Magie la Untold 2016! Laserele care-l invocau pe Batman au adus untoldiștilor gripa aviară a găinii negre de la ferma din Florești

0 391

             Nu m-am gândit că scap ieftin, însă am sperat că este mai bine decât anul trecut. Nici o diferență. De ce să-mi iau bilet la Untold dacă de pe balconul meu aud totul și văd joaca cu luminile? Anul acesta, organizatorii au anunțat o prezență de aproximativ 300.000 de spectatori. Aiurea! Sunt hoteluri în Cluj-Napoca care au locuri disponibile, adicătelea un grad de ocupare franzelar, genul”dacă iei camera atunci ia cu pită!”. (C)Ă(c)ălău, Maria Ta, locuri de cazare! Să nu mă spuneți la nimeni, însă știu un hotel fain din Cluj care nu a vândut decât patru (4) camere și e hotel de ăla mare, nu pensiune cu 10 camere și un WC ecologic pe hol. Dat fiind faptul că la această ediție, organizatorii Untold au adoptat un slogan inspirat din cărțile cu povești gotice, ”Ză uărld bulșit capital of nait end megic”, sunt convins că magicianului Bogdan Buta, directorul festivalului, i-a fost frecat jobenul până iepurașii au învățat toate limbile și dialectele pământului și ca atare s-a ajuns la această cifră pentru că fiecare iepuraș vorbea pe limba lui. Măcar dacă ar fi fost iepurași Playboy, că ar fi fost suficient să mimeze împleticirea limbii, funcție de dialog și numărul de ore al cursului. Dar ce mai contează? La ce prăpăd de prostie s-a revărsat în Cluj, chiar nu contează pe ce limbă vorbești sau guiți! Poate m-am avântat prea tare și magicianul nu are în dotare joben, ci a primit de la partenerul său de firmă, tânărul gadolist Gabriel, lampa lui Ăla-din găsită de tat-su cel imobiliar, atunci când a săpat vreo fundație la b(l)oculețele autorizate pe șestache de prietenul primarul, așa cum au fost autorizate și toate amplasamentele de pe raza municipiului care deservesc festivalul. Pentru cei/cele care se urcă pe diferite scene sau stau pe lângă ele, cei/cele care își ling degetele pe lângă tonetele și bucătăriile improvizate sau care sug din paiele multicolore ale paharelor (ne)alcolizate, sau cei/cele care își trag nădragii sau fustele după taifasul cu conștiința din budele ecologice am o ipoteză autentică, care frizează realitatea lipsită de magie: mai nimic nu a fost autorizat. Nici măcar campingul acela din Făget unde s-au ridicat corturi sau au fost campate rulote. Însă acum avem motive să ne lăudăm peste ani cu odraslele noastre faine și inteligente, genul Kelly Bundy, pe care le-am conceput în parcul cu rulote. Ferească sfântul cu glugă, ăla de pe afișe, să se-ntâmple vreo grozăvie! Apropo’, știe careva cine-i ală cu glugă?  Oare să fie Batman, după ce-o făcut o vizită la un frizer untoldist și i-o tuns bolundu, din erată, urechile? Să las prostiile astea ieftine și să revin la lampa lui Ăla-din filmul Untold. După ce-au stors un joint de cânepă, duhul din lampă și Ăla-din firmă de-l strigă lumea director, și-au privit mâinile râzând, au tras o leapșă ș-apoi și-au numărat degetele. La un anume moment, t=t0 + d/v (adică T-mic egal cu T-zero-mic, plus d-distanța supra v-viteza, de gândire probabil) s-au oprit, spun sursele noastre, din cauza insolației. Și iacă-tă, cifra magică, 300.000!

            No, ș-acum despre magia Untold!

            La mine la bloc, parcare ioc. Știți poveștile cu hotelul Biscuit (Pffff! Ce nume de botez! Ia cu lapte să nu te constipi!) de la parterul blocului meu. La fel de autorizat ca improvizațiile festivaliere. Are doar 11 camere, dar a reușit să adune în parcare mașini cu însemnele tuturor celor 41 de județe, plus capitala. E prima seară și ca atare e liniște la bloc. Mai apare câte unul la o țigara, ridică mâinile, mai trage o dușcă de bere (probabil păcăleala Ursus-Untold, dar voi verifica trădătorii care nu beau băutura oficială festivalieră), râgâie vârtos, apoi se bucură tare de tot c-o venit la Cluj. Nu-i mare deranjul, pentru că muzica bate totul. Sunetul urcă cuminte de pe Cluj Arena, odată cu luminile și laserele. Este două dimineața și aud strigătul de luptă al dj-ilor Untold: ”Hi-men!” ( a se citi întreg, într-un singur cuvânt). Fiind vorba despre ”nait end megic”, mă gândesc cu tristețe că organizatorii și-au propus ca toate participantele la festival să se întoarcă acasă virgine, indiferent de vârstă, culoarea pielii sau dialectul lingvistic. Ca spectacolul să fie complet, autentic și plin de virilitate, laserele aruncate pe cer solicită prezența urgentă a feciorului cu glugă, Batmanul fără de urechi. Sigur, ciuntitul va băga spaima în tagma masculină plină de testosteron îmbibat în alcool și domnițele vor fi păzite strașnic și ferite de perversitatea instinctelor primare masculine. Acuma, eu fac referire doar la cele care-și doresc să fie păzite, nu pot vorbi (scrie) în numele despuiatelor care au ales varianta neofită a festivalului, adicătelea târgul anual de vară și de celulită de la Cluj. Tulai mamă dragă, da ce mai sună muzichia! (Ne-am împărțit sarcinile! Ei cântă și urlă, eu scriu! Musai să recunosc, mă simt inspirat!). Organizatorii sunt clujeni, ca atare cunosc zona și, cu siguranță, cunosc faptul că floreștenii sunt asediați și anihilați zilnic de mirosul emanat de ferma din Florești. Acolo nu se poate trăi, mai precis nu se poate respira, mai ales în perioada verii când mirosul devine insuportabil. Laserele desenează pe cer, în locul capului liliacului ciuntit cu glugă, silueta suplă a găinii negre de la ferma din Florești. E prima noapte magică, ce penele ei de treabă?! Măi (ne)citiților, o mai știți pe aia eminesciană, scrisorica cu numărul III, ”la un semn deschisă-i calea și se apropie de cort/un bătrân atât de simplu, după vorbă, după port”? Organizatorii au adaptat scenariul eminescian improvizând cu scena magiei din ”Întoarcerea Regelui” ( tot a III-a, însă parte, din Stăpânul inelelor) când Aragorn sosește de pe corăbii, pe râu, cu armata celor morți să salveze omenirea. Iată magia! La apariția găinii negre, sus pe bolta înstelată, Cobârzan (patronul fermei de pe ”aleea trandafirilor” din Florești) eliberează smogul gripei negre aviare. Gripa urcă pe Someș până în dreptul Cluj Arena, locul unde armata aviară va elibera reprezentantele sexului frumos de sub jugul și netrebnicia gândurilor tagmei masculine înfierbântate. Să nu vă lăsați prostiți, că ăștia s-au vorbit între ei! Sunt pe felie, pentru că și ferma funcționează sub aceeași autorizație sub care funcționează și arenele și punctele de desfacere Untold. Frăția lucrează, nu vă faceți gânduri. Mâine dimineața câmpul de luptă va fi devastat și plin de cadavrele gândurilor perverse. O victorie importantă a magiei nopților Untold, nopților clujene. Și din acest motiv iubim Transilvania, nu?! Pentru poveștile nespuse/nerostite/untold.

            Este trei dimineața și strigătul de luptă ”Hi-men!” continuă să străpungă aerul, urcând spre Tarnița sau Feleac, de acolo spre Moldoveanu, apoi Mont-Blanc, stratosferă și cel mai probabil Olimp, locul unde găina neagră va sfârși mângâiată pe creastă de zei. M-am decis să-mi pun un strop de whiskey și să cobor la o țigară cu râgâitorii Untold. Încingem o horă pentru ademenirea fecioarelor salvate. Mai sunt trei nopți magice, mai sunt trei povești de împărtășit! Sunt curios ce magie vor coace organizatorii pentru noaptea următoare. Vă țin la ”curent” cu ultimele noutăți. Promit un pamflet (ca și acesta) pentru fiecare noapte Untold!

Leave A Reply

Your email address will not be published.