Români vs români
Românii sunt în stradă. Românii sunt și acasă în fața televizoarelor sau în fața monitoarelor. Divergențele de opinii, dialogul combatant argumentativ a intrat în zodia nefastă a urii. Acesteia (urii) i-au crescut brațe, enorm de multe brațe, acaparând deocamdată doar pe românii aflați dinapoia monitoarelor. Poate că ura se manifestă și la nivel personal, observabilă doar de către interlocutorii captivi discuțiilor unu la unu. Accentele de isterie se deduc în postările acide și acuzative aruncate pe rețelele de socializare. În spațiul public urmărit dinapoia televizoarelor, prezentatorii, invitații sau moderatorii unor studiouri de televiziune i-au pus urii frac și joben, dar au mascat-o degeaba. În alte studiouri, sub alte sigle, ura poartă amprenta străzii, aducând în casele noastre limbajul suburban, înfierând sangvinitatea alterată a necoborâtului în stradă. Și totuși!…
În stradă ura nu a coborât. Brațul ei este prea firav, prea emotiv sau prea timorat. Categoric se aud lozinci, se citesc pancarte și bannere care ironizează sau înfierează personajele, grupurile sau acțiunile țintă. Pe alocuri, aleatoriu, răsare în mijlocul străzii câte un mesaj scriptic care exprimă în directă proporție cu personajul care l-a scris, libidoul acestuia. Dar dincolo de toate acestea, ura nu locuiește în stradă, chiar dacă zilieră sau cu chirie temporară. Nu, încă! Sper să nici nu se mute. Strada freamătă, dar ea freamătă sub gândurile oamenilor de tot felul (ca vârstă și categorie socială), gânduri care mai degrabă stau sub povara zilei de mâine, nu sub povara viitorului aferent generațiilor care vor urma. Din fericire pentru noi, pe stradă mărșăluiește bunul simț. Grobianismul și ura au rămas în case, în fața televizoarelor, foarte probabil și în sediile de partide, dar ura este la purtătorii de lașitate, lichelism și obediență.
Români suntem cu toți. Ne locuiesc și ne determină acțiunile, ambele, bunul simț și ura. Cu bucurie remarc că ura și bunul simț nu s-au întâlnit în stradă. Se cunosc, însă se evită reciproc. Până acum lucrurile sunt clare, în sensul că fiecare tabără își vede de treburile ei. Discrepanțele există, dar ele au și un numitor comun. Fiecare dintre adepți, cei ai bunului simț și cei ai urii, cred că au dreptate. Că ei sunt de partea adevărului. Doar că adevărul celor cu bunul simț acceptă relativitatea, pe când adevărul celorlalți acceptă doar valoarea absolutului.
Certitudine. Mai există o categorie: impasibilii și nedumeriții. Ei nu contează decât atunci când se vor decide la care tabără să adere. Dacă o vor face! După ce vor alege, vor conta! Vor îngroșa rândurile taberelor. Ura cu carnea de tun, bunul simț cu iluzia martiriului.
Discrepanțe și similitudini. Toate acestea la o singură nație, un singur popor. O să-mi spuneți că toate popoarele sunt la fel, trăiesc și parcurg aceleași spasme, categoric – funcție de așezare geografică, istorie și influențe. Dar despre ei nu mă interesează și nu mă doare. Cel puțin, acum! Mă doare de noi! Mă uit, adun, discern binele de rău, dar îi țin pe români adunați. Măcar în gândurile mele. În rest se întâmplă ceea ce vedem și simțim cu toții, indiferent de nivelul implicării personale: români vs români!…