Cod galben de ploi și furtuni, în șase județe din sud-est, până vineri la prânz
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, joi, o nouă atenționare Cod galben de instabilitate atmosferică accentuată, valabilă de data aceasta în șase județe din sud-estul țării, până vineri la orele amiezii.
Potrivit meteorologilor, în intervalul 27 iulie, ora 12:00 — 28 iulie, ora 12:00, în sud-estul teritoriului, instabilitatea atmosferică va fi temporar accentuată și se va manifesta prin averse ce vor avea și caracter torențial, frecvente descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului ce vor lua și aspect de vijelie și grindină.
În intervale scurte de timp sau prin cumulare se vor înregistra cantități de apă ce vor depăși 20 — 25 l/mp și pe arii restrânse 50 — 60 l/mp.
Județele atenționate sunt: Galați, Brăila, Tulcea, Ialomița, Călărași și Constanța.
ANM precizează că vor fi perioade de timp, în care astfel de fenomene se vor semnala local și în restul Moldovei și al Munteniei, inclusiv în zona municipiului București, precum și în zona Carpaților Orientali și Meridionali.