Investiția preconizată de la stadionul Dinamo, o coțcărie sau un tun imobiliar? Cine va beneficia de această investiție: sportul românesc, Negoiță, Nicolae Badea sau MAI?
După derby-ul Dinamo vs. Steaua (FCSB) am spus că renunț la a mai fi interesat de ceea ce se întâmplă în fotbalul românesc. Ceva totuși mi s-a întipărit pe retină și mă frământă de câteva zile. Mai țineți minte coregrafia ultrașilor din Peluza Cătălin Hîldan? Mă refer la acea coregrafie care-l invoca pe Nostradamus și care avea două mesaje: ”2020 – Din dorința a milioane de oameni se va ridica la Dinamo – Stadion fără pistă” și ”2020 – Din dorința unora care nu au înțeles fenomenul fotbal… – Steaua va dispărea”. Am sesizat în ultima vreme că prea mulți din politic, administrativ și din presa sportivă se agită pe subiectul investiției la stadionul Dinamo. Ca să fie foarte clar, investiția se va realiza în vederea participării de către România la organizarea Campionatului European de Fotbal din 2020, dar investițiile care se vor realiza prin Compania Națională de investiții vizează investiții publice în patru stadioane, respectiv Steaua, Dinamo, Rapid și stadionul de la ”Arcul de Triumf”. Agitația se întâmplă doar în jurul stadionul clubului Dinamo. De ce doar acolo? Așa că m-am setat pe acțiunea”pune câteva întrebări off the records” și pot spune că sunt puțin în ceață. Să le luăm pe rând!…
Am consultat mai multe site-uri de pe internet, inclusiv cel al Ministerului Afacerilor Interne (MAI) ca să aflu cui aparține stadionul Dinamo. Am primit și răspunsul căutat: ”Stadionul Dinamo se află în proprietatea Ministerului Administrației și Internelor (MAI)”. Avem două cluburi sportive și doi acționari majoritari sau să-i numim, administratori: ACS FC Dinamo București – administrator Nicolae Badea și CS Dinamo București 1948 unde acționar majoritar este Ionuț Negoiță, deținătorul a 90% din acțiuni. Bineînțeles că mai există și CS Dinamo București, respectiv clubul sportiv care a fost înființat în 1948 și care este adevăratul administrator al parcului sportiv Dinamo, parc care conține inclusiv stadionul de fotbal. La momentul actual ACS FC Dinamo, adică clubul administrat de Nicolae Badea, club care este acționar minoritar (aproape 10%) și în cadrul FC Dinamo 1948 unde acționar majoritar este Ionuț Negoiță, în baza contractului de asociere, are dreptul să utilizeze în comun cu CS Dinamo București baza materială prevăzută în Anexa 2 a HG 207/2002, care include și stadionul central. DE aici și nebuloasa cu privire la cine are dreptul de decizie asupra eliberării de sarcini și transmiterii către Compania Națională de Investiții (CNI) a suprafețelor pe care urmează să se reconstruiască stadionul Dinamo. Cum contractul de asociere în vederea folosirii bazei sportive s-a încheiat între asociația sportiv veche a MAI, CS Dinamo și cea a lui Nicolae Badea, ACS FC Dinamo, singura soluție pentru ca stadionul să fie cedat CNI pentru investiții și reconstrucția stadionul ar fi rezilierea contractului dintre cele două părți. Nicolae Badea este un om de afaceri și acest fapt este suficient pentru a înțelege de ce acesta nu dorește rezilierea contractului.Foarte probabil a mirosit faptul că aici este un loc unde se vor întoarce banii cu furca și ca orice om de afaceri, orice ban care pică din acea ”întoarcere” este mai mult decât binevenit.
Am studiat mai intens problematica și în plus am avut câteva discuții interesante cu oameni care pricep și sunt implicați în fenomenul fotbal. Unul dintre scenariile posibile ulterioare realizării investiției de către CNI, îmi spune că Nicolae Badea poate specula neclaritățile din dreptul de proprietate și printr-o inginerie financiară ar putea să devină proprietarul Stadionului Dinamo după ce Statul român prin Ministerul de Interne și Compania Națională de Investiții va fi investit câteva zeci de milioane de Euro. La câteva clickuri distanță, navigând pe internet, am descoperit că în decursul timpului MAI a investit deja aproximativ 30 de milioane de euro în consolidarea și conservarea lucrărilor de la stadionul Dinamo, bani de care ministerul poate uita în cazul în care ingineriile financiare ale domnului Badea ar da roade. Există două surse care mi-au confirmat investițiile făcute de către MAI la stadionul Dinamo. Ar mai fi un aspect de evidențiat, și anume faptul că în cazul în care MAI ar putea fi scos ulterior din ecuație, atunci prin contractul de asociere dintre ASC FC Dinamo București a lui Nicolae Badea și CS Dinamo București a lui Ionuț Negoiță, cel din urmă ar putea fi la rându-i păgubit de anumite investiții făcute în echipa de fotbal, dar sub nici o formă pierderea celui din urmă nu ar egala pierderile MAI.
Dacă scenariul acesta ar sta în picioare și sursele mele 100% credibile (colaborări mai vechi pe alte subiecte de investigații) mi-ar oferi mai multe răspunsuri la întrebările adresate, ceva îmi spune că Badea nu ar putea realiza de unul singur această manevră. În această ecuație ar mai fi nevoie de încă un personaj principal care să fie suficient de influent pentru a trage sforile. Aici se leagă și se justifică insistențele senatorului PSD Șerban Nicolae, un personaj mult mai puțin malefic și nociv decât Sorin Ovidiu Vântu, spre exemplu, dar un personaj care la acest moment are un cuvânt de spus în rezolvarea problematicii asocierii de la Complexul Sportiv Dinamo, mai ales în dubla sa calitate: prima cea de președinte al comisei senatoriale pentru cercetarea abuzurilor și combaterea corupției, iar cea de a doua fiind cea de fondator al firmei de insolvență Prime Insolv Practice SPRL, firmă care s-a ocupat cu mare tam-tam de insolvența două mari societăți comerciale, APA Grup și Termica.
Sincer, nu cred că Ministerul Afacerilor Interne nu are resursele necesare pentru a verifica dacă scenariul meu stă în picioare, dar cred că pentru confirmarea sau infirmarea acestui scenariu ar trebui puțină voință. Dacă voi cobi și MAI va sări din schemă, atunci putem vorbi de un tun imobiliar, dacă nu atunci poate că cineva va ciugulii doar ceva firmituri din afacerile care se fac cu bani publici.