Peste 10 persoane decedate în incendiul unui imobil la Londra

0 485

Uriașul incendiu care a distrus în noaptea de marți spre miercuri un imobil de locuințe în vestul Londrei a făcut ‘mai mulți morți’, a declarat șefa echipelor de pompieri din capitala britanică, informează AFP, după ultimile evaluări făcute la fața locului.

În prima etapă a intervențiilor, s-a constatat că cel  puțin 30 de persoane au fost rănite într-un uriaș incendiu care a distrus în noaptea de marți spre miercuri un imobil de locuințe de 27 de etaje, la Londra, au anunțat serviciile de ambulanță din capitala britanică, informează AFP.

‘Putem confirma că am dus 30 de pacienți la cinci spitale diferite’, a anunțat Stuart Crichton, directorul-adjunct pentru operațiuni la London Ambulance Service, într-un comunicat publicat miercuri dimineața devreme.

Două sute de pompieri continuă să lupte cu acest incendiu, în timp ce un număr necunoscut de persoane s-ar putea încă afla în bloc, potrivit martorilor.

Misiunea diplomatică română a întreprins, în regim de urgență, demersuri pe lângă autoritățile locale, pentru a verifica dacă în urma incendiului au fost afectați cetățeni români, arată sursa citată.

Ambasada României în Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord „monitorizează cu prioritate cazul și menține în permanență legătura cu autoritățile competente, fiind pregătită să acorde asistență consulară”, se precizează în comunicat.

Ministerul Afacerilor Externe reamintește că cetățenii români afectați pot solicita asistență consulară la următoarele numere de telefon ale Ambasadei României în Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord: 0044 20 76029833; 0044 20 76027328; 0044 20 76036694; 0044 20 76025193; 0044 20 7603 0572; 0044 20 7602 2065, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetățenilor Români din Străinătate (CCSCRS) și preluate de către operatorii Call Center în regim de permanență sau pe numărul de urgență al misiunii diplomatice — 0044 7738716335.

Leave A Reply

Your email address will not be published.