Adrian Titieni: ” Confucius spune așa: O tinerețe întreagă mi-am dorit să schimb lumea, la maturitate mi-am dat seama că de fapt trebuie să mă schimb pe mine însumi.”

0 106

Am fost la mult mediatizatul film, ”Bacalaureat”. Cronica o puteți citi în ediția online a portalului nostru. Am profitat de prezența unuia dintre actorii principali din distribuția ”Bacalaureatului”, Adrian Titieni, interpretul personajului principal masculin, cu multiple atribuții: medic, soț, amant, fiu și tată de fată, Romeo Aldea. Complicata lui ”cruce”, din filmul regizorului Cristian Mungiu, m-a determinat să rămân după film și a purta un dialog pe tema filmului și a realității românești. Au interacționat doua atitudini diferite și ca atare, iată ce a ieșit:

 

Reporter: În ce măsură v-ați regăsit în film, din perspectiva unei realități românești generale și  a tipologiei pe care o reprezentați dumneavoastră ca om?

Adrian Titieni: E interesantă întrebarea dumneavoastră, dar acum trebuie să fac o reală radiografie a valorilor mele și a modului meu de a fi. Sunt, cred…, vreau să cred, foarte apropiat de acest tip de abordare și anume, cred cu tărie că fiecare, dacă își înțelege bine rolul și funcția în societate, trebuie să facă lucrurile de asemenea manieră încât interdependența să nu fie într-un fel sub semnul condiționării: fac asta doar dacă, pentru că vedeți relația părinte-copil pentru mine înseamnă că părintele este dator și responsabil să facă enorm de mult pentru copilul lui și copilul nu e dator deloc.

R.:  Da, asta este într-adevăr percepția normală. Corect.

A.T.: Copilul ar trebui să fie dator și responsabil pentru copiii lui. Ori aici lucrurile sunt delicate și de multe ori părintele așteaptă recunoștință, copilul trăiește povara lipsei de recunoștință. Am dat exemplu tip acestui tip de relație și acestui tip de legătură dar societatea are  rețele necunoscute. Noi toți suntem interdependenți. Dacă nu înțelegem sensul funcționării corecte a societății, ajungem în zona în care doar prin corupție poți într-un fel obține ceea ce ar fi dreptul tău să obții. Mai există  o problemă: și anume valorile personale versus valorile societății. Trăiesc în România, trăiesc de mulți ani, de 53, probabil de vreo patruzeci și șase șapte de ani de ani sunt conștient. Văd cum sunt lucrurile și cum evoluează ele. Mi-ar plăcea să fie altfel dar în același timp capacitatea noastră de a ne adapta întru supraviețuire te obligă la tot felul de lucruri și n-am văzut încă atitudinea civică ieșită din cvasi-normalitatea pe care o trăim clamată de un individ, doi, cinci, șapte, nu,  (de fapt) practicată. În declarații suntem cum sunt și eu acum, foarte vocali dar în același timp practica acestor lucruri  ar  putea într-un fel schimba, dacă se poate schimba ceva. Tare mi-e teamă că e mai greu să scapi de cutume, de tradiții, de obișnuință pentru că ele devin tabuuri sociale.

R.: Și devin propria ta natură atunci, din nefericire.

A.T.: Propria ta a doua natură.

R.: Devin „firescul”. Exact. Propria ta a doua natură. Vă adresez şi dumneavoastră o întrebare vizavi de scenariu, de tipul de scenariu practicat de Cristian Mungiu. Eu personal, vă mărturisesc că mă regăsesc foarte mult în tipul de luptător, în tipul de atitudine care este specific lui Danieliuc (regizorul Mircea Danieliuc) în filmul „Această lehamite”, în care încerci să schimbi realitatea, nu te adaptezi ei, lupţi împotriva ei. Cu tot dragul vă spun: personajele lui Cristian Mungiu mi se par învinse, de tipul ”n-am reuşit să facem, am încercat dar n-am reuşit!”.

A.T.: Da, dar îmi puneţi o întrebare care depăşeşte competenţele mele.

R.: E adevărat. Dar asta am vrut să spun. Exact această nuanţă: Am încercat şi n-am reuşit?!

A.T.: Păi, haideţi să ne întrebăm. Domnul Danieliuc a reuşit?

R.: Am încercat şi n-am reuşit, în sensul de a accepta această realitate, cum ați spus și dumneavoastră și a supraviețui.

A.T.: Confucius spune așa: O tinerețe întreagă mi-am dorit să schimb lumea, la maturitate mi-am dat seama că de fapt trebuie să mă schimb pe mine însumi. Doi: tot un proverb chinezesc spune că decât să asfaltez o lume întreagă, mai bine îți iei o pereche de bocanci buni. Povestea cu schimbarea e delicată și are multiple nuanțe. Eu întreb cu voce tare că nu știu dacă domnul Danieliuc a reușit să schimbe ceva, ce și-a propus el. Dacă schimbarea, care vine odată cu propria-ți schimbare, generează ceva în societate. Nu aș putea să fac comparație între Danieliuc, Pița, Cristian Mungiu sau oricare alt regizor.  De ce? Pentru că suntem unici. Amprenta digitală dovedește asta. Creația nu cred că poate intra în competiție și discursul domnului Mungiu, sau discursul domnului Cristi Puiu sau domnului Danieliuc  are spectrul lui de autenticitate. Nu cred în competiție. Nu cred. Personal. Nu știu dacă e corectă abordarea mea. Cu alte cuvinte, domnul Mungiu își exprimă ideile, viziunea despre lume, valorile prin ceea ce face așa cum face, indiferent dacă place sau nu. Pentru că până la urmă tipul comportamentului unui individ care are o țintă, un scop și valori nu trebuie să placă tuturor.  Pot să fie lucruri plăcute sau neplăcute. E foarte important să ne întrebăm cât de reale sunt ele, cred, de asemenea. Cu alte cuvinte, eu vă felicit că îl apreciați pe domnul Danieliuc. Și eu am văzut în tinerețea și adolescența mea (filmele lui Danieliuc).

(Continuarea acestui interviu o puteți urmări în cursul zilei de mâine)

Leave A Reply

Your email address will not be published.