ANOSR, UNSR şi USR – o joacă pentru partide

0 112

Nicolae Manolescu spunea: “societatea civilă este ansamblul formelor de organizare care asigură o solidaritate și o capacitate de reacție spontană a indivizilor și a grupurilor de indivizi față de deciziile statului și, mai în general, față de tot ce se petrece în viața de zi cu zi a țării.” Ea este compusă din totalitatea organizațiilor și instituțiilor nonguvernamentale care exprimă interesele și voința cetățenilor. Rolul acesteia este foarte important în perioada alegerilor (indiferent de natura acestora: locale, generale, prezidenţiale, etc) când trebuie să informeze corect. În restul timpului, pe lângă funcţia de informare, aceasta trebuie şi să educe electoratul, iar dacă e nevoie, să ridice probleme ce afectează socialul. Să alarmeze oamenii când ceva nu funcţionează şi să îi scoată la proteste când situaţia impune. Pe scurt, este un canal (cu două sensuri – de la social la politic şi invers) de informare şi educare.

Umila mea părere este că noi nu mai avem aşa ceva în adevăratul sens al cuvântului de foarte multă vreme. Sindicatele au fost fie cumpărate, fie intimidate, ONG-urile sunt slabe, iar românul nu este recunoscut pentru spiritul voluntar. Presa a încercat, unii s-au împiedicat, dar prefer să nu deschid această uşă. Vreau să mă axez în acest articol pe ONG-urile studenţeşti cu caracter sindical ale României pentru că sunt o rampă de lansare pentru mulţi oameni care ulterior vor continua să activeze în societatea civilă sub diferite forme.

Organizaţiile studenţeşti au reprezentat o voce extrem de puternică până în 2001 – 2002, când un uşor declin al puterii lor a început. Apogeul reuşitelor a fost la protestele de la mijlocul aniilor `90 când cele mai multe din drepturile actuale ale studenţilor au fost obţinute. Trebuie menţionat totuşi că protestele în acele vremuri nu erau timide, se adunau zeci de mii de studenţi, iar display-ul de forţă era impresionant. În prezent, aceste entităţi abia dacă mai reuşesc să strângă două trei mii de oameni la proteste, iar atunci le consideră succese ceea ce îmi stârneşte un mic zâmbet; ce poţi face cu trei mii de oameni?!

Organizaţiile studenţeşti cu caracter sindical reprezintă fie întreaga universitate (Organizaţia Studenţilor din Universitatea Babeş-Bolyai sau Organizaţia Studenţilor din Universitatea Tehnică), fie facultăţi dintr-o universitate (Liga AC de la Politehnica din Timişoara reprezintă studenţiiFacultăţii de Automatică şi Calculatoare). Acestea au proiecte menite să ridice nivelul calităţii în mediul în care îşi desfăşoară activitatea, iar aceste proiecte pot fi educaţionale, sociale, culturale, de reprezentare şi aşa mai departe. În preajma anilor 2000 reprezentaţii studentiilor din toată ţara s-au hotărât să se organizeze într-o alianţă (Alianţa Naţională a Organizaţiilor Studenţeşti din România), ca la scurt timp după să se scindeze şi să apară şi Uniunea Naţională a Organizaţiilor Studenţeşti din România; povestea e amuzantă pe alocuri şi implică uşi zăvorâte şi lupte aprige pentru putere. Consider că acesta este punctul în care mişcarea studenţească din România şi-a început declinul şi am să explic în rândurile ce urmează de ce.

Acest tip de organizaţii trebuie să fie apartidice, dar nu apolitice pentru că ele militează pentru politici de tineret. Ca orice sindicat din ţară, politicul a considerat de cuviinţă că şi ei trebuie destabilizaţi, slăbiţi şi cu “dinţii ştirbiţi”. Decadenţa acestei părţi a societăţii civile se datorează cadrului legislativ şi politicului în principal, ca mai apoi să adăugăm proastele decizii luate de aceşti lideri, frica uneori şi interesele proprii. Aceste entităţi depind de universităţi pentru sediu şi alte aprobări pentru a folosi spaţiile campusului, când nu ar trebui să fie aşa. Cum pot aceşti studenţi reprezentanţi să abordeze o problema din cadrul universităţii când “li se strânge laţul în jurul gâtului” dacă “latră” mai tare?! Trebuie să “latre” cu moderaţie şi numai când li se dă voie, asta dacă mai vor sediu! La fel putem spune şi despre relaţia acestora cu politicul.

Neregulile din rândul celor care conduc aceste organizaţii/alianţe sunt şi ele de luat în seamă. Transferul de cunoştinţe de la o generaţie la alta s-a degradat îngrijorător în ultimii ani, lucru reflecat de slaba calitate a proiectelor studenţeşti; desigur, putem adăuga şi lipsa de suport financiar şi logistic din partea statului, dar nu scuză în totalitate. Spun acest lucru pentru că există şi mediu privat care are interese în mediul universitar, iar o parte din aceste ONG-uri au demonstrat că pot profita de aceste nevoi ale privatului prin proiecte care au ca scop principal angajarea studenţilor după terminarea studiilor, dar sunt puţine astfel de exemple.

Interesele proprii ale unor astfel de lideri sunt şi ele un factor ce a degradat mişcarea studenţească. Dependenţa de factorul politic a născut şi cutuma că după ce activezi în aceste organizaţii, să intri în staff-ul vreunui fost rector/profesor care candidează pentru vreun partid. Folosirea anumitor resurse ale organizaţiei tale (de obicei resurse umane) în alte scopuri decât cele studenţeşti este mai ales întâlnită în perioada campaniilor. Preşedintele unei astfel de entităţi are un anumit capital social, poate influenţa mai mulţi oameni prin puterea cuvântului şi nu numai. Şi cum puterea corupe de cele mai multe ori, acesta îşi ia studenţii de la asociaţie şi îi mută la lipit de afişe sau alte activităţi pestriţe din campanie.

French labour union workers and students attend a demonstration against the French labour law proposal in Lyon, France, as part of a nationwide labor reform protest, March 9, 2016. REUTERS/Robert Pratta

Acestea au dus la o scădere a credibilităţii lor în rândul studenţilor de rând; una dintre cele mai vizibile urmări fiind numărul de membri activ implicaţi în organizaţie a scăzut de la an la an în toate centrele universitare, în condiţiile în care resursa umană este cea mai importantă. În poza alăturată aveţi o poză de la ultimele proteste ale studenţilor din Franţa, iar în cea a articolului, una de la ultimele proteste studenţeşti dinRomânia – trageţi voi concluziile.

În prezent, avem trei federaţii naţionale: ANOSR, UNSR şi USR. Toate trei au viziuni diferite, o pregătire diferită, pe alocuri au prins şi culoare politică, lucru evidenţiat de apropierea de politic a mai multor generaţii de lideri, dar şi de felul cum au ales să protesteze şi împotriva cui (cuvântul “protest” îl consider oricum prea puternic, dar nu se potriveşte altul in context). ANOSR-ul şi-a arătat indirect apropierea de anumiţi lideri ai PNL-ului de-alungul timpului (este de ajuns să te uiţi la staff-ul şi apropiaţii lui Nicolae Robu sau de unde şi cum erau racolaţi oamenii în campania lui pentru Senat), UNSR-ul servea mezeluri cu Dragnea acum câteva luni prin Regie, iar USR-ul depinde de cum bate vântul într-o zi de joi.

In 2016, avem o mişcare studenţească cu victorii mici, de palmares, cu o voce slabă, care abia dacă mai adună câteva sute de studenţi la proteste, iar rezultatele se văd. Politicienii au reuşit să îi strice şi “pe ăştia” mici. Dacă înainte pieţele tremurau de bocancii studenţilor, acum nu se mai aude, şi-au luat sandale ca să nu mai facă zgomot.

 

Leave A Reply

Your email address will not be published.