Mentalitate de rahat de extirpat imediat (versuri din folclorul urban)

1 107

 

Motto: Suntem doar măsura acțiunilor noastre.

Ziceri profunde din mentalitatea intimă și extrem de adâncă a poporului român, care se dorește a fi degradat.

             Dacă conștiința reprezintă priza sintetică și unitară asupra ființei în ansamblul ei, atunci lipsa acesteia permite manifestarea în universul nostru lăuntric, a microcosmosului ființei, a unei stări larvare care generează prin însumare la nivel colectiv o macroconștiință gregară definită plastic: „lumea în care trăim”.

               Intenționalitatea demersului explicativ a acestor influențe toxice la nivelul mentalului colectiv românesc se dorește să se constituie într-un factor  declanșator a unei stări de catharsis, o conștientizare inițială urmată de o veritabilă combustie internă a acestor deșeuri ale ființei.

              În măsura în care sunt utilizate de noi în viața cotidiană, expresiile de mai jos, ne marchează fundamental modul de gândi, de a simți, de a acționa și chiar de a fi la modul esențial, alterându-ne grav sub raport ontologic.

             Mulți dintre noi trăim în țara luidă-o-n p..ă că merge și așa”. Deși s-ar putea ca organul copulativ masculin să nu aibă spațiu suficient pentru a integra totalitatea lucrurilor, obiectelor, ființelor, acțiunilor și evenimentelor care sunt trimise să coexiste în acest veritabil spațiu universal al spiritualității virilirice (sic) românești. Această expresie definește suficiența care ne caracterizează pe unii dintre noi, de a nu face lucrurile cum ar fi necesar, adică cum trebuie, ci ca lumea. Și cum lumea se ghidează după principiul mai sus enunțat, trăim într-o realitate care este grav carențată de propriile noastre tare, manifestate. Fac lucrarea, repede, repede, iau banii și nu mă mai interesează. Ne-am obișnuit să facem lucrurile superficial. Cel mai grav lucru ce ni se poate întâmpla, acționând în acest mod este ca noi înșine să devenim superficiali. Promitem și nu ne ținem de cuvânt. Ne facem treaba mai curând cu intenția vădită de scăpa de ea, decât de a construi temeinic și solid.

               „Lasă, mai rău să nu fie”, deși, în momentul de fața este catastrofal. Obișnuit cu traiul rău, românul se adaptează, până într-un stadiu de meduză, fără coloană, informă, o gelatină care supraviețuiește la un nivel animal. Iar dacă mergem mai departe și acceptăm comparațiile din sfera vegetală:

               (…)

               Poporul român este un popor vegetal.

               Ați văzut vreodată

               Un copac revoltându-se?

               Ana Blandiana poezia „Eu cred”

            Rău cu rău, dar mai rău fără de rău. O perpetuare în timp a condiției existențiale enunțată în zicala anterioară. Coabitând cu răul, el devine o a doua natură, firescul nostru, inerția individuală care împiedică schimbarea lăuntrică fiind generată de frica viscerală de a face lucrurile altfel. Astfel, deși nu trăim cu adevărat, ci doar ne târâm spre nicăieri, unii dintre noi nu ne găsim forța lăuntrică de a face schimbări de esență, care, transformându-ne, să ne confere o altă perspectivă asupra vieții, făcându-ne mai fericiți.

           „Las că ne descurcăm noi”. Individual desigur. Noi cu familia noastră, eventual cu clanul nostru, cu gașca noastră sau în limbaj sociologic modern, cu tribul nostru. Restul nu ne interesează. Pot să crape. Mie, MIE să-mi meargă bine, în rest, după mine, potopul. Descurcăreala este ridicată la nivel de modus vivendi prin sacrificarea tuturor celorlalți care nu fac parte din cercul nostru de interese.

            „Să moară capra vecinului” sau varianta îmbunătățită „să moară vecinul și să-i iau capra”. Este un mod în care ne vitriolăm existența și deopotrivă ființa cu invidia și ura față de aproapele nostru, energii toxice care preiau controlul asupra interiorității noastre. Proiectându-ne exclusiv în afară ajunge să ne preocupe unilateral bunăstarea altora, pierzând astfel timp prețios pe care l-am putea aloca devenirii noastre întru Ființă, citându-l aici pe Noica. Prin Ființă înțelegând aici dimensiunea ontologică finală, substratul ultim al ființei noastre, Dumnezeirea din noi.

             „Repede, repede, repede, dă-i înainte să meargă”. Aaa!… Cum merge, că merge bine sau rău, asta contează mai puțin. Contează să acționezi, într-o frenezie aberantă a dinamismului individual împins la extrem. Varianta modernă este: „Noi muncim, nu gândim”, expresia tipica a robotizării ființei, manifestarea degradării umane împinsă la extrem.

              Când vom extirpa acest veritabil cancer al gândirii și acțiunii colective românești, a căror coordonate le-am analizat anterior, vom reuși să translatăm într-o nouă dimensiune existențială unde vom gândi, vom simți și vom acționa altfel, unde Binele, Frumosul și Adevărul vor constitui singurele repere existențiale fundamentale. Vom fi mai buni, mai frumoși și mai devreme Acasă. Vom ajunge la acel liman mult dorit, la acel acasă al ființei esențiale regăsite.

1 Comment
  1. […] Companiile producătoare de medicamente profită de ignoranța noastră ca să-și asigure profituri astronomice cu largul concurs al medicilor. Că trebuie și ei să supraviețuiască, cum spunea un alt cunoscut al meu. Că supraviețuirea lor în condițiile maximale descrise mai sus echivalează cu moartea altora, constituie un fapt de-a dreptul nesemnificativ pentru acești pseudo-medici. Ce contează pacienții. Lasă-i să crape, nouă să ne fie bine. Citiți în acest sens Mentalitate  de rahat, de extirpat imediat. […]

Leave A Reply

Your email address will not be published.