2.000.000 de motive să nu fim ipocriți de 1 iunie

0 515

       La începutul acestui an, aproximativ 58.000 de copii se aflau în sistemul de protecție specială al statului român, indiferent că sunt plasați în cele 202 instituții de tip orfelinat, sau cele 133 de instituții speciale pentru cei cu dizabilități, asistenți maternali, rude de grad îndepărtat sau case instituționalizate private. Aceste cifre oficiale sunt singurele oferite în ultimul an, respectiv 2015, de către Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului (http://www.copii.ro/). Aceste cifre sunt doar ceea ce s-a raportat, pentru că neoficial se vehiculează o cifră de aproximativ 100.000 de copii care depind de instituțiile statului, indiferent de forma juridică a tutelei statului. Ați reținut, da, rogu-vă?!

        De asemenea, tot neoficial, aproximativ trei (3) milioane de români au părăsit România, cu sau fără forme legale, pentru un trai mai decent. Că unii au făcut-o pentru iluzia bunăstării, chiar nu are importanță. Trei milioane de români și-au lăsat cei aproximativ 1,9 milioane de copii sub tutela monoparentală sau cea a bunicilor, mătușilor și unchilor, chiar dacă este o tutelă declarat sau nu. Sî adunăm cifrele și să spunem împreună în gând: aproximativ două milioane de copii români sunt abandonați de la într-o formă ușoară, monoparentală până la cea primitivă regăsită în copii străzii. Cu toate acestea site-urile de știri, publicațiile online și rețelele de socializare sunt pline de ”La mulți ani!” pentru copilul din noi sau copii noștri. Câtă ipocrizie! Trebuie să fie 1 iunie ca să ne aducem aminte că avem copii de îmbrățișat și sărutat, sau că suntem copii cuiva pe care cândva îi știam și simțeam părinți iar acum ne conversăm cu ei, sau în cel mai fericit îi vizităm, de sărbători? Știu că acei copii care aparțin caselor instituționalizate sau străzii, sau îi aflăm din presă în ograda celor care practică abuzul (de orice fel ar fi el) nu sunt sânge din sângele nostru, știu că nu sunt obligația noastră, dar totuși sunt. Sunt obligația noastră morală, creștină, obștească. Așa ca dacă astăzi vă dați obștescul sfârșit al ochilor dați peste cap, de dragul propriilor prunci, atunci rogu-vă fiți mai atenți la ce se întâmplă în jurul vostru și dacă vedeți o fețișoară tristă, zâmbiți-i! Dacă vă vede la coadă la covrigărie luați doi covrigi în loc de unul, sau trei în loc de doi, fără să vă știe cineva în afara sufletului vostru. Scutiți-ne de ipocrizia voastră, fiți decență și ne vom suporta mai bine, vom putea împreună să construim ceva mai bun,m chiar dacă pornim doar de la bunul simț! Și dacă tot ne veți cere votul, atunci recompensați-vă cu câteva legi locale care să sprijine tocmai viitorul acestei țări, în speță educația și sănătatea atât cât vă permite legislația la nivel național. Vă doresc să vă amintiți în noiembrie, când vor fi alegerile naționale, de faptul că în fiecare zi de toamnă târzie sau iarnă timpurie este totuși 1 iunie, și asta nu doar când scoateți cheia din ușa domiciliului personal.

       Ceea ce am trăit azi pe rețelele de socializare și în mediile virtuale îmi aduce cu urările și lamentările dizgrațioase a celor care de 8 martie inundă internetul cu urări de bine la adresa frumosului din viața noastră, însă în viața reală mai au câte-o scăpare nervoasă în spațiul lor intim, corectând din punct de vedere fizic comportamentul ”deviant” al soțiilor, fiicelor sau iubitelor.

Leave A Reply

Your email address will not be published.