Linişte la Londra
Au trecut primele zile de la votul favorabil ieşirii Marii Britanii din Uniunea Europeană şi până acum nici o acţiune concretă nu a fost întreprinsă în vederea declanşării articolului 50. Premierul britanicilor a declarat că cel târziu în toamnă vor începe demersurile pentru această acţiune, dar tot mai mulţi au început să se îndoiască de acest lucru. Când cerul a părut că pică pe proiectul european odată cu referendumul, toată lumea a uitat că la urma urmei, referendumul este consultativ, iar că acesta nu obligă decât la nivelul moralităţii. Ce face Parlamentul de pe insulă? Tace şi aşteaptă. Acest lucru a început să ridice foarte multe întrebări, iar unii sunt chiar nedumeriţi de lipsa de reacţie. Este oare ameţită tabăra pro U.E. după pumnul greu primit sau doar respectă paşii unei ultime încercări de a salva situaţia?
La ore după anunţarea rezultatelor, extrem de multe incidente cu caracter rasist şi xenofob au început să apară pe teritoriul britanic. Nu a fost vizat un grup anume ci toţi străinii, chiar şi cei care sunt născuţi în Marea Britanie, dar de altă etnie. Spre exemplu, într-un cartier din Londra unde locuiesc foarte mulţi polonezi, au fost trimise vederi cu mesajul principal de a pleca în ţara lor. Astfel de acte au fost îndreptate spre toate grupurile de străini venite din ţări cu o economie mai slabă. Acestea sunt mediatizate pe toate canalele media de pe insulă, iar trendul se extinde şi la restul publicaţilor din Uniunea Europeană. Aceasta este o strategie bună de a arăta electoratului ce vine odată cu ieşirea: rasism şi xenofobie, iar de la acestea nu mai este mult până la marginalizarea şi discriminarea altor grupuri minoritare (ne învaţă sociologia). Se mizează astfel pe o răsturnare a balanţei opiniei publice în favoarea rămânerii în proiectul european. Şi aici ei nu greşesc, nu este doar o strategie de manipulare a electoratului, astfel de fapte devin tot mai dese şi intense, odată cu izolarea statului de restul europei (chiar dacă nu este vorba de o izolare propriu-zisă ci doar de anumite drepturi pe care le vor pierde).
Pe lângă, avem şi semnalele care vin dinspre Scoţia, unde Prim-ministrul, Nicola Sturgeon, a avut câteva tentative de a îşi ţine ţara în Uniunea Europeană. S-a lovit însă de o serie de refuzuri din partea mai mariilor Europei, pe bună dreptate. Scoţia nu este independentă, iar drept urmare, trebuie să respecte voia Parlamentului de la Londra. U.E. poate negocia acest lucru numai cu un stat independent. Cei mai mulţi văd după această succesiune de evenimente o eventuală declaraţie de independenţa a Scoţiei, urmată de Irlanda de Nord. Pentru britanici poate însemna sfârşitul imperiului clădit în atâtea sute de ani.
Aşadar, dacă într-adevăr aceasta este o mişcare gândită a taberei pro U.E., este una foarte inteligentă pentru că mută presiunea de pe aspectele negative ale rămânerii în uniune, pe aspectele negative ale ieşirii. Mută focul în tabăra cealaltă care cel puţin pentru moment, pare să nu posede ideile necesare contracarării. Aceştia au răspuns prin declaraţia lui Nigel Farage care a spus că procedurile pentru demararea articolului 50 o să înceapă în septembrie sau octombrie. Această declaraţie însă nu are greutatea dorită în condiţiile în care după cum spuneam mai sus, Parlamentul este suveran, iar acesta tace şi aşteaptă.
În eventualitatea în care Marea Britanie o să se răzgândească şi o să rămână în Uniunea Europeană, aceştia o vor face cu o mare pată pe obraz, care nu va putea fi spălată prea uşor. Indiferent de deznodământ, ciuliţi urechiile şi căscaţi ochii, pentru că ne va afecta într-o formă sau alta; România va simţi economic Brexitul. Cei mai mulţi români încă trăiesc cu falsa idee că ceea ce se întâmplă la ei, e la ei şi nu are treabă cu noi, aşa cum era înainte de 1989 când economia ţării era mult mai izolată de factorii externi şi deci nu aşa uşor influenţabilă. Însă trebuie spus că nu este deloc aşa. România este un stat membru U.E., iar fiecare undă (indiferent că are caracter social, economic sau de altă natură) se va simţi şi la Bucureşti.