„Un om te insultă, în faţa altora, într-o formă ce nu e prevăzută de muta, incompleta şi rigida lege scrisă (şi sunt sute de astfel de forme) sau, atingând o delicateţă, a ta, pe care nu o pot pleda avocaţii – terfelind o afectuoasă simiţire a ta, pe care tu însuţi ai terfeli-o şi mai sângeors dacă ai aduce-o în discuţie publică, într-un loc unde se judecă şi pungaşii de buzunare şi tâlharii de drumul mare şi spărgătorii cu sau fără cheie potrivită…
O curte cu juri, sau o altă Curte, de orice fel – demne toate de respectul ce li se cuvine – nu au ce căuta când e vorba doar de adâncul sufletului tău pălmuit, de inima ta, pe care nu ai de ce să o expui în public, sub protecţia codului penal. Atunci chemi pe vinovat la răspundere să-şi recunoască vina, în cazul când o asemenea reparaţiune e posibilă; şi ea nu e posibilă în toate cazurile!
Reguli stabilite cer negreşit ca omul cu care vei încrucişa arma să fie un om demn, să fie un egal al tău; cu nedemni nu se iese pe teren! Iată deci, de la început o condiţie serioasă, care e o selecţiune, care orânduieşte o destul de rar simţită deosebire între om şi om. (…) Și dacă eşti – precum eşti, în adevăr – în afară de lege, a cui este vina dacă nu a legii?” (Mihail Negru, apud Ion I. Nedelescu, 1926)
(Nicolae Filipescu, fotografie realizată în toamna anului 1899 la București)
Nicolae Filipescu a fost publicist, om politic, conducător al Partidului Conservator, deputat şi ministru, primar al Capitalei. S-a născut la 5 decembrie 1862, în Bucureşti, şi a decedat la 14 octombrie 1916, tot la Bucureşti. A fost fiul vornicului Grigore Filipescu, mama sa provenind din neamul Rosetti.
Filipescu a devenit parlamentar din 1888. Orator de temut, era văzut ca un personaj total incomod pentru parlamentarii vremii. În februarie 1893 a devenit primar al Capitalei, calitate în care a înfiintat Şcoala Comercială de grad I, a construit Hala Traian, câteva mari antrepozite, Observatorul Astronomic, Gara Obor, mai multe băi populare şi a alcătuit proiectul privind adâncirea Dâmboviţei de la Grozăveşti în sus.
Filipescu a fost primarul în timpul căruia, pe străzile Bucureştiului, a circulat pentru prima dată un tramvai electric. Simbol al modernităţii, tramvaiul circula pe “Marele Bulevard” din 9 decembrie 1894. A fost un primar activ la Bucureşti, dar şi la Brăila în 1895. Activ şi în politică, şi în gazetărie. N. Filipescu apare în faţa contemporanilor ca un tigru, aşa cum scria P. Locusteanu despre el, care nu-şi ierta adversarii. Pe unii dintre ei chiar îi provoaca la duel, cum este cazul lui George Em. Lahovary.
(George Em. Lahovary, celebrul personaj care l-a înfuriat pe omul politic Filipescu)
În noiembrie 1897, George Em. Lahovary, fratele cunoscutului om politic Alexandru Lahovary, a scris în ziarul conservator “L’Independence Roumaine” câteva articole în care ataca politica lui Nicolae Filipescu şi deopotrivă ziarul său “Epoca”, acuzându-l de duplicitate şi de apropiere faţă de liberali, în condiţiile în care ambii erau conservatori.
Nicolae Filipescu considerându-se ofensat a trimis doi martori, pe V. Ionescu şi Al. Săulescu, să-i ceară satisfacţie lui Lahovary. La rândul său, acesta a însărcinat doi martori, pe Th. Văcărescu şi I. Isvoranu, să-i răspundă la provocare.
La 29 Noiembrie, orele 10 dimineaţa, are loc în sala de arme a Societăţii Române de Scrimă, Gimnastică şi Dare la Semn, de pe cheiul Dâmboviţei din Bucureşti (curtea Bisericii Sf. Spiridon vechi), duelul dintre dl. N. Filipescu, fost primar al Capitalei, şi dl. G. Em. Lahovary, directorul politic al ziarului „Independence Roumaine”, provocat de un articol publicat în acest ziar, prin care dl. Filipescu s-a simţit ofensat.
După ce se fac mai multe încercări de împăcare fără succes, din partea martorilor provocatului, lupta începe şi, în a doua repriză, dl. Filipescu îşi înfige cu putere spada în abdomenul d-lui G. Lahovary. Acesta cade imediat şi, peste câteva minute, încetează din viaţă, lăsând în urma sa o soţie tânără, copii mici şi unanime regrete, pentru că dl. G. Lahovary a fost om bun, drept, şi, mai cu seamă, generos.
Înmormântarea sa a avut loc la 4 decembrie, în mijlocul unei afluenţe de lume. După ce s-a oficiat serviciul funebru în casa răposatului, de către Mitropolitul primat, însoţit de clerul mitropolitan, corpul răposatului a fost condus la Cimitirul Bellu, fiind petrecut până la ultimul lăcaş, de către miniştri, membri ai corpului diplomatic, demnitarii statului şi tot ce are ţara mai însemnat. Corpul său a fost depus în cavoul familiei Arsache-Lahovary.
În urma acestui duel, Nicolae Filipescu l-a ucis pe George Em. Lahovary şi a fost condamnat la şase luni închisoare. Regele Carol I l-a amnistiat.
(Calendarul pentru toţi fiii României, pe anul 1899)
