Zira FK, adversara Astrei Giurgiu în al doilea tur preliminar al Europa League
Zira FK va fi adversara Astrei Giurgiu în al doilea tur preliminar al Europa League la fotbal, după ce a învins în deplasare formația luxemburgheză FC Differdange 03 cu scorul de 2-1, joi seara, în manșa a doua a primului tur preliminar.
Pentru azerii de la Zira, care câștigaseră și în prima manșă, cu 2-0, au marcat David Manga (64) și Richard Gadze (68), după ce gazdele deschiseseră scorul prin David Vandenbroeck (10). Gauthier Caron (Differdange) a avut o bară în min. 53.
Antrenorul echipei azere, Ayhan Abasov, a aliniat formula: Anar Nazirov — Adil Naghiev, Jovan Krneta, Joseph Boum, Tamkin Halilzade — Gabriel Matei, Vugar Mustafaev, David Manga, Rașad A. Sadîgov (Milan Djuric, 60), Kervens Belfort (Aleksandr Șemonaev, 80) — Richard Gadze (Nijat Gurbanov, 76).
Primul meci dintre Zira FK și Astra va avea loc la Baku, pe 13 iulie, iar manșa secundă se va juca în România, pe 20 iulie.