România – Austria 34-29, în barajul pentru Campionatul Mondial 2017
Naționala feminină de handbal a României a învins formația Austriei cu scorul de 34-29 (17-16), vineri, în Arena Antonio Alexe din Oradea, în prima manșă a barajului pentru Campionatul Mondial de anul acesta.
Naționala României, singura echipă care a participat la toate cele 22 de ediții ale Campionatului Mondial, a avut un meci dificil în fața formației antrenate de tehnicianul de origine română Herbert Muller timp de 50 de minute.
Jucătoarele noastre au evoluat mult mai bine în finalul partidei și au reușit să obțină un rezultat bun în perspectiva returului de marți.
Echipa a evoluat modest, sub posibilitățile sale dând impresia că tratează meciul cu o ușurință enervantă pentru suporteri. România a condus cu 3-1 (min. 4), 6-3 (8) și 12-9 (19), dar oaspetele au egalat, 12-12 (21). Austria a trecut apoi în avantaj, 14-15 (26), însă la pauză scorul era de 17-16 pentru echipa noastră.
În partea secundă, România a avut 19-17 (33), dar apoi a fost egalată din nou, 19-19 (36). Tricolorele au condus ostilitățile și au avut pe tabelă 23-21 (40), 25-22 (44), 28-25 (51), pentru prima oară reușind să se desprindă la patru goluri, 30-26, în min. 53. Momentul bun a continuat și diferența de pe tabelă a ajuns la șase goluri, 34-28 (59), România obținând o victorie meritată, cu 34-29.
Au evoluat echipele:
România: Denisa Dedu, Yuliya Dumanska — Aneta Udriștioiu (4 goluri), Gabriella Szucs, Nicoleta Dincă (1), Cristina Neagu (7), Dana Andreea Pricopi, Gabriela Perianu (6), Valentina Ardean-Elisei (7), Ana Maria Dragut (5), Crina Pintea (4), Mădălina Zamfirescu, Alina Ilie. Selecționer: Ambrosio Martin Cedres.
Austria: Petra Blazek, Verena Floeck — Sonja Frey (9), Martina Goricanec (1), Laura Bauer (1), Kristina Logvin (1), Mirela Dedic (1), Patricia Kovacs (10), Katrin Engel (3), Josefine Huber (1), Tamara Boesch (2). Selecționer: Herbert Muller.
Au arbitrat elvețienii Robin Sager și Stefan Styger, iar delegat EHF a fost bosniaca Arijana Vojic.
Manșa a doua va avea loc marți, la Stockerau, de la ora 20,35 (ora României).
Turneul final al Campionatul Mondial va avea loc în Germania (1-17 decembrie).