România, numele tău este neputință (I)

1 108

Motto: Lipsă sânje (sic) în instalații (cele două)

            Mi-am propus, înainte de meciul de fotbal România-Albania, să respect un pact de neagresiune, pact care să vizeze atitudinea mea de acceptare și susținere necondiționată a jucătorilor și staffului tehnic în timpul meciului. L-am respectat. Acum e cazul să pun mâna pe bisturiu și să disec. Cred, totuși, că m-aș simți mai bine dacă aș lua un topor și aș începe să hăcuiesc. Nici drujba n-ar fi de lepădat având în vedere viziunea horror-tragic-comică pe care naționala de fotbal a României ne-a oferit-o. Dacă vedeam acest joc jenant cu accente de penibil la altă echipă în afara României aș fi mutat pe alt canal. Până acum i-am cauționat pe toți, dar deja devine prea mult, mult prea mult. Barda lui Mihai Viteazul ar fi instrumentul necesar pentru stimularea jucătorilor. Și o doză de testosteron donat peste timp fiecărui jucător, din partea domnitorului.

Jucători care vroiau individual, dar nu puteau nici individual, nici colectiv. Fotbalul, cică este un sport de echipă. Echipă între ai cărei componenți ar trebui să se stabilească relații de joc stabile. Schimbându-se în permanență primul 11 pe motive de rotație, reamintesc ca s-a început jocul cu alt vârf de atac de fiecare dată, era practic imposibil ca jucătorii să se simtă între ei pentru a se crea automatisme necesare măririi vitezei de joc. Noi jucam cu viteza întâia. Rareori o băgam într-a doua. Nu am avut un veritabil play-maker. Acesta ar fi putut să fie Lucian Sânmărtean, care a jucat doar ultimele 45 de minute din trei meciuri disputate de echipa României la acest campionat european.  În lipsa unui prim 11 stabil, fiecare dintre cei care au intrat, a încercat câte ceva și n-a reușit mai nimic. A lipsit sau a fost  estompat acel spirit de echipă absolut necesar pentru obținerea de rezultate. N-a existat un veritabil lider în teren și în afara lui care să catalizeze energiile individuale într-un scop comun. Chiricheș în calitate de căpitan a fost, este și va fi o glumă tristă. Între noi și albanezi a existat o imensă diferență de mentalitate, o diferență de angajament, net în favoarea lor. Nu aș spune că a existat însă o diferență de valoare. S-a văzut după intrarea lui Lucian Sânmărtean, când ai mai văzut fotbal cu verticalizări, direct pe poartă. Florin Andone, care a intrat extrem de determinat, se găsește printre puținii căruia nu poți să-i reproșezi angajamentul, doar acea imensă ocazie în care mingea s-a dus în bară. De ce n-a fost, totuși, pe teren din primul minut?

Fizic și psihic am căzut în meciul anterior, cel cu Elveția. Incapacitatea de a realiza o refacere decentă după meciul cu Franța s-a văzut în accidentări, cu Pintili și Raț, capi de listă. Butoaiele cu gheață destinate refacerii au rămas în țară sau au ajuns în cel din urmă în Franța? Despre camere izobarice folosite de echipele adevărate nici nu vreau să povestesc. Concedierea masorilor și a medicului și înlocuirea lor cu un nou staf medical înainte de acest campionat european este o altă veritabilă tâmpenie, de care se face responsabilă Federația Română de Fotbal. Burleanu și prietenii care nu prea se pricep la fotbal, dar sug bani din calificări. De altfel, Burleanu a mărturisit într-un cerc de apropiați că vede funcția de președinte a Federației Române de Fotbal doar ca o trambulină prin care să se lanseze în politică. Despre psihologie sportivă s-a auzit pe undeva oare? Despre Anghel  Iordănescu a.k.a „Chicken” ce-ar fi de spus. Dumnezeu să-l odihnească în pace! Despre modul său de comportament, autoritar cu accente dictatoriale, comportament care n-are absolut nimic de-a face cu creștinismul, au făcut referire jucători și oficiali. Nimic de comentat. Măcar de-ar fi obținut rezultate ar fi avut o scuză, ca Bellu și Bitang în gimnastică. În conferința de presă n-avea nimic să-și reproșeze, nici lui, nici băieților. Același discurs de politician alunecos, unsuros, de-a dreptul pe linia PSD -UNPR.

            E clar că  în fotbalul masculin suntem din alt film. Din cu totul și cu totul alt film. Un joc lent, previzibil, lipsit de vână, lipsit de acea determinare care ne-ar fi făcut să fim cu adevărat prezenți în meci. Ce diferență imensă între meciul România-Anglia, 3-2, de la Campionatul European din 2000 și acest meci România-Albania, 0-1, din 2016. Atunci și acum. Timpuri trecute.

             Viorel Moldovan a fost întrebat la un moment dat, într-un interviu, care este diferența între generația lor și generația actuală. Răspunsul a fost: „Să mă scuzați, generația noastră avea ceva mai mult sânge în instalație”.  Super, deci problema constă într-o gravă decădere a masculinității în România. Nu mai avem bărbați. Avem lăuze pe post de bărbați. Nu mă sfiesc s-o spun că aceasta se reflectă în toate domeniile de activitate. Virilitate lipsă. Există voință atâta cât există, nexam putință.

            Universul este alcătuit pe un principiu holografic. Totul se reflectă în parte și partea  reflectă totul. Deci, este suficient să analizezi un domeniu de activitate specific societății românești și poți să-ți dai seama ceea ce se petrece în ansamblu sau într-un alt domeniu. Specimenele masculine din politică sunt similare specimenelor masculine din sport. Nu prea pot. Deci multe pastile de putut. Inimă și creier în consecință. Spor la treabă!

1 Comment
  1. […] românesc, inclusiv de accederea la putere a lui Răzvan Burleanu, fără a-l proteja deloc: România, numele tău este neputință (I), România, numele tău este neputință (II) și România condusă tot de un neamț. De data […]

Leave A Reply

Your email address will not be published.