs. Doar v-am expus unul dintre argumentele pentru care nu-l cred nici în vorbe, nici în gesturi, ca atare, nici în atitudine! Azi la Cluj s-a comportat ca în perioada Radio Contact! Nu v-ați săturat de ”a tot și atoateștiutorii”?
