Plecăm din start de la premisa că Dragnea nu are ce căuta în funcția de premier. Nu știu ce-l recomandă pentru această onoare și funcție pe liderul PSD, Liviu Dragnea, în afara partidului, dar știu ce nu-l recomandă. Dincolo de condamnarea penală și de dosarul aflat pe rol, dincolo de legea 90/2001 a lui Adrian Năstase care stipulează clar că ”Pot fi membri ai Guvernului persoanele (…) care nu au suferit condamnări penale”, personajele din spațiul public care-l înfierează apocaliptic pe Dragnea uită un lucru, respectiv ”domeniul regal” pe care acesta îl deține în Alexandria, Teleorman, pe post de reședință. Personal consider că Dragnea nu poate justifica o asemenea reședință, însă sunt convins că nimeni nu l-a întrebat oficial sau ”oficios” cum a obținut-o, sau care este proveniența fondurilor cu care s-a construit acel edificiu. În aceeași situație se află și președintele Iohannis, doar că la un nivel mai scăzut, dacă ne gândim la cele șase case din Sibiu, aparținând președintelui în exercițiu. Categoric, cele șase case nu valorează nici o treime din cât valorează domeniul prezidențial din Teleorman, dar nu aceasta este asocierea sau asemănarea dintre cei doi, ci proveniența acestora. De la ”ghinion” la ”meditații”, Iohannis a justificat în spațiul public sursa fondurilor prin care și-a procurat acele apartamente, dar această întrebare i-a fost adresată oficial doar de către mass-media, în timp ce Dragnea – întrebat de aceeași presă presupus liberă – nici măcar nu s-a obosit să dea un răspuns. Ca atare, doi presupuși vinovați de sperjur (în cazul unui proces – măcar popular – pe această temă) se ceartă surd și inept pentru un articol constituțional care spune limpede că președintele desemnează premierul, în cazul în care nici un partid nu a obținut măcar majoritatea simplă. În spațiul public, în dezbaterile mass-media și pe rețelele de socializare, poporul și formatorii de opinie (mai mult sa mai puțin avizați) se dau de ceasul morții poziționându-se verbal și visceral de partea unuia dintre cei doi. Fals! Ipocrizie! Doi mincinoși notorii, doi falsificatori într-ale adevărurilor simple, biblice, au mușcat din mărul discordiei hrănind adrenalina unui popor aflat la cheremul unei clase politice aflată în comă, dar mai presus de coma politică – aflat într-o profundă comă existențială.
Privesc detașat de orice emoție sau ură viscerală această tristă comedie, care nu este altceva decât preludiul unei piese de teatru dramatice, în patru acte anuale, scrisă de însuși domnia sa Poporul, cel care a validat prin vot, sau lipsa la vot, transformarea României într-un azil de nebuni!…
