Motto: Lipsă sânje (sic) în instalații (cele două)
Cred că cei care au jucat fotbal la un anumit nivel și au obținut performanțe ar trebui să se pronunțe legat de prestația naționalei. Spicuiesc din interviul pe care Ladislau Bölöni l-a oferit site-ului digisport.ro.
Despre Denis Alibec accidentat în ultimul meci, cu Albania: „O să mai ia vreo zece kile pe el. E o ruşine! E gras, lent şi pute a lene. Nu e un jucător de nivel internaţional. A fost, totuşi, cel mai bun din campionatul intern. Campionatul intern e un rahat! E execrabil! E o tristeţe pentru campionatul intern că Alibec a fost cel mai bun. Eu mă iau după acest campionat?! Dacă mă iau după el, Alibec poate fi bun pentru o Balcaniadă. Aşa da. Dar nu pentru un Campionat European. Păi, băiatul asta a intrat în meciul cu Franţa, a căzut de zece ori, n-a ţinut de nicio minge, s-a certat de cinci ori cu arbitru şi, într-un final, a pierdut balonul la faza dinaintea golului marcat de Payet. El a crezut că joacă, în continuare, la Astra. Dar pe mine nu mă interesează nici Alibec, nici Iancu. Şi atunci? Nu prestaţia jucătorilor e importantă acum. Problema e la alt nivel. Trebuie să vedem lucrurile mai în profunzime”.
Despre șmecherie ca „modus vivendi” din care derivă specific un „modus operandi” aplicat la întregul societății românești ni se vorbește mai jos. Întrebat de ce echipe ca Irlanda de Nord sau Albania au reuşit să adune mai multe puncte decât noi la Euro 2016, Bölöni a răspuns: „Au caracter! Au co..e! Ceea ce noi n-avem. Iar de asta suferă românii acum. Dar la noi se vorbeşte mereu de forţa grupului, de atitudine… Noi minţim tot timpul. Credem că o să găsim tot timpul o şmecherie. Dar şmecheria nu ţine aproape niciodată, deşi noi credem altfel. Şi, încă o dată, cum putem avea jucători de caracter? Asta trebuie clădit în timp. Şi caracterul ţi-l formează colegul de cameră, antrenorul, preşedintele, anturajul. E o discuţie mai profundă, iar noi, după cum am spus, suntem campioni mondiali la lucruri superficiale”.
Cu precizarea despre caracter că același Bölöni a renunțat pentru bani la postul de antrenor al naționalei de fotbal al României și s-ar autopropune acum din nou ca antrenor al aceleiași naționale.
Dragoș Grigore, tot respectul pentru el, a fost stâlpul apărării, dar n-a putut să compenseseze greșelile colegului Chiricheș. Despre Tătărușanu ce-ar fi de spus: ne-a salvat de multe goluri dar a făcut și gafe. Ar fi putut să joace și Pantelimon. Chiricheș nu și iarăși nu, a frecat banca de rezerve în Anglia și acum în Italia, pe bani grei. Moți putea fi încercat în locul său, nu cred că ar putea gafa mai rău, mai ales că a jucat în grupele Ligii Campionilor, chiar dacă cu Ludogoreț. Cristian Săpunaru a avut o prestație decentă la acest Campionat European. Raț are o vârstă și totuși este mai bun decât Mățel care a avut o prestație foarte slabă în meciul cu Albania. Pintili este cel mai bun închizător, nu foarte tehnic, dar asta este. Torje luptă în atac și coboară și în apărare, nu se poate spune că nu vrea. Prepeliță și Hoban mediocritate și suficiență mai ales la primul, din nefericire nu avem alții mai buni. Chipciu este așa cum este dar se uită pe sine în atac, înger și demon în meciul cu Elveția. Alibec este bun dar nu pentru națională. Florin Andone, da, titular de drept. Keșeru soluție de avarie, printre puținele. Stancu, atât poate, ar fi bine să aibă un înlocuitor dar cine? Nicușor Stanciu, este tânăr, dacă va pleca la o echipă în străinătate, unde dacă ar juca constant, ar putea să fie o soluție pentru Națională. Prea mulți de dacă. În campionatul României, Stanciu nu va dobândi acele calități care să-i permită să dobândească un plus de maturitate și personalitate, chiar dacă joacă la Steaua. Lucian Sânmărtean are tot respectul nostru. Ar putea să joace maximum 60 de minute. Are calitate. Nu poate însă câștiga singur un meci, nu are acel spirit de lider și luptător pe care îl avea Hagi și din păcate are 36 de ani. Constantin Budescu, neconvocat pentru europene nu se știe dacă va mai fi selecționat la națională având în vedere gura mult prea slobodă. Mi-ar plăcea să-l văd într-un meci în care să-și dea măsura valorii.
Teoretic ar fi existat un prim 11 care ar fi putut presta decent la un astfel de Campionat European. Dar concepția de joc, tactica și atitudinea este cea care definește jocul unei echipe și aceea este dată și de antrenor. Care antrenor să spunem că nu a fost foarte inspirat. De apreciat, totuși schimbarea de atitudine a lui Iordănescu în sensul asumării responsabilități vis-a vis de echipa de fotbal pe care o antrenează, chiar dacă această declarație a fost făcută doar din considerente de imagine:
„Regret enorm de mult și mai departe trageți dumneavoastră concluzia. Regret rezultatul obținut. Știu, am produs o mare decepție, o mare dezamăgire. Din capul locului aș vrea să vă rog să lăsați jucătorii în pace, ei și-au dorit să obțină calificarea.
Principalul vinovat pentru necalificare sunt eu. Suporterii sunt dezamăgiți, supărați. Încă o dată vreau să accentuez că eu sunt principalul vinovat. Îmi cer scuze în fața suporterilor și a iubitorilor de fotbal din România. Nu echipa națională trebuie să fie capul ispășitor a ceea ce se întâmplă în fotbalul românesc.
Analizați fotbalul românesc pentru că problemele din fotbalul românesc ne-au adus aici. Eu știu ce am de făcut mai departe. Contractul meu se încheie peste câteva zile. De asta vă spuneam că lucrurile sunt foarte clare. Decizia aparține domnului Burleanu. Îmi asum aceste rezultate, sunt principalul vinovat”
Declarațiile căpitanului echipei României Vlad Chiricheș cât și a președintelui federației Răzvan Burleanu sunt incalificabile și de aceea nu merită menționate. Soluția ar putea veni din partea unui antrenor străin. Dar de unde bani? Federația Română de Fotbal are în conducere oameni care sunt amatori și care au terminat de tocat banii obținuți din calificare. Despre schimbări la nivelul mentalității în societatea românească vorbim în van. Despre strategii și politici sportive de implementat de asemenea nu are rost să ne pronunțăm pentru că acestea nu există.
