Urbanismul și importanța lui
Se spune că poți spune foarte multe despre un om atunci când îi vezi casa, când ai contact cu mediul în care acesta își duce zilele, își duce greul și binele. Primul lucru pe care îl putem deduce la prima vedere este dacă este ordonat sau dezordonat. Extrapolând ideea într-un cadru mai larg, la fel poți spune și despre societatea noastră la vederea spațiilor publice, a clădirilor, a modului cum sunt construite orașele. În perioada comunismului toată arhitectura urbană și nu numai avea un stil, gri și cu colțuri, dar era o continuitate și o perseverență în a construi acea identitate. După această perioadă, departamentele de urbanism parcă nu au existat, poate la nivel administrativ (pentru avize), dar aplicat, să dea o noimă dezvoltării, nu s-a văzut.
Temperamentul societății derivă foarte mult din spațiul în care aceștia trăiesc; nu îți trebuie o diplomă ca să îți dai seama de acest lucru, cum de altfel nu îți trebuie nici să deduci faptul că dacă orașul este înghesuit, oamenii o să fie irascibili și cu timpul devin reci, închiși în grupul lor. O societate care va respinge tot ceea ce vine din exterior fără nici măcar să îi dea o șansă. Mereu pe fugă și în stres, aceștia uită să se relaxeze, să se destindă, iar urbanul nici nu le oferă multe opțiuni. Luăm ca exemplu Bucureștiul – cele mai multe păreri despre bucureșteni sunt negative, mai ales prin centru și vest, dar rar ne gândim ce îi face așa de „răi”. Cluj-Napoca și Timișoara sunt orașe aerisite, cu un ritm mai lent, unde opțiunea de relaxare în afara orașului este la îndemână și nu foarte costisitoare – acest lucru nu se aplică urbei de pe Dâmbovița. Este adevărat că au câteva parcuri mari, dar nu este de ajuns dacă restul orașului este compus din betoane și câțiva pomi oropsiți. România stă foarte prost la capitolul spații verzi per cap de locuitor, iar ca să nu intrăm la ananghie cu Europa începuserăm să numărăm și coroanele pomilor la metri pătrați – un lucru numai la noi întâlnit, cred. Mai adaugi și câteva zile fără apă caldă la final de vară (București), când trebuie să mergi în căldură cu RATB-ul și în jurul tău pute mai tare decât de obicei – nu este de mirare că ești irascibil, nerăbdător, antisocial… tot ceea ce vedem noi ca și „rău”.
Lăsând spațiul verde de o parte, mai sunt câteva idei de luat în calcul atunci când îți construiești un oraș – una din ele fiind cursivitatea și identitatea, rar întâlnite. Avem în multe orașe ale țării clădiri monument aflate în vecinătatea unor construcții neo-moderniste, de prost gust, colorate viu și arhitectural la ani lumină de clădirea veche. Tot ce este construit, este după propriul moft și propriul ochi, iar pentru mulți români acest lucru este normal, dar nu este. Scopul unei societăți este să evolueze și să regleze toate derivațiile, astfel, dacă urbanismul nostru ar avea vreo noimă, am putea regla o distorsiune a societății noastre – opulența. De cele mai multe ori, pe meleagurile noastre, este confundată cu bunul gust, dar nu pot vedea bun gust la exemplul de mai sus sau la diversele vile cu zeci de dormitoare și camere care nu îți trebuie, dar în felul acesta tu te ridici peste vecin. Și aici dăm de alt defect al multor români, proasta administrare a baniilor. Desigur acest lucru nu înseamnă că dacă de mâine schimbăm toate clădirile românii o să învețe subit ce înseamnă bunul gust și administrarea, dar aduce un aport. Cum? Simplu: dacă îți trăiești viața într-un oraș vizual ordonat, cu un sistem de transport public eficient, unde seara ai ca variantă de relaxare și un parc mic la un minut de tine, pe lângă cele mari – devi mai ordonat, pentru că tot ce vezi este așa. Sigur, aici intră și educația, audio-vizualul, direcția și calitatea politicului, situația financiară și așa mai departe, dar este un mic aport de care în momentul de față nu beneficiem în drumul nostru pentru a construi o Românie mai bună. Acum vreo 15-20 de ani când a început toată nebunia cu izolarea termică a clădirilor noastre, nimeni nu și-a pus problemă de vizual din perspectivă urbanistică. Astfel, avem cartiere unde curcubeul nu acoperă toată gamă cromatică pe care zonă o expune, unde fiecare asociație de locatari și-a ales culoarea că să fie diferiți de vecini. Dacă tot voiau să le facă colorate, puteau dar cu o poveste a zonei, cu desene pe blocuri specifice cartierului sau ale urbei. Spre exemplu, dacă stai într-un bloc din Grigorescu și asociația a decis să îl facă roz, poți desenă figura lui Grigorescu pe el, stilizat și modern, e mai bine decât un roz mat simplu și fără personalitate. Nu este cu nimic diferit față de griul comunist pe care atât de mulți dintre noi îl disprețuim, chiar dacă acum e roz.
În încheiere trebuie să menționez și lipsa de interes a autoritatiilor pentru construcțiile de patrimoniu sau lipsa de interes pentru consolidarea clădirilor vechi. În cazul unui cutremur asemănător celui din Italia, România va cădea economic adânc, ca să nu mai menționăm de posibilele pierderi de vieți. Așadar, latura urbanistică pe lângă faptul că poate îmbunătăți societatea noastră, va salva și vieți!