„Mărine, la nunta ta…”

0 154

În România avem foarte multe obiceiuri considerate tradiţionale, dar care s-au deformat considerabil în ultimii 20 de ani. Spun acest lucru din mai multe puncte de vedere, de la aspectul cultural şi spiritual al evenimentului, până la cel organizatoric şi financiar. Dar ceea ce mă frapează este faptul că foarte mulţi oameni au uitat aproape complet care este adevărata semnificaţie a evenimentului şi anume aceea de a marca începutul unei familii, de a-i ura noroc pe drumul întins la picioarele lor şi de a petrece frumos. Să petreci frumos ca să îţi aduci aminte de ziua aceea, să te bucuri cu adevărat pentru cei doi miri, indiferent de legături. Aud în jurul meu, nu de acum, de ieri sau alaltăieri, ci de când am fost la prima nuntă, cum cele mai multe cunoştiinţe (chiar şi cei din familia mea), nu aveau tocmai o stare de bine atunci când erau invitaţi la nuntă. Aceştia îşi făceau griji în privinţa aspectelor financiare sau de ordinul „ei au fost la noi?” sau pur şi simplu vedeau evenimentul ca pe o îndatorire mai degrabă, decât ca pe un prilej de sărbătoare.

Tot mai multă opulenţă la nunţi, pentru că fiecare îşi doreşte să îşi întreacă rivalul, iar acesta este unul din exemplele foarte clare din categoria „grija pentru caprele vecinilor”, un lucru nu neaparat tipic românesc, dar să spunem că este o trăsătură curentă a societăţii noastre, cu care suntem obişnuiţi de foarte mult timp. Obligatoriu, trebuie să ai minim 5 meniuri, cel puţin patru băuturi spirtoase, berea cât mai diversificată, decorul, locaţia, costumele, ca să nu mai spun şi de formaţia muzicală – toate acestea trebuie să fie cât mai scumpe, pompoase, cât mai mult dezmăţ şi dacă se poate să îţi ducă pe cinci minusuri conturile familiei. Şi mă întreb eu în naivitatea mea de burlac: în aceste lucruri constă magia căsătoriei? Păi aşa nici nu mă ating de idee, pot trăi la fel de bine şi în concubinaj decât să îmi golesc buzunarele mai tare decât mă ţine cusătura. Şi atunci o să vină unul şi altul şi o să îmi spună: „Da, dar îţi scoţi pârleală după nuntă, din daruri…”

Da, o să îmi scot „pârleala” după nuntă, dar cum rămâne cu distratul, cu fericirea mea, cu faptul că aceea trebuie să fie o zi în care eu şi soaţa să ne simţim bine, să ne bucurăm? Nu, în schimb trebuie să stau cu agenda sau mai rău, soacra şi mama după mine ca să veghez asupra bunei organizări. Să îmi fac nervi, griji, să mă stresez până la punctul la care o să îi transpir pe lumânări popii în biserică. Asta înseamnă nuntă? Să îmi angajez firmă care să se ocupe de organizat? Da, de parcă soţia o să stea liniştită atunci… cu o firmă care să se ocupe de toată tevatura cea mai mare parte a barbatiilor ar sta liniştiţi, dar cum rămâne cu soţiile? Dacă îmi spune cineva că o femeie o să scape de griji dacă îşi angajează o firma care să se ocupe de nunta ei, o să îi rad în faţă, înseamnă că nu prea a văzut femei la viaţa lui. Şi ştim cu toţii că dacă iubita/logodnica/nevasta îşi face nervi şi e stresată, implicit beneficiem şi noi de un „bonus de cuplu” în ceea ce priveşte stresul. Aşadar, cu firmă sau fără firmă, tot acolo am ajunge şi mă mai întreb încă o dată: acest lucru înseamnă o nuntă?

Încă un lucru pe care merg foarte mulţi bani este muzica, unde şi acolo, desigur, trebuie să iei ce poţi găsi mai scump şi prestigios, că frumuseţea nunţii stă în solistul/solista care îţi behăie deja pe la trei noaptea un amărât „Căpitane de judeţ”, nicidecum în felul în care cei doi miri dansează, se distrează şi se ocupă de invitaţi. Trebuie neaparat să arunci cu bani pe ei, mulţi, neimpozabili, ca să vadă colegii de la lucru valoarea ta. După aceea trebuie să furi mireasa, altă tură de display financiar. Aş mai putea aminti de foarte multe, dar trebuie să îmi rag ultimul urlet de dezaprobare: este necesar să ai minim 200 de invitaţi şi din considerente financiare, dar şi pentru a îţi etala toate cunoştiinţele şi neamurile. Trebuie, eu, ca mire, să îl chem la nuntă pe verişorul de gradul nouă pe care l-am văzut de maxim două ori în viaţa mea şi atunci era în trecere din căruţă şi cu care nu am schimbat mai mult de două vorbe. De ce? Pentru că şi ai mei au fost la nuntă alor lui, pentru că aceştia au o obligaţie să vină şi să întoarcă favorul. Păi, în ritmul acesta, mâine-poimâine nunțile o să se transforme într-un sistem financiar piramidal de ajutor reciproc, iar cei care îşi mai aduc aminte ştiu cât de „eficient” este un asemenea sistem.

Nu, dom`le! La nunta mea o să chem oamenii care de-a lungul vieţii mele au avut o însemnătate, cu care am avut contact şi ne leagă mult mai multe lucruri decât un titlu de rudenie. Dacă atunci când trag linie am doar 30 de oameni apropiaţi cu care m-aş simţi bine să împărtăşesc o astfel de zi, o să îi am doar pe aceia. O să-mi iau o formaţie care să cânte cover-uri, care nu costă cât una care cântă melodii manelizate din folclor. O să marchez evenimentul cu poze, dans, muzică, zâmbete şi mai presus de toate, fericire! Nu o să îmi marchez nunta de stres, nervi şi o amărâtă de maşină cumpărată din bani. Subiectul poate fi elaborat, desfăcut precum un evantai, dar un lucru este clar: valoriile noastre au ajuns nişte monştri deformaţi, care în loc să ne definească şi să ne facă să ne simţim bine ca şi români, ne stârnesc stări de angoasă.

Leave A Reply

Your email address will not be published.