România condusă tot de un neamț. De data asta la fotbal
Christoph Paul Daum, acuzat de consum de cocaină și de orgii cu prostituate, în perioada în care antrena în Germania, va fi noul selecționer al Românei, numit în acestă funcție de Răzvan Burleanu, mai precis de consilierul acestuia Andrei Vochin. Antrenorul german născut în fost Germanie Democrată în vârstă de 62 de ani, a câștigat cinci titluri naționale în trei campionate diferite: cu VFB Stuttgart 1991-1992 în Germania, cu Beșiktaș 1994-1995, cu Fenerbahce în ediţiile 2003-2004, 2004-2005 în Turcia și cu Austria Viena 2002-2003 în Austria. În plus, a mai câștigat o cupă cu Beșiktaș și două super cupe cu Stuttgart și Fenerbahce. Din 24 martie 2014 este liber de contract, după ce a fost concediat de conducerea Bursaspor. Este excelent din perspectiva mea. Știe meserie și a experimentat stări extreme în viața sa. A obținut performanțe cu diverse echipe în țări diferite. Oricum, naționala României pe care o va antrena se va integra cu siguranță la capitolul trăiri extreme. Avem un selecționer străin. German. Nu vreau să mă gândesc la președintele țării Klaus Iohhanis, care are aceleași rădăcini etnice, că mi se face rău. Să sperăm că cei doi nu vor avea nimic în comun, dar absolut nimic în comun, pentru că prestația președintelui României este lamentabilă și din nefericire nu se întrevedere ceva mai bun în continuare.
Serviciile secrete în România își infiltrează oameni în toate domeniile de activitate. Astfel, prezenți în tot și în toate, serviciile urmăresc să știe și să controleze totul. Este bine, este rău?! Nu mă pot pronunța. Nu încă. Fotbalul este un astfel de domeniu unde nivelul corupției atinsese cote uriașe, iar imaginea era catastrofală. Astfel că politicul, mână în mână cu serviciile s-au gândit să-i cosmetizeze imaginea prin numirea altor conducători: respectiv Răzvan Burleanu la Federația Română de Fotbal și Gino Iorgulescu la Liga Națională de Fotbal în locul lui Mircea Sandu, respectiv a lui Mitică Dragomir, care erau și sunt penali la modul figurat și propriu având în vedere procesul în care sunt implicați în cazul dezafilierii Universității Craiova. Dacă în cazul lui Gino Iorgulescu competența și experiența managerială îl recomandă, el lansându-i ca antrenori pe Cosmin Olăroiu , Dan Petrescu și Walter Zenga pe când conducea F.C. Național, nu același lucru se poate spune despre Răzvan Burleanu. Acesta din urmă a practicat fotbalul la Centrul de copii și juniori al echipei FCM Bacău și a făcut Școala de Arbitri, arbitrând până la vârsta de 19 ani. A fost președintele Federației Române de Minifotbal, la care sunt afiliate peste 2000 de echipe din 37 de județe, și, din 2012, a fost președintele Federației Europene de Minifotbal. În 2013 devine vicepreședinte al Federației Internaționale de Minifotbal. Avându-l în postura de conducător al acestei federații, România a câștigat de patru ori la rând Campionatului European de Minifotbal. Firma care a fost patronată de el, Lider Sport, deține în concesiune două terenuri primite de la primăriile din Onești și Ploiești. Evident că experiența directă în fotbalul pe teren mare îl avantajează net pe Gino Iorgulescu, care a fost și jucător în echipa națională de fotbal a României.
Fotbalul nu reprezintă doar circ sau un vector de imagine pentru o țară, ci se poate constitui în ceva mai mult și mai profund decât asta, un factor de coeziune, de coerență, un liant care poate contribui la cristalizarea unei identității de masă. Unii mi-ar putea reproșa, pe bună dreptate că fotbalul ar fi doar o supapa de defulare a unor frustrări individuale profunde, reprimate în condiții normale și care își găsesc teren de exprimare în sfera unui sport de largă mediatizare. Sau, dacă nu ai reușit în viața ta să realizezi ceva cu adevărat consistent în viață atunci te legi de performanțele unei echipe, în cazul de față echipa națională de fotbal a României pentru a-ți compensa neputințele și nerealizările. Nu, nu astfel s-a întâmplat la acest Campionat European de Fotbal. S-a văzut în cazul Albaniei, al Islandei și al Ungariei, a căror echipe naționale, deși au pierdut, au fost primite în țările lor cu respect, deoarece au dat dovadă de atitudine în meciurile disputate.
Deși s-ar putea crede că în cadrul comunităților mici cum ar fi Islanda, forța de coeziune este mare tocmai datorită numărului redus de locuitori și prin urmare nu ar fi necesar un factor suplimentar de unitate, președintele acestei țări a declarat că sunt atât de puține lucruri care îi unesc pe islandezi, deci s-a profitat din plin de acest eveniment care a fost campionatul european de fotbal și de prestația foarte bună a naționalei Islandei, pentru a declanșa un veritabil festin de bucurie. Așa cum s-a văzut, a fost o manifestare de împărtășire în comun a unei stări de entuziasm într-o celebrare a fericiri absolut superbă, datorate performanței fotbaliste a acestei mici țări, Islanda, care s-a calificat în sferturile de finală a unei competiții europene. Chiar dacă a pierdut cu 5-2 în meciul cu Franța, toți au apreciat prestanța și prestația islandezilor. O națională care îi face mândri pe cei care locuiesc pe acestă insulă. Exact așa s-a întâmplat cu naționala Ungariei, care deși a pierdut meciul cu Belgia cu scorul de 4-0, nu a abandonat niciodată lupta și a continuat să joace ofensiv.
Am vrea și noi să avem parte de asemenea manifestări de bucurie cauzate de rezultatele și mai ales de jocul echipei naționale de fotbal. Sincer, mie îmi pare rău de suporterii români prezenți în Franța, suporteri care au avut un comportament absolut superb și meritau mult, mult mai mult decât au primit din parte echipei naționale a României. Adică o mostră de neputință, mai ales la ultimul meci, cel cu Albania.
O concluzie de tras de aici, pe care de altfel o invocă fanii românii pe toate sit-urile și blogurile de specialitate. Vrem o echipă națională care să joace ofensiv, care să dea dovadă de atitudine și caracter, de unitate și coerență în exprimare. Cerem prea mult? Nu știu!
Dacă considerăm atitudinea fotbaliștilor selecționați la prima reprezentativă un reflex al atitudinii noastre în ansamblu ca popor, atunci fiecare dintre noi ar trebui să uite bine de tot, în oglindă. Sună dur, dar așa este!