Ce au în comun Untold-ul și FRF? Marea râgâială! Și ghici, ce?! Prietenii știu de ce!…
De la matinalul ProTv, aflu cu mare bucurie despre asocierea dintre ”producătorii” festivalului Untold și Federația Română de Fotbal (FRF). Pentru cei care nu au chef să fie vocali în Franța, pe perioada Campionatului European și mai ales la meciurile echipei naționale a României, foarte probabil unul dintre geniile ascunse în echipa festivalului s-a gândit că fanii echipei naționale pot cumpăra tricouri Untold și variațiuni pe tema festivalului: Untamed, Unafraid, Unrivaled, adicătelea Neîmblânzit, Neînfricat, Fără Rival. Noutatea sau surpriza acestei asocieri, realizată în beneficiul unei susțineri reciproce la nivel de imagine (unii ar numi-o cross-promotion), ar fi posibilitatea ca aceste tricouri să te transforme într-o pasăre cuvântătoare și “cântătoare”. Pe brațul tricoului poți găsi un cod QR care, scanat, duce spre o aplicație prin care suporterii se pot evidenția, alegând din galeria de sunete vuvuzela, toba sau corul de suporteri.
După ce mi-am făcut autocritica pentru cele ce urmează să lecturați, m-am pus pe scris. Zău așa, nu înțeleg! Cine are de câștigat din această asociere? Eu mi-s de modă veche, antic și bine conservat ca și Ramses al câtelea vreți voi, sunt un decrepit care nu înțelege stilul muzical modern adoptat de tinerii vajnici ai Europei și care este depășit de marketingul actual care presupune inclusiv cross-promotion-ul, însă mă întreb de ce ar dori un suporter al echipei naționale să îmbrace un tricou muzical care să reproducă vuvuzela, toba sau corul de suporteri. Cu acele tricouri la purtare, fiecare dintre ele aducând cu sine un potențial isteric, șansele să nu te înțelegi cu vecinul suporter sunt foarte mari. ”Te duci la meci, nu la teatru sau operă, gloabă ce ești”, mi-ar putea răspunde suporterii și sincer, le-aș da dreptate. Dar eu tot nu înțeleg. Eu propun spre gândul liber și nealterat de bere al suporterilor câteva întrebări, la care (la naiba) chiar mi-ar prinde bine un răspuns:
- Pentru promovarea imaginii neamului românesc și a folclorului, în loc de zgomoteca aleasă, de ce nu au optat pentru patru piese românești remixate: ”Așa-i românul” – Ioan Bocșa featuring (feat.) Martin Garrix, ”Treceți batalioane române Carpații” – Furdui Iancu feat. Tiesto, ”Doamne ocrotește-i pe români” – Sava Brudașcu Negrean with Afrojack și pentru Top of The World, ”Un albastru infinit” – Angela Similea & Hardwell sau ”Drumurile noastre toate, duc doar la fatalitate” – Dan Spătaru feat. Dimitri Vegas & Like Mike. Dar de un cover Savoy, Mirabela Dauer și Avicii la piesa ”Frunza mea albastră”, ce ziceți? Și pentru că orice investiție, mai ales la nivel de încredere trebuie recompensată, eu aș fi optat pentru ”Pușca și cureaua lată” – Emil Boc feat. Armin van Buuren.
- Pentru că remixurile și mixtura interpretării ar necesita fonduri suplimentare, pe care primăria Cluj-Napoca nu și le mai poate permite, atunci untoldiștii pot încerca ceva sunete autohtone, cum ar fi: spartul semințelor între dinți și scuipatul acestora (obligatoriu două tricouri doar pentru cuplurile formate din bărbat și femeie, pe umărul opus codului QR să fie însemnele BOR), gâlgâitul berii și râgâitul aferent (pentru cuplurile de același sex – suntem europeni, ce naiba?!). De asemenea aș insista pe lângă Cătălin Botezatu pentru o line nouă de parfum cu aromă de mici, pulpe de pui cu os la grătar și costițe de porc marinate.
Sunt convins că răspunsurile se vor lăsa așteptate. În plus, pentru că cei de la Untold și FRF respectă drepturile de autor, sunt convins că nu-mi vor împrumuta nici o idee. Păcat, nu am nici o pretenție vizavi de copyright.
Ăsta-i pamflet, da? Să fie clar!…